Cum funcționează Iron Dome, sistemul antirachetă care apără Israelul: „Calculează instantaneu traiectoria proiectilului” | VIDEO

Cum funcționează Iron Dome, sistemul antirachetă care apără Israelul: „Calculează instantaneu traiectoria proiectilului” | VIDEO

Sistemul este conceput pentru a intercepta şi distