Zis şi făcut! Am invitat-o pe Roxana Nemeş să fie subiectul nostru în costum de baie pentru ediţia estivală a revistei, iar rezultatul este unul de admirat şi, de ce nu, de invidiat.
Pentru că subiectul şedinţei noastre foto este Roxana Nemeş în costum de baie la piscină, trebuie să întrebăm şi care-i secretul acestei siluete.
Secretul e acelaşi ca în anii trecuţi, nu s-a schimbat nimic. Faptul că alerg tot timpul. Alerg printre proiecte, nu vorbesc despre alergat ca jogging. (râde) Din păcate, n-am mai ajuns la sală în ultimul timp, ca am fost mai mult plecată şi de-abia aştept să ajung seara acasă să mă odihnesc. Ruşine să-mi fie, sper ca din toamnă să se schimbe lucrul ăsta. Sunt tot timpul în alertă, dar îmi place foarte mult şi cred că asta mă şi menţine în formă. Nu am timp să mănânc, iar acest lucru nu este foarte sănătos, nu-l recomand. Mănânc din toate, dar foarte puţin şi în fugă. Ţi se şi micşorează stomacul natural, iar organismul nu-ţi mai cere multă hrană. Mă satur mai repede. Ceea ce e bine. Cred că ăsta este secretul, să mănânci de toate, dar puţin. În procesul de slăbire, cred că foarte importantă este alimentaţia.
În familia voastră se găteşte? Tu sau soţul tău, Călin, vă pricepeţi?
Ah, dacă am avea timp! Noi nu prea stăm pe acasă. Mâncăm mai mult pe fugă, nu prea avem timp să stăm să gătim. El găteşte foarte bine, a făcut asta în pandemie, când a avut timp.
Bine, în casa nouă bănuiesc că o să aveţi şi o bucătărie pe măsură. Şi-ar fi şi păcat să nu o folosiţi, nu?
Da, e foarte spaţioasă. Mi-am dorit foarte mult o insulă la bucătărie, aşa cum am văzut în filmele americane. Acolo o să-mi beau cafeaua, acolo o să bem un pahar de vin. Deja mă văd. O să trebuiască să învăţ să gătesc special pentru asta, pentru că îmi place prea mult cum o să arate. Iar când o să vină copilul, o să fac asta mai des, mai ales că o să am şi timp, stând acasă.