România își bate joc de trecut prin subfinanțare. Zeci de comori ale umanității zac sub pământ sau efectiv sunt distruse de trecerea timpului fiindcă statul român nu finanțează cercetările arheologice. Numerose situri de mare interes stau necercetate, devenind pradă a braconierilor arheologici.

Furtul coifului getic, de aur, de la Coțofenești, dar și a celor trei brățări dacice este o pierdere incredibilă pentru patrimoniul românesc. Cu toate acestea, în România se petrece o tragedie la fel de mare. Și asta fiindcă țara noastră mai are și alte comori patrimoniale „furate” . Dar nu de hoți sau braconieri arheologici, ci de indiferența statului român care nu investește suficient în cultură și, mai ales, în cercetare arheologică.

Este vorba despre mii sau zeci de mii de artefacte prețioase din punct de vedere științific care zac îngropate, fără să fie scoase la lumină. În aceste condiții patrimoniul românesc este mai sărac, poate cu zeci de tezaure și obiecte de o valoare inestimabilă. În multe zone ale țării, cercetarea a ajuns să se bazeze pe detectoriști și pe colaborările cu universitățile din străinătate, mai interesate de trecutul nostru decât statul român.

Un tezaur arheologic neexploatat

Sunt sute de situri în România cu potențial uriaș, care au fost exploatate doar parțial sau deloc, fiind doar evidențiate arheologic în repertoriile muzeale. Majoritatea descoperirilor de mare importanță din România s-au făcut în perioada comunistă, atunci când statul finanța cercetări arheologice de anvergură, mai ales în zone care serveau și propagandei de partid. Cele mai multe începuturi de cercetare pe sit-uri de mare interes, abandonate ulterior în anii '90, s-au făcut tot înainte de 1989.

De mai bine de trei decenii, în multe județe nu s-au mai făcut descoperiri importante și nici măcar nu s-au mai continuat săpăturile la situri deschise în perioada comunistă. Multe zone cu potențial uriaș zac neexploatate, necercetate. Un caz de manual este județul Botoșani, considerat de reputatul arheolog Mircea Petrescu Dâmbovița un adevărat „El Dorado” al arheologiei românești, cu situri cu potențial uriaș din Paleolitic și până în Evul Mediu. Totodată, aici au fost descoperite artefacte incredibile, inclusiv idoli din lut care fac înconjurul lumii. În județul Botoșani, majoritatea săpăturilor de amploare s-au făcut în perioada comunistă și cu acea ocazie au fost scoase la lumină, obiecte și artefacte incredibile, unicat în România, dar și în Europa central-estică.

De exemplu, în anii '70, reputatul arheolog Alexandru Păunescu descoperea marele cimitir de mamuți de la Ripiceni, cu cele mai mari defense de mamut descoperite vreodată în această parte de Europă. Tot în acest sit a fost găsită și cea mai veche locuință de pe teritoriul României, o tabără a vânătorilor de mamuți neanderthalieni. Pe malurile Prutului au fost descoperite urme ale primilor oameni, iar la Hănești scheletul complet al unei tinere din aceea misterioasă perioadă de tranziție de la Antichitate la Ev Mediu, pe teritoriul Moldovei. În anii '70, soții Florescu, reputați arheologi ieșeni, reușeau să cerceteze doar 10% din uriașele cetăți traco-getice de la Stâncești, cele mai mari din Moldova. În cei 10% cercetați au reușit să dea peste un minunat tezaur de aur, probabil pradă de război a geților în luptele cu sciții. În plus, s-au descoperit marile așezări ale civilizației Cucuteni, cu idolii săi fascinanți, dar și minunatele vase pictate.

La Lozna a fost descoperit de niște muncitori în turbă un adevărat sat lacustru, cu un incredibil tezaur dacic din unelte și arme de fier. Satul lacustru este unic pe teritoriul României. Toate aceste descoperiri au fost făcute înainte de 1989. După 1990, majoritatea acestor situri de mare importanță au rămas necercetate. Pe malurile Prutului sunt peste 600 de tumuli, adică movile care ascund morminte, fie din epoca bronzului, fie din perioada migrațiilor. Aceste morminte ar putea fi goale sau fără valoare, dar în același timp pot ascunde comori arheologice deosebite. Cetățile traco-getice de la Stâncești, cele cu tezaurul, au fost cercetate doar 10%, iar de atunci nimeni nu s-a mai atins de ele. Alte cetățui sau așezări dacice fie au fost cercetate parțial, fie deloc. Evident, județul Botoșani nu este un caz singular. Multe județe au comori arheologice lăsate sub pământ.

