Cum influenţează eşecul cancelarului Nehammer în alegeri aderarea României la Schengen

Cum influenţează eşecul cancelarului Nehammer în alegeri aderarea României la Schengen

Viena ar putea fi convinsă să se răzgândească cu privire la lărgirea Schengen după alegerile din primăvară, sunt de părere specialiştii consultaţi de „Adevărul“, scorul scăzut obţinut de partidul lui Nehammer la scrutinul de duminică nefiind un element decisiv pentru ca Austria să aibă o altă abordare

Partidul cancelarului a pierdut 10% din procentele de vot FOTO Profimedia

Partidul cancelarului a pierdut 10% din procentele de vot FOTO Profimedia

Partidul Popular (OVP) al cancelarului austriac Karl Nehammer a pierdut zece puncte în urma alegerilor regionale din Austria Inferioară, a doua cea mai populată provincie a țării, unde deținea majoritatea, landul fiind considerat un fief-fortăreață al conservatorilor austrieci.

Formaţiunea de extremă dreapta FPO (Partidul Libertăţii), pe de altă parte, este în pragul unui succes istoric, estimându-se că a obţinut în jur de 25% din voturi la alegerile de duminică. Următoarele alegeri regionale în Austria urmează să aibă loc în Carinthia în martie şi în Salzburg în aprilie.

„Este o perioadă proastă pentru guverne, deoarece oamenii nu sunt mulțumiți de situație. Trebuie să înțelegem asta. Ce este important, la nivel politic federal, dar și la nivel politic regional, este să facem ceva să ajutăm oamenii. Să dăm semnalul că suntem alături de ei în aceste crize“, a fost replica lui Karl Nehammer, după alegeri.

Migraţia, temă de campanie

Rezultatele alegerilor au fost aşteptate şi în România, dat fiind că opoziţia Vienei la Schengen a fost pusă pe seama campaniei interne din Austria.

Dinspre PNL, partid care deţine portofoliile responsabile cu aderarea României la Schengen, adică ministerele de Interne şi de Externe, scorul obţinut de partidul lui Karl Nehammer este considerat a fi un avantaj în negocierile pentru lărgirea spaţiului european de liberă circulaţie.

„Aceste rezultate cred că sunt foarte clare. Cred că se poate trage uşor concluzia cu privire la impactul sau absenţa impactului folosirii temei Schengen în Austria, în această campanie sau în acest context electoral“, a spus ministrul de Externe Bogdan Aurescu.

Întrebat cum ne ajută rezultatul alegerilor din Austria în dosarul Schengen, europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan a răspuns: „Ne ajută prin faptul că discursul extremist, populist al lui Nehammer nu a dat roade“, referindu-se la tema migraţiei, folosită des de cancelarul austriac.

„Mă convinge că a folosit această temă doar în scop electoral. Ca atare, strategia a fost greșită, va fi pus sub semnul întrebării ca lider de partid. A obținut cel mai prost scor de până acum“, a completat Mureşan.

Europarlamentarul a mai arătat că liderii politici din România vor trebui să monitorizeze următoarele două săptămâni pentru a vedea dacă partidul austriac va continua să folosească tema migraţiei şi opoziţia la lărgirea Schengen.

Va fi o Coaliție cu mai multe partide, fie cu un partid mare, fie cel de extremă dreapta, fie cel socialist, dar care se va dovedi a fi un partener incomod pe plan local. În plus, liderii de pe plan regional au reproșat deschis strategia politică dictată de cancelarul de la Viena. (...) Va fi greu să mențină acest veto o perioadă lungă de timp, l-a adoptat cu speranța că îl va ajuta“, a menţionat europarlamentarul.

Negocieri accelerate

De cealaltă parte, euroalesul PSD Victor Negrescu consideră că e un moment oportun pentru ca România să aibă un dialog direct cu autorităţile din Austria pe tema Schengen.

„Nu mai este nicio scuză, nici pentru ei, nici pentru cei responsabili de acest subiect în a negocia cu austriecii, stând la aceeași masă, evident împreună cu cei din Comisia Europeană”, a susținut eurodeputatul Victor Negrescu pentru „Adevărul”..

Europarlamentarul a mai susținut că „într-adevăr, partidul de guvernământ din Austria a luat un scor mai mic decât era preconizat, dar au câștigat alegerile”, fiind îngrijorat de mesajul pe care l-a dat cancelarul austriac după alegeri, „în care a spus că, iată, sunt două teme predominante în politica din Austria, tema migrației și tema economică”.

Deci, în continuare, el merge pe această idee că are tema bună și scorul luat de extrema dreaptă riscă să îi conducă pe cancelar și pe partenerii săi să meargă în continuare să se opună extinderii Schengen, aici este elementul de risc. (...) Ce se poate întâmpla, cancelarul se află acum într-o situație de a menține Coaliția de guvernare, și atunci, în contextul acesta, aceste frământări pot să ne ajute“, a declarat Negrescu.

Totodată, liderul PES a amintit de deschiderea arătată de cancelarul austriac în a vizita România, dacă ar fi invitat, pentru a discuta subiectul aderării la Schengen. „Trebuie să profităm de relativa deschidere care poate genera și pericole pentru a antama un dialog direct“, a mai subliniat europarlamentarul social-democrat.

„Nu ne ajută, nu ne încurcă“

Cu privire la impactul pe care l-ar putea avea în România alegerile din Austria, politologul Cristian Pîrvulescu a explicat că „nu ne ajută, nu ne încurcă“, mai ales în condiţiile în care urmează alte două tururi de scrutin în martie şi aprilie.

„Rezultatul ne arată cât de mică este marja pe care o avem“, a mai explicat Pîrvulescu, arătând că Guvernul austriac ar putea accepta schimbarea opiniei privind Schengen doar în cazul unei amenințări că va fi doborât.

Analistul consideră că o fereastră de negocieri ar putea fi în perioada martie-august.

Depinde de noi dacă reușim să fim pregătiți în momentul în care avem fereastra și să o folosim. Asta nu însemnă să nu negociem până atunci“, a mai spus politologul.

Fostul ministru de Externe Adrian Cioroianu atrage atenţia asupra pericolului creşterii partidului de extremă dreapta din Austria, menţionând că este de văzut finalul alegerilor pentru a vedea cu cine se va alia Nehammer.

Pe noi ne-au interesat aceste alegeri pentru valoarea lor de semnal de test, au fost un test pentru partidul lui Nehammer, e clar o scădere“, a spus Adrian Cioroianu, pentru „Adevărul“.

„După acest test e greu de spus că ne ajută cu ceva, suntem în aceeași situație“, a adăugat fostul ministru.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Dan Dungaciu / României i s-a dat peste mână. Germania a blocat proiectul unionist, pentru că era împotriva înțelegerii sale cu Rusia asupra Moldovei

2 Audiență de excepție la Antena 3 în timpul emisiunii cu Nicolae Ciucă / O informație care spune multe despre sondajele lui pește prăjit...

3 Christophe Barraud, un guru al prognozelor: Harta SUA se va face roșie

4 VIDEO Clip electoral controversat în SUA / Democrații spun că republicanii vor interzice masturbarea dacă vor câștiga alegerile

5 CTP, despre prestația lui Ciucă la ultima dezbatere electorală: „A fost cea mai bună apariție publică a sa”