Cum încearcă propaganda rusă să susțină că personal al NATO este angajat în războiul din Ucraina
BBC a verificat veridicitatea susținerii oficialilor sau a canalelor pro-ruse cum că forțele ucrainene sunt comandate de consilieri occidentali sau chiar că soldați NATO s-ar afla în Ucraina.
Televiziunea rusă încearcă să-i prezinte pe voluntarii străini drept mercenari FOTO Shutterstock
În discursul în care a anunțat mobilizarea parțială, miercuri, președintele rus Vladimir Putin a susținut că în Ucraina luptă unități aflate „sub comanda de facto a consilierilor occidentali”.
Afirmația potrivit căreia soldații NATO sunt angajați activ în conflict a fost răspândită atât la televiziunea rusă, cât și pe canalele sociale pro-ruse. Țările din NATO au furnizat într-adevăr armament și sprijin Ucrainei pe tot parcursul războiului, însă Ucraina nu e membră a alianței, astfel că nu e apărată de trupe terestre ale alianței.
„Regimul de la Kiev a lansat noi bande de mercenari străini și naționaliști, unități militare pregătite la standarde NATO și aflate sub comanda de facto a consilierilor occidentali”, a declarat Vladimir Putin în cadrul discursului adresat națiunii de miercuri, 21 septembrie, când a ordonat mobilizarea parțială pentru războiul din Ucraina.
Faptul că un număr de voluntari străini s-au alăturat diviziilor militare ucrainene este un fapt cunoscut. Dar oficialii ruși și portalurile media încearcă să sugereze ceva diferit, și anume că trupe NATO slujesc în Ucraina.
Pe 13 septembrie, Ruslan Ostașko, moderatorul emisiunii „Vremia Pokajet” (Timpul va spune) de la postul Canal 1, făcea următoare afirmație: „În marea schemă a lucrurilor soldații ucraineni se află acolo mai mult pentru aparențe, pentru a fi pozați și a încărca clipuri pe TikTok, însă cei ce luptă acolo sunt în principal trupe NATO”.
Producătorii au oferit și imagini: filmări extrase de pe rețele sociale ale străinilor luptând în Ucraina au fost arătate drept dovezi că trupe NATO au fost aduse pe front.
Aceeași acuzație a venit și din partea lui Andrei Marociko, reprezentantul militar al așa-zisei Republici Populare din Lugansk (LPR), care a făcut următoarea declarație pentru agenția de presă RIA Novosti: „Agențiile noastre de informații au scos la iveală sosirea ofițerilor NATO în regiunea Harkov. Scopul călătoriei lor în această zonă este să organizeze interacțiunea dintre unitățile ucrainene și cele străine”.
Marociko a făcut declarații similare la televiziunea de stat, unde a spus că ofițeri NATO au sosit la Kramatorsk, un oraș din regiunea Donețk.
Alții au făcut aluzii mai subtile la prezența unor soldați NATO în Ucraina.
De pildă, Vladimir Kornilov, editorialist la RIA Novosti, s-a rezumat la spune că „s-au înmulțit dramatic filmările în care apar oameni veniți să <<elibereze>> Izium, și care sunt vorbitori de engleză”.
Care sunt dovezile
Este foarte important să se facă deosebirea clară între voluntari străini care au călătorit din proprie inițiativă în Ucraina și trupele desfășurate de NATO în țările membre, notează BBC.
De altfel, portalurile media rusești nu au furnizat propriu-zis dovezi privind prezența personalului militar pe teren în Ucraina, ci doar imagini de pe front cu voluntari străini.
Printre cei ce au apărut la emisiunea „Vremia Pokajet” (Timpul va spune) de la postul Canal 1 se numără Malcolm Nance, un fost ofițer din Marina SUA. Nance a distribuit în mod regulat filmări din Ucraina, unde luptă de câteva luni.
O înregistrare video dată drept exemplu în emisiune îl înfățișează pe Nance cu o baterie de artilerie în fundal, al cărei prim foc îl descrie drept „prima lovitură a unei ofensive masive a serviciilor combinate, multiaxiale a forțelor terestre”.
„Cum arată primul foc de artilerie a unei ofensivei terestre aparținând unor forțe masive, multiaxiale? Ei bine, în conformitate cu acest obuzier M109 SPG de lângă noi, donat de Olanda, spun că sună clar: „Și acum c...?”
Cu peste un milion urmăritori pe Twitter, nu se poate spune că Nance și-ar ascunde prezența în Ucraina. Dar el nu este, totuși, în serviciul activ al armatei SUA. În plus, a anunțat deschis pe rețelele sociale că s-a înrolat în Legiunea Străină din Ucraina, formată după invazia rusă din februarie.
Un alt străin identificat pe rețelele sociale pro-ruse este tot un american, Rob-Roy Lane, originar din statul american Idaho. Și el este foarte activ online, publicând regulat clipuri în care apare alături de colegii săi de unitate și de alți voluntari de peste hotare. Filmările sale sunt distribuite larg pe canalele pro-ruse.
„Prezența mercenarilor americani în grupările Forțelor Armate ale Ucrainei din Izium a fost confirmată”, se susține în postările pro-război.
Nu sunt însă niciun fel de informații online care ar indica faptul că ar avea experiență militară, cum presupun susținătorii războiului din Ucraina. Departamentul de stat american nu a răspuns solicitărilor de comentarii privind legătura lui cu armata SUA. Pe rețelele sociale el îi numește pe alți membri ai unității sale, între care și doi cetățeni britanici.
Ministerul britanic al Apărării refuză să comenteze cu privire la foști militari sau cu privire la activitățile lor din zone de conflict.
Sprijinul acordat de NATO Ucrainei
Țările membre NATO furnizează Ucrainei cantități mari de armament sofisticat și sprijin logistic, iar Statele Unite sunt de departe cel mai important donator. Este vorba de mai multe tipuri de sisteme de arme despre care se crede că au jucat un rol cheie în conflict, până acum, cum ar fi lansatoarele de rachete cu rază lungă de acțiune și armele antitanc.
De asemenea, presa occidentală a speculat că membrii NATO ar fi contribuit la război atât furnizând informații de la servicii, cât și selectând ținte militare.
Cei mai mari furnizori arme pentru Ucraina
Aproximativ 40.000 de soldați NATO sunt staționați în țările membre NATO din regiune (statele baltice și Polonia), iar alți 300.000 de soldați se află în stare de alertă maximă ca răspuns la invazia Rusiei.
Sesiuni ample de pregătire a forțelor ucrainene de către membrii NATO au avut loc în afara țării, dar nicio țară membră a NATO nu a declarat că ar fi contribuit cu personal militar pe frontul din Ucraina.
„Nu există nicio dovadă a participării forțelor terestre ale NATO în Ucraina", spune Edward Arnold de la Royal United Services Institute (Rusi), un grup de reflecție în domeniul apărării și securității.
"Nici al prezenței unor comandanți NATO care să dirijeze unități ucrainene pe câmpul de luptă", adaugă el. "Există, de asemenea, o probabilitate foarte scăzută ca acest lucru să se întâmple în viitor, deoarece NATO încearcă să atenueze riscurile de escaladare".
Sursa: adevarul.ro