Monseniorul Vladimir Ghika, acuzat de „înaltă trădare” de sistemul comunist, a fost condamnat și întemniţat la Jilava. La 16 mai 1954, a murit în urma tratamentului inuman la care a fost supus. Cauza morții a fost „debilitate senilă“.

Monseniorul Vladimir Ghika s-a născut în ziua de Crăciun a anului 1873 la Constantinopol. Nepotul ultimului domnitor al Moldovei, principele Grigore V. Ghika Vodă, a fost botezat ortodox.

În anul 1878 a început şcoala în Franţa, la Toulouse. A frecventat cursuri de medicină, botanică, artă, litere, filozofie, istorie şi drept. La Roma a urmat cursurile Facultății de Filosofie-Teologie a dominicanilor, În această perioadă, pentru a fi „şi mai ortodox” face profesiunea de credinţă catolică (1902) spre stupoarea mamei sale.

Dispensar gratuit în București

Dorea să devină preot sau călugăr, însă Papa Pius al X-lea l-a sfătuit să se dedice apostolatului ca laic. Devine astfel unul din pionierii apostolatului laical. Întors în ţară, se dedică operelor de caritate. Aici deschide primul dispensar gratuit „Bethleem Mariae“ la Bucureşti și pune bazele marelui spital şi sanatoriu „Sf. Vincenţiu de Paul“, înfiinţând astfel primul spital gratuit din România şi prima ambulanţă, devenind fondatorul primei opere catolice de caritate din România.

A participat la serviciile sanitare în războiul balcanic din 1913 şi se dedică fără frică îngrijirii bolnavilor de holeră la Zimnicea. În timpul Primului Război Mondial s-a ocupat de misiuni diplomatice, de victimele cutremurului de la Avezzano, de tuberculoşii din ospiciul din Roma, de răniţii de război.

În 7 octombrie 1923 a fost sfinţit preot la Paris de Cardinalul Dubois, arhiepiscopul locului.

Şi-a desfăşurat activitatea extraordinară în toată lumea, la Bucureşti, Roma, Paris, Congo, Tokyo, Sidney, Buenos Aires. În glumă, papa Pius al XI-lea l-a numit „marele vagabond apostolic”.

La 3 august 1939 s-a întors în România. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost alături de săraci şi bolnavi.

Acuzat de spionaj în favoarea Vaticanului

După venirea la putere a comunismului, a fost arestat la 18 noiembrie 1952, în timp ce ieşea din casa lui Vasile Stoica, de pe Str. Stockholm, unde se afla pentru a acorda asistenţă bolnavei Maria Radovici, mama actorului Sebastian Radovici.

A fost acuzat de spionaj în interesul Vaticanului şi al puterilor imperialiste – în fapt el fiind susţinătorul puternic al comuniunii cu Roma a Bisericii Catolice din România. A fost încarcerat la închisoarea securității din cartierul Uranus, este anchetat în cel mai brutal mod posibil timp de un an, fiind bătut până la sânge şi torturat în cele mai cumplite feluri.

Spânzurat de 80 de ori

I-au fost luate veşmintele preoţeşti şi a fost lăsat în celulă, aproape gol, a fost bătut, privat de somn, umilit. După ce călăii săi au aflat că se temea de spânzurătoare, l-au spân­zurat de mai bine de 80 de ori, fără să-l omoare, folosind un mecanism electric: un inel metalic era petrecut pe gât şi îl ridica de la podea încet, sufocându-l, iar când moartea era aproape, era lăsat jos, procedeul repetându-se zile întregi.

La 24 octombrie 1953, a avut loc simulacrul de proces, el refuzând avocatul care îi fusese propus, pledându-şi singur cauza. Este condamnat la trei ani de temniţă grea şi confiscarea averii personale, pentru „complicitate la crimă de înaltă trădare”.

Conform actului de acuzare, „A expediat prin legaţia Franţei 3 scrisori către fratele său din străinătate în care dădea o serie de informaţiuni asupra stărilor politice şi sociale din ţara noastră, informaţiuni ce trebuiau transmise Vaticanului. Se menţionează faptul că fratele său se găsea în Elveţia de unde transmitea informaţiile primite direct la Vatican. A făcut lui Mengheş Heronim prin Montani Silvia propunerea ca să trimită rapoartele sale informative prin folosirea căilor de care dispunea el.-

A primit din partea Vaticanului deasemeni o scrisoare pentru Mengheş Heronim pe care i-a transmis-o prin Claudia Tudose.“

Este întemniţat la Jilava, însă câteva luni mai târziu, la 16 mai 1954, după epuizare în urma suferinţelor, moare. A fost înmormântat în cimitirul de la Jilava unde i s-a pus la căpătâi doar un ţăruş, cu numărul 807.

Iată cum suna înștiințarea: „Vă facem cunoscut că în ziua de 16 Mai 1954, a decedat în acest Penitenciar numitul Ghica Vladimir, care a avut domiciliul în Buc, St. Generalismul Stalin Nr. 34, Raionul Stalin, fiul lui Ioan şi Alexandrina, de profesie Preot. Vă rugăm să inştiinţaţi familia defunctului pentru a se prezenta să-i ridice actele şi obiectele rămase la unitatea noastră“.

Conform certificatului de deces , monseniorul a murit de „debilitate senilă“. „Subsemnatul Dr. Rosenfeld Jean, medicu Penit. Jilava, certific prin prezenta că numitul Ghica I. Vladimir, în varstă de 80 ani, a decedat în infirmeria acestui penitenciar, la data de 16 Mai 1954, orele 17.30, cauza morţii fiind debilitate senilă. Drept care eliberez prezentul certificat“.

În anul 1968 rămăşiţele sale au fost mutate în Cimitirul Bellu Ortodox din Capitală.

Călugărul, diplomatul şi scriitorul român, Vladimir Ghika, victimă a închisorilor comuniste, a fost declarat sfânt prin unul dintre primele decrete semnate de Papa Francisc I.