La sfârșitul lui august 1944, România a fost ocupată de trupele sovietice. Pe 29 august august, Armata Roșie a intrat în București, venind dinspre Moldova, într-un iureș marcat de jafuri, violuri și stricăciuni. Armata noului ”prieten” de la răsărit avea să zăbovească în România până în 1958, scrie Historia.ro .

Trupele sovietice pe Bulevardul Carol pe 30 august 1944 FOTO Adevărul

Pe data de 23 august 1944, România schimba taberele încercând să iasă onorabil din Cel De-al Doilea Război Mondial. Mareșalul Antonescu a fost destituit și arestat la ordinul regelui Mihai, iar România trecea de partea Aliaților, contra Germaniei Naziste. Peste noapte, rușii deveniseră, din dușmani de moarte, ”prieteni” și aliați. De altfel, Armata Roșie reușise deja să împingă pe nemți și întreaga linie a frontului, România fiind aproape fără apărare în fața sovieticilor. Auzind, mesajul regelui, la radio, privind schimbarea taberei, mulți români credeau că se apropie și pacea. Se înșelaseră. Supărați de faptul că românii au trecut de partea Aliaților, considerându-i trădători, nemții au încercat să cucerească Bucureștiul. La rândul ei, Armata Roșie mărșăluia victorioasă prin Moldova, având ca țintă, tot capitala României. În acel moment țara noastră părea pierdută.

Am scăpat de nemți, ne-am procopsit cu rușii

Bucureștiul a suferit cumplit. După 23 august, capitala a fost puternic bombardată de aviația germană, iar generalul Alfred Gerstenberg se pregătea să cucerească Bucureștiul. După lupte grele în zona Băneasa-Otopeni, pe 27 august 1944, nemții au fost respinși. După Bătălia pentru București, locuitorii capitalei au răsuflat ușurați. Mulți nu știau că peste două zile, trupele sovietice, noul aliat, aveau să intre pe străzile orașului. Declarativ, aceste trupe trebuiau să staționeze doar 90 de zile pe teritoriul României. Au rămas însă până în 1958. Locuitorii Bucureștiului vor suferi, în primele zile de ocupație, abuzuri de toate felurile, din partea trupelor sovietice.

Propaganda comunistă a prezentat evenimentul ca o mare eliberare a capitalei de către ”prietenii„ ruși. În realitate, populația era speriată de spectrul venirii rușilor, aflând despre experiențele terifiante ale locuitorilor din Moldova, care deja avuseseră de-a face cu rușii. „Rușii! La ce te puteai aștepta de la ei? Întrebarea asta înfricoșătoare tulbura mințile tuturor”, își amintea un martor. Și aveau și de ce steme. Rușii au adus în România, în acei ani, doar teroare, sovietizare, procese politice, desfințarea pluripartitismului, militari români deportați în Siberia și multe alte abuzuri grave. Venirea rușilor în București, începând cu 29 august, a fost consemnată de numeroși martori, inclusiv prizonieri britanici, eliberați după schimbarea armelor și ruperea relațiilor cu naziștii.

” Ceea ce nu s-a putut lua fusese spart”

Printre martorii occidentali la aceste evenimente au fost și Robert Bishop și ES Crayfield, autorii cărții ”Moscova înhață România. O mărturie occidentală din anii 1944-1947”. Aceștia își aminteau scenele sosirii rușilor dinspre Moldova către București, surprinse de la bordul unui avion de agrement.

” Venind cu avionul dinspre mare, ne-am apropiat de un promontoriu situat la vreo 20 de kilometri sud de Constanța. În fața noastră, în locul cerului senin, a apărut în câteva minute o ceață cenușie, în care se înălțau coloane de fum, un fum care se întindea peste câmpia netedă și fără sfârșit. Șoselele lungi erau pline de unități ale Armatei Roșii. Avionul nostru era românesc, iar cu câteva ore înainte fusese al dușmanului. Nu știam dacă rușii mai trag în avioanele românești, așa că, pentru siguranță, am coborât la o înălțime de opt metri. De acolo, vedeam lucrurile de aproape și la o viteză extraordinară. În timp ce pământul gonea pe sub avionul nostru, am văzut colibe țărănești, gospodării, sate, hambare, grânare, căpițe și câmpuri aprinse ori înnegrite (de fum –n.a.). Grupuri răzlețe de refugiați fugeau spre sud și se aruncau în șanțuri atunci când treceam pe deasupra lor. Indivizi în uniformă alergau peste pământul pârjolit. Ăsta era războiul, și asta era pacea!”. Aceeași martori arătau abuzurile rusești asupra populației locale. Jefuiau fără milă până și satele sărăcite de război. Nu cruțau nimic, furau până și lingurile, iar ceea ce nu puteau lua distrugeau. ” În loc de rezistență, au dat de un mic grup de țărani desculți, care îi așteptau pe musafiri sub o boltă pentru a le ura bun-venit. Bătrânii s-au înclinat în fața învingătorilor, primindu-i cu pâine și sare. […] Coloanei de soldați ruși i-au trebuit șapte ore ca să treacă prin sat. Liniștea care a urmat a fost sfâșiată curând de țipete și de împușcături, pentru că trupele de ocupație porniseră jafurile și violurile. A început să se ridice fum, iar pe măsură ce se întuneca, s-au putut vedea peste tot zeci de focuri. […] Am găsit satul pustiu. Pancarta flutura agățată de boltă, dar bătrânii nu mai erau, iar găinile și porcii dispăruseră. Am mers din colibă în colibă și nicio cuvertură, niciun ștergar, nicio lingură de lemn nu mai rămăseseră. Ceea ce nu s-a putut lua fusese spart”, se arată în aceeași lucrare.

Grupul de Armate Sud, comandant de mareșalul Feodor Iavnovici Tolbuhin a intrat și în capitală pe 29 august 1944. În aceeași zi în care delegația româniei semna la Moscova armistițiul cu sovieticii. Generalul Constantin Sănătescu mărturisea că rușii au întrat în București în ordine și pe mai multe direcții. Unele grupuri de armată rusească au venit pe la Băneasa mergând pe șoseaua Kiseleff, până în centrul Bucureștiului. Alte grupuri au intrat prin Colentina și Pantelimon, iar apoi pe la Gara Obor către Bulevardele Ferdinand, Carol și Regina Elisabeta. ” Cum să încep? De unde să încep? Rușii sunt în București”, nota îngrijorat în jurnalul său, celebrul dramaturg Mihail Sebastian. În rapoartele Poliției Capitalei din perioada 1944-1945, au fost înregistrate numeroase abuzuri comise de trupele rusești, în București.