Țara descoperirilor întâmplătoare și a detectoriștilor

Multe dintre comorile cu care ne mândrim astăzi sunt, de fapt, rodul unor descoperiri întâmplătoare. Coiful de la Coțofenești a fost găsit de niște copii, tezaurul getic de la Băiceni a fost găsit de niște țărani într-o lutărie, tezaurul dacic cu unelte și arme de fier de la Lozna, găsit de muncitorii care umblau după turbă și exemplele pot continua. În plus, detectoriștii au ajuns să devină principalii descoperitori de comori și obiecte valoroase de patrimoniu, la noi în țară. Anul trecut, un sibian care abia obținuse autorizația pentru utilizarea detectorului de metale a găsit la Apoldu de Sus 132 de monede vechi de 1700 de ani. În 2020, un grup de buzoieni cu detectoare de metale au găsit peste 2500 de monede vechi de 400 de ani. Iar exemplele pot continua.

”Multe lucruri sunt descoperite întâmplător. Gândiți-vă că acest coif celebru a fost descoperit întâmplător. Nu a fost rezultatul unei acțiuni sistematice. Bineînțeles, la aceea vreme, să zicem, arheologia era în etapa ei de pionierat pe teritoriul României. Dar și acum se găsesc multe lucruri întâmplător sau prin acțiunea detectoriștilor și nu neapărat printr-o acțiune bazată pe respectarea legii și a standardelor în domeniu”, precizează istoricul Dănuț Huțu, specialist în patrimoniu și directorul Direcției Județene de Cultură Botoșani. Cu alte cuvinte, siturile lăsate să zacă sunt o adevărată atracție pentru braconierii arheologici, iar multe obiecte valoroase în loc să ajungă în muzee în urma cercetărilor sistematice, ajung traficate pe piața neagră. Cazul brățărilor dacice este doar un exemplu.

„Este o subfinanțare cruntă a acestui domeniu”

Iar principala cauză pentru această situație este lipsa totală de interes a statului român față de propria istorie și față de propriul patrimoniu. Majoritatea specialiștilor de la muzeele județene sunt oameni dedicați care ajung să facă săpături de cercetare cu fonduri infime, însǎ nu la obiective importante. De exemplu, pentru cercetarea cetăților de la Stâncești este nevoie de fonduri importante și de tehnologie modernă. La fel și în cazul turbăriei de la Lozna sau alte situri importante. „Este o subfinanțare cruntă în aceste domeniu. Fondurile alocate muzeelor județene sunt ridicole. Programele naționale sunt la fel. Cu ce să faci cercetare pe un sit, mai ales de importanță sau cu potențial mare, dacă nu ai bani? Ai nevoie de apartură. Acum se lucrează cu aparatură modernă pentru a obține rezultate”, spune Dănuț Huțu.

Multe muzee județene apelează la colaborări cu universități din străinătate pentru a efectua cercetări. Adică, avem noroc că străinii sunt mai interesați de patrimoniul nostru decât statul român. „Muzeele judetene fac aceste săpături doar prin colaborări cu instituțiile din străinătate. De pildă la noi, se fac săpături în parteneriat cu arheologi cehi, arheologi germani”, adaugă Dănuț Huțu. Sau, cazuri fericite, sunt colaborări cu univeristăți din România care dispun efectiv de aparatura necesară. Acesta a fost cazul sitului de la Ripiceni, județul Botoșani, acolo unde cu ajutorul scanărilor magnetometrice și a altor cercetări moderne a fost dezvăluit un adevărat proto-oraș cucutenian, cu o megastructură impresionantă.

Același lucru s-a întâmplat și la Stăuceni, Botoșani, acolo unde, printr-o colaborare cu Universitatea Friedrich Alexander din Erlangen din Germania, situl a fost scanat geomagnetic. Lipsa finanțărilor este dublată de salariile mici în domeniu, care, în loc să atragă specialiștii, îi alungă. „Gândiți-vă că formarea unui specialist în domeniu, a unui arheolog care să aibă competențele necesare este un proces de lungă durată. Cu o salarizare care este inferioară unui taximetrist nu cred că putem reuși mare lucru”, spune Dănuț Huțu. Există și cazuri fericite de muzee din țară în care s-au investit fonduri și expozițiile au fost organizate conform standardelor europene. Cum există și situții fericite în care au avut loc finanțări de săpături arheologice. Dar situațiile sunt rare.