Straturi de tranșee proaspăt săpate, dinți de dragon și centre de comandă subterane acoperă acum întinderi vaste din zona rurală a Ucrainei. Noile fortificații au apărut de-a lungul segmentelor cheie ale frontului de peste 1000 de kilometri, pe măsură ce contraofensiva sufocată a Kievului s-a transformat în ceea ce analiștii militari au descris drept o „apărare activă”, relatează The Telegraph.

Într-un semnal de schimbare a poziției, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat la sfârșitul anului trecut că Ucraina își „îmbunătățește semnificativ” fortificațiile.

Pregătirile defensive au fost intensificate în jurul orașelor Lîman și Avdiivka din Donețk, precum și în Kupiansk, în regiunea vecină Harkov.

Totodată, Kievul a dispus construirea de fortificații și de-a lungul granițelor cu Rusia și Belarus, până la granița cu aliatul său occidental Polonia.

Noile apărări aduc cu așa-numita „linie Surovikin” - sistemul stratificat de tranșee, capcane pentru tancuri și fortificații pe care Rusia le-a folosit cu succes pentru a contracara contraofensiva Ucrainei.

Câmpurile minate care au afectat brigăzile ucrainene de tancuri și vehicule blindate occidentale antrenate de NATO nu lipsesc nici ele din apărările pe care le construiesc ucrainenii. Doar că ei se confruntă cu o dilemă.

Ei simt că apărarea lor nu poate fi la fel de rigidă de-a lungul liniilor de front precum fortificațiile rusești care se întind din sudul Zaporojiei până în estul Donețkului, principalul punct de concentrare al ofensivei ucrainene.

În timp ce fortificațiile mai solide ar încetini trupele rusești, ar reduce numărul de trupe ucrainene necesare pentru apărare și ar produce mai puține victime, acestea ar frâna simultan ambiția Kievului de a-și recuceri teritoriul ocupat.

„Problema pentru ucraineni este că nu vor să devină statici", a apreciat Edward Arnold, de la centrul de cercetare Royal United Services Institute. „Dacă liniile devin statice și nu se mai mișcă deloc, nu este deloc grozav din punct de vedere politic”, a explicat el.

În acest punct devine relevant conceptul de „apărare activă” pentru forțele ucrainene: păstrarea liniilor defensive, menținând în același timp acțiunile ofensive în speranța de a găsi puncte slabe care să facă posibilă în cele din urmă prăbușirea liniilor rusești.

O tactică similară a fost cea care a dus la contraofensiva surpriză din septembrie 2022, care a permis Kievului să elibereze de sub controlul rusesc zone întinse de teritoriu în regiunea Harkov.

„Unul dintre principiile apărării este reprezentat de acțiunile ofensive”, a adăugat Arnold.

Prin urmare, ideea este ca fortificațiile să fie mai dense pe măsura avansării în adâncimea teritoriului deținut de ucraineni, în timp ce liniile frontului rămân flexibile.

Apărarea înaintată a fost un semn distinctiv al rezistenței Ucrainei, care a refuzat să stea pe loc și să permită forțelor lor să se mulțumească cu puțin.

Obiectivul Ucrainei pentru 2024 pare să fie acela de a-și reface forțele și de a-și regenera puterea de ofensivă până anul viitor.

Menținerea unei linii de apărare flexibile va permite trupelor ucrainene să se antreneze, dar și să asigure o stare de pregătire în cazul în care apare o oportunitate ofensivă, potrivit lui Arnold.

„Apărările statice sunt rareori o idee bună pentru armate, pentru că încorsetează într-un fel propria capacitate de manevră", a adăugat el.

Aptitudinile și condiția fizică a soldaților se pot degrada cu ușurință dacă stau prea mult timp în tranșee, mai ales în timpul lunilor de iarnă, foarte friguroase, din Ucraina.

În adâncimea teritoriului deținut de ucraineni, sunt săpate poziții de retragere, constând în rețele de tranșee și noi centre de comandă.

Acolo unde însă ucrainenii au ocupat poziții defensive mai statice, au amplasat fortificațiile la mai puțin de un kilometru și jumătate distanță.

„Fiecare fortăreață se poate apăra din toate direcțiile", a explicat Clement Molin, co-fondator al think tank-ului francez Atum Mundi. „Trebuie să le capturezi pe toate pentru a putea avansa".

Principala țintă ofensivă

La Avdiivka, în prezent principala țintă ofensivă a forțelor rusești, Ucraina și-a poziționat principala linie defensivă la aproximativ 16 km în spate.

Aici, Ucraina folosește o serie de bariere naturale formate din lacuri și râuri.

Mai în spate, orașul Pokrovsk, pe care Rusia ar trebui să îl cucerească pentru a-și îndeplini obiectivul de a cuceri întreaga regiune Donețk, este apărat de un sistem de tranșee în două straturi care se întinde în jurul orașului. Acesta se află la aproximativ 40 km de actuala linie de front.

Cele mai dense dintre noile apărări ucrainene ar putea fi în jurul orașului Cernihiv, regiunea nordică din care Rusia a fost alungată în primele luni ale războiului.

Kievul și-a consolidat fortificațiile defensive din nord cu 63%, potrivit unui raport recent al agenției de știri Reuters.

Vehicule mari de geniu au săpat tranșee și șanțuri antitanc largi de-a lungul întregii zone nordice, pe unde Rusia a încercat să captureze Kievul.

Șiruri de dinți de dragon, structuri de beton menite să blocheze tancurile și vehiculele blindate, sunt acoperite cu spirale de sârmă ghimpată în această zonă.

Deși nu se așteaptă ca această zonă să devină un nou front, apărarea statică aici înseamnă că Ucraina poate desfășura cea mai mare parte a forțelor sale mai aproape de un câmp activ.