Securitatea comunistă îi urmărea pe „dușmanii poporului” până în ultima clipă. Moartea unei persoane era înregistrată pe tehnică operativă, nu doar în libertate, ci și în penitenciar.

Kurt Mott, în perioada când avea domiciliu obligatoriu în Bărăgan FOTO Arhiva familiei

Cu câteva zile înainte de a muri, un obiectiv al Securității ii spunea unui cunoscut că se simte rău, descriindu-i simptomele unui accident vascular. „Securitatea s-a mulțumit să consemneze, fără să ia vreo măsură. Pentru ea, acel om reprezenta doar un obiectiv în minus. Viața acestuia nu avea nicio valoare”, susține Dumitru Lăcătușu de la Centrul de Consultanță Istorică.

Acesta oferă și un pasaj relevant descoperit în cursul cercetărilor efectuate în arhive: „F. îl sună pe dr. H. I-a spus că de vreo 2 zile stătea mai mult în pat, citea. Iar acum mâna stângă nu-i mai răspunde la comenzi, e amorțită și-și revine foarte puțin dacă o masează, acum 10-15 minute a constatat că nici piciorul stâng nu-l mai ajută la mers”.

A doua zi, aceasta a murit în spital. După moartea respectivului, ofițerul transcria modul în care și-a trăit ultimele zile un obiectiv al Securității. „Chiar și după decesul acestuia, ofițerul de Securitate transcria conștiincios de la cine primea familia îndoliată condoleanțe. În scurt timp, a închis și dosarul de urmărire. Obiectivul murise”, afirmă istoricul.

Goana comuniștilor după conturile din străinătate

Un alt caz întâlnit este cel al unui om de afaceri din perioada interbelică, Kurt Mott. Internat în spital, a fost urmărit până în ultima zi de viață de către Securitate. Aceasta era interesată să afle ce conturi ascunse avea în străinătate. „ Regimul comunist având nevoie de bani s-a tot gândit de unde ar mai putea jupui câte ceva. Una dintre soluții a fost să afle ce averi mai aveau foștii «exploatatori» și pe unde erau ascunse”, afirmă Lăcătușu.

Notă informativă privind decesul numitului Kurt Mott: „Sursa relatează următoarele. Situația bolnavului internat s-a înrăutățit brusc în dimineața zilei de 19-I-70 și la 20-I-70 a încetat din viață. […] A fost înmormântat la Cimitirul evanghelic Belu la data de 23-I-70. A primit atenții și coroane de flori din partea MIA [Ministerul Industriei și Alimentației], a întreprinderii unde a lucrat și a prietenilor și a cunoscuților.

Deși sursa în ultimele zile [de] când boala începuse a se agrava a stat la patul lui zi și noapte, Mott K. nu i-a confiat nimic deosebit legat de unele resurse materiale de care ar dispune sub forma unor depozite financiare la unele bănci din Occident sau despre alte probleme”.

Kurt Mott, în perioada interbelică FOTO Arhiva familiei

Faptul să „sursa” a stat zi și noapte la patul muribundului, arată faptul că informatorul Securității era o persoană foarte apropiată de acesta.

Potrivit istoricului, Securitatea primise unele informații că în perioada sa de activitate, Kurt Mott a fost co-asociat la compania americană Poached By Duffy-Mott Company Inc, iar câștigurile obținute în această calitate erau depozitate într-un cont din străinătate.

Cine a fost Kurt Mott

Kurt Mott a fost unul dintre cei mai importanți comercianți de vinuri din România interbelică. Vinurile sale erau savurate de către pasagerii faimosului tren Orient Express, dar și de către turiștii care se cazau în București la Athenee Palace. În același timp, și-a comercializat începând cu anul 1937 produsele și în America, înființând conform surselor din epocă o sucursală în New York.

După 23 august 1944, odată cu venirea comuniștilor la putere, a încercat să fugă din țară. Prins, a fost condamnat la 10 ani închisoare. În 1959, la expirarea pedepsei, a fost trimis cu domiciliul obligatoriu în comuna Bumbăcari, județul Galați. Pedeapsa, i-a fost majorată ulterior deoarece era considerat un element periculos. În perioada în care a fost închis, soția sa a divorțat, reluându-și numele de familie pentru ca fiul lor să poată urma studiile universitate în comunism.

După ridicarea restricțiilor domiciliare, a încercat să emigreze în RFG, dar nu a reușit. Kurt Mott a murit la 20 ianuarie 1970. „Alături de el, veghea conștiincios unul dintre informatorii Securității”, mai spune istoricul Dumitru Lăcătușu.