Trei soldați americani au rămas traumatizați pe viață după ce au văzut cu propriii ochi ce efecte are folosirea muniției cu dispersie, în special când aceasta ucide sau rănește grav propriii camarazi.

În vara anului 2003, la scurt timp după ce forțele americane au cucerit Bagdadul, un grup de pușcași marini curăța muniția neexplodată în centrul Irakului, când una dintre micile grenade care împânzeau solul a explodat.

Era o muniție cu dispersie rămasă de la un atac american, același tip de armament pe care Statele Unite îl trimit acum Ucrainei. În urma exploziei, un tehnician de geniu din Marină și-a pierdut mâna stângă, o parte din mâna dreaptă, ochiul stâng și cea mai mare parte a piciorului drept.

De asemenea, fragmente de metal au explodat în trunchiul și gâtul plutonierului adjutant Travis J. Bradach-Nall, un inginer militar în vârstă de 21 de ani, care stătea de pază la aproximativ doi metri distanță. Acesta a murit câteva minute mai târziu.

Pușcașii marini erau experți în meseria lor, antrenați pentru misiuni ca acestea, și totuși a avut loc un accident. Grenadele de fabricație ieftină pe care le curățau erau mai periculoase decât multe alte tipuri de arme pe care le puteau întâlni pe câmpul de luptă - ușor de ascuns de moloz, pământ sau nisip și construite cu fitiluri simple care le puteau face să explodeze dacă erau bruscate.

Sarcina lor din acea zi a fost și mai dificilă din cauza dimensiunii mizeriei pe care trebuiau să o curețe. O fotografie făcută la fața locului pentru o investigație arată o ladă veche de muniție din lemn, plină cu aproximativ 75 de grenade americane similare neexplodate, pe care pușcașii marini le puseseră deja în siguranță.

Produse în masă spre sfârșitul Războiului Rece, munițiile cu dispersie de acest tip împrăștie zeci sau chiar sute de grenade minuscule la un moment dat. Aceste grenade au fost concepute pentru a distruge tancurile și soldații inamici în spatele liniilor inamice, pe terenuri pe care soldații aliați nu ar fi trebuit să le calce niciodată.

Studiile guvernului american au constatat că grenadele au o rată de eșec de 14% sau mai mult, ceea ce înseamnă că pentru fiecare proiectil cu dispersie de 155 mm care este dat Ucrainei și tras, 10 din cele 72 de grenade pe care le dispersează au șanse să cadă la pământ și să nu explodeze.

Statele Unite, Rusia și Ucraina folosesc proiectilele cu dispersie

Peste 100 de națiuni au interzis utilizarea acestora din cauza efectelor nocive pe care le au, în special asupra copiilor, însă Statele Unite, Rusia și Ucraina nu au făcut acest lucru.

În iulie, administrația Biden a decis să furnizeze obuze de artilerie de acest tip Ucrainei, după ce oficialii de la Kiev au asigurat Casa Albă că forțele lor le vor folosi în mod responsabil. De asemenea, Ucraina a promis să înregistreze locurile în care au folosit obuzele pentru eforturile ulterioare de deminare.

Decizia a fost frustrantă și dureroasă pentru unii civili americani care s-au confruntat cu consecințele utilizării lor în luptă.

Lynn Bradach conducea în apropiere de Portland, Oregon, la începutul lunii iulie, când a auzit vestea la radio, la aproape exact 20 de ani după ce aceeași armă i-a ucis fiul, Bradach-Nall.

„Mi-am zis: "Nu-mi vine să cred. Este o nebunie absolută", a declarat Bradach, care a petrecut ani de zile militând pentru o interzicere globală a armelor cu dispersie după moartea lui Bradach-Nall.

Cu câteva săptămâni în urmă, în Oregon, pe malul râului Zigzag, ea și-a luat un ultim rămas bun de la fiul ei. Femeia a împrăștiat o parte din cenușa lui în locurile pe care acesta le-a iubit în viață, iar restul a eliberat-o în apă.

Au fost redeschise răni vechi pentru veteranii americani

Decizia Casei Albe a redeschis răni vechi și pentru unii veterani americani.

La începutul zilei de 27 februarie 1991, când mai era doar o zi până la încetarea focului care avea să pună capăt Războiului din Golful Persic, Mark P. Hertling, maior la acea vreme, discuta cu soldații lângă vehiculul său de luptă Bradley.

„Ploua, era întuneric ca naiba - nu era lună, și era vânt", a spus el. „Am auzit cinci pocnituri în aer și m-am gândit: "Ce naiba a fost asta?"".

Era sunetul „focului prietenesc” - obuze de artilerie, fiecare dintre ele descărcându-și încărcăturile de 88 de grenade deasupra capului.

„Următorul lucru, în câteva secunde, a fost ca și cum aș fi fost într-o mașină de popcorn care pocnea", și-a amintit el.

Hertling a fost unul dintre cei 31 de soldați răniți de roiurile de grenade explozive, dintre care doi au trebuit să fie evacuați medical. Mai multe vehicule au fost avariate, dar niciunul nu a fost distrus.

Soldații au plecat mai departe, dar nu au reușit să se ocupe de efectul letal al munițiilor cu dispersie americane neexplodate înainte de a se putea întoarce acasă.

