Un studiu efectuat pe șoareci arată că un hormon al foamei produs în intestin afectează direct hipocampul creierului atunci când animalul se gândește la alegerile alimentare.

Cercetarea explorează modul în care hormonii foamei influențează activitatea neuronală și procesele decizionale. Descoperirile sugerează că hipocampul ventral al creierului reglează comportamentul legat de mâncare și poate fi influențat de hormonii foamei, precum grelina.

Această cercetare indică complexitatea modului în care foamea afectează procesul de luare a deciziilor și ar putea oferi perspective pentru înțelegerea tulburărilor alimentare și a rezultatelor de sănătate aferente, scrie neurosciencenews.com.

Hormonii foamei pot influența în mod direct hipocampul creierului, având un impact asupra procesului de luare a deciziilor legate de alimentație.

Activitatea în hipocampul ventral variază în funcție de nivelul de foame, nivelurile ridicate de grelină fiind corelate cu o activitate neuronală crescută.

Studiul ridică întrebări cu privire la rolul creierului în contextualizarea alegerilor alimentare și la relevanța sa pentru tulburările alimentare și sănătatea mintală.

Un hormon al foamei produs în intestin poate avea un impact direct asupra unei părți a creierului care ia decizii pentru a determina comportamentul unui animal, constată un nou studiu realizat de cercetătorii de la UCL (University College London).

Studiul efectuat pe șoareci, publicat în Neuron, este primul care arată cum hormonii foamei pot avea un impact direct asupra activității hipocampusului din creier atunci când un animal se gândește la mâncare.

Autorul principal, Dr. Andrew MacAskill (UCL Neuroscience, Physiology & Pharmacology), a declarat:

"Știm cu toții că deciziile noastre pot fi profund influențate de foame, deoarece mâncarea are o semnificație diferită în funcție de faptul că suntem flămânzi sau sătui. Gândiți-vă doar la cât de mult ați putea cumpăra atunci când faceți cumpărături pe stomacul gol. Dar ceea ce poate părea un concept simplu este de fapt foarte complicat în realitate; este nevoie de capacitatea de a folosi ceea ce se numește "învățare contextuală". Am descoperit că o parte a creierului care este crucială pentru luarea deciziilor este surprinzător de sensibilă la nivelul hormonilor foamei produși în intestin, ceea ce credem că ne ajută creierul să contextualizeze alegerile noastre alimentare."

Pentru studiu, cercetătorii au plasat șoarecii într-o arenă în care se aflau niște alimente și au analizat modul în care șoarecii au acționat atunci când le era foame sau erau sătui, în timp ce au imaginat creierul lor în timp real pentru a investiga activitatea neuronală. Toți șoarecii au petrecut timp investigând mâncarea, dar numai animalele flămânde începeau apoi să mănânce.

Cercetătorii s-au concentrat asupra activității cerebrale din hipocampul ventral (partea inferioară a hipocampusului), o parte a creierului care ia decizii și care ne ajută să ne formăm și să folosim amintirile pentru a ne ghida comportamentul.

Oamenii de știință au descoperit că activitatea unui subset de celule cerebrale din hipocampul ventral a crescut atunci când animalele se apropiau de mâncare, iar această activitate a inhibat animalul să mănânce.

Însă, dacă șoarecele era înfometat, exista mai puțină activitate neuronală în această zonă, astfel încât hipocampul nu mai împiedica animalul să mănânce. Cercetătorii au descoperit că acest lucru corespundea unor niveluri ridicate ale hormonului foamei, grelina, care circula în sânge.

Adăugând și mai multă claritate, cercetătorii de la UCL au reușit să facă în mod experimental șoarecii să se comporte ca și cum ar fi fost sătui, prin activarea acestor neuroni ventrali ai hipocampului, ceea ce a determinat animalele să nu mai mănânce chiar dacă le era foame. Oamenii de știință au obținut acest rezultat din nou prin îndepărtarea receptorilor pentru hormonul foamei, grelina, din acești neuroni.

Studii anterioare au arătat că hipocampul animalelor, inclusiv al primatelor neumane, are receptori pentru ghrelin, dar nu existau prea multe dovezi privind modul în care funcționează acești receptori.

Această descoperire a demonstrat modul în care sunt folosiți receptorii de ghrelină din creier, arătând că hormonul foamei poate traversa bariera hemato-encefalică (care restricționează în mod strict multe substanțe din sânge să ajungă la creier) și are un impact direct asupra creierului pentru a conduce activitatea, controlând un circuit din creier care este probabil să fie același sau similar la om.

Dr. MacAskill a adăugat: "Se pare că hipocampul frânează instinctul animalului de a mânca atunci când întâlnește hrană, pentru a se asigura că animalul nu mănâncă prea mult - dar dacă animalul este într-adevăr înfometat, hormonii îi vor spune creierului să oprească frânele, astfel încât animalul merge mai departe și începe să mănânce".

Oamenii de știință își continuă cercetările investigând dacă f oamea poate avea un impact asupra învățării sau memoriei, urmărind dacă șoarecii îndeplinesc în mod diferit sarcini care nu sunt specifice hranei în funcție de cât de înfometați sunt. Ei spun că cercetările suplimentare ar putea, de asemenea, să facă lumină pentru a afla dacă există mecanisme similare în cazul stresului sau al setei.

Cercetătorii speră că descoperirile lor ar putea contribui la cercetarea mecanismelor tulburărilor de alimentație, pentru a vedea dacă receptorii de grelină din hipocampus ar putea fi implicați, precum și cu alte legături între alimentație și alte rezultate în materie de sănătate, c um ar fi riscul de boli mintale.

Primul autor, Dr. Ryan Wee (UCL Neuroscience, Physiology & Pharmacology), a declarat:: "A fi capabili să luăm decizii în funcție de cât de înfometați suntem este foarte important. Dacă acest lucru merge prost, poate duce la probleme grave de sănătate. Sperăm că, prin îmbunătățirea înțelegerii modului în care funcționează acest lucru în creier, am putea fi capabili să ajutăm la prevenirea și tratarea tulburărilor de alimentație."

Un hormon al foamei produs în intestin poate avea un impact direct asupra unei părți a creierului care ia decizii pentru a determina comportamentul unui animal, constată un nou studiu realizat de cercetătorii de la UCL.

Studiul realizat pe șoareci, publicat în Neuron, este primul care arată cum hormonii foamei pot avea un impact direct asupra activității hipocampusului din creier atunci când un animal se gândește la mâncare.