„Am aruncat în aer ascunzători de arme după aceea și erau rachete DPICM peste tot", a spus Hertling, folosind denumirea militară a grenadelor, care sunt numite oficial muniții convenționale îmbunătățite cu scop dublu. "Nu pot să o spun altfel decât așa. Treceam cu mașina printr-o zonă și iată-le acolo".

Ucis de muniție cu dispersie americană

Pentru tot restul carierei sale, Hertling, care s-a pensionat ca general-locotenent, a purtat medalia Purple Heart pe care a obținut-o în timpul atacului pentru rănile provocate de o armă cu dispersie americană.

Doisprezece ani mai târziu, în faza inițială a unui alt război în Irak, lui Seth W.B. Folsom i s-a spus să își scoată unitatea de recunoaștere cu blindate ușoare de pe autostradă la câteva ore după ce a părăsit o tabără temporară din apropierea orașului Diwaniyah.

Pe atunci căpitan de pușcași marini la comanda unei companii, Folsom a ordonat unui pluton să facă o cercetare rapidă a zonei pentru a detecta potențiale amenințări înainte ca restul pușcașilor săi marini să poată coborî din vehicule.

La scurt timp după ce au pornit pe jos, unul dintre pușcașii marini din acea patrulă, caporalul Jesus Suarez del Solar, a murit în urma unei explozii.

„Inițial am crezut că ar fi putut fi un mortier sau o grenadă de mână, dar când ne-am uitat la echipamentul său și la rănile pe care le avea ne-am dat seama că s-a lovit de ceva cu piciorul", a declarat Folsom. „I-a sfâșiat piciorul în două; toată partea inferioară a corpului său era împânzită de răni".

„A suferit o rană destul de substanțială în interiorul unuia dintre picioare și i-a secționat artera femurală", a spus el. „Toate eforturile noastre au fost pentru a opri sângerarea la acea rană".

Folsom și-a dat seama în curând că era înconjurat de grenade neeexplodate cu muniție cu dispersie care fuseseră folosite recent împotriva soldaților irakieni.

„Odată ce știai ce să cauți, le vedeai peste tot", a spus el.

Conform procedurilor, toată lumea din batalion ar fi trebuit să fie avertizată prin radio despre orice utilizare a munițiilor cu dispersie în zonă, astfel încât hărțile să poată fi marcate. Acel apel nu a avut loc niciodată.

Suarez del Solar a sângerat până la moarte în timp ce era evacuat pe 27 martie 2003.

„Sunt milioane de muniții neexplodate deja în Ucraina”

S-a lăsat întunericul, iar căpitanul a ordonat pușcașilor săi să rămână în vehiculele blindate peste noapte, până când tehnicienii de geniu ar putea ajunge și ar arunca în aer mașinile rămase în zonă.

„În acele 24 de ore de la episod, a fost mult șoc, multă durere și multă furie pe care nu am putut să o direcționăm nicăieri", a spus Folsom. „Dacă un pușcaș marin moare din cauza focului inamic, poți direcționa acea furie către inamic.

„Dacă este vorba de cee ace numim foc prietenos, către cine direcționezi acea furie?".

Episodul a rămas în mintea lui Folsom pentru tot restul carierei sale în infanterie, deoarece a ținut ședințe de siguranță în timpul unor desfășurări de luptă suplimentare. El s-a pensionat ca colonel în ianuarie 2023 și a urmărit discuțiile publice despre trimiterea armelor în Ucraina.

„Sentimentele mele în legătură cu această problemă sunt extrem de ambivalente", a spus el. „Am sentimente foarte încărcate pro și contra.”

Folsom își asumă responsabilitatea pentru moartea lui Suarez del Solar.

„Este ceva ce nu pot uita", a spus el. „Oamenii trebuie să înțeleagă cu adevărat elementul uman al acestei decizii care a fost luată."

Folsom și Hertling, veterani ai mai multor misiuni de luptă, și-au exprimat amândoi îngrijorarea că, în graba de a menține Ucraina aprovizionată cu muniție de artilerie, riscurile privind armele cu dispersie ar putea fi trecute sub tăcere.

„Ceea ce mă revoltă este whataboutismul, axat pe faptul că Rusia a folosit aceste arme de la începutul războiului", a declarat Folsom. „Și ce dacă? Asta nu înseamnă că este corect".

Hertling a declarat că înțelege decizia Pentagonului dacă ar exista o lipsă de obuze obișnuite cu explozibil puternic disponibile pentru contraofensiva Ucrainei, care a început în această vară.

Dar el este frustrat de oamenii care minimalizează pericolul.

„Sunt milioane de muniții neexplodate deja în Ucraina; sunt mii de mine care au fost puse de ruși ", a spus el. „Acum, ceea ce auzim de la oameni este: "Oh, ce naiba - alte câteva sute de mii de DPICM americane, nu e mare lucru"."

„Da, nu e mare lucru - până când un puști o ia și spune: "Hei, uite aici"", a spus el.

Folsom dorește ca Ucraina să își recapete teritoriul suveran, dar este conștient de riscurile pe care obuzele le vor reprezenta pentru soldații și civilii ucraineni în anii următori.

„Sper doar că înțeleg ce cer", a spus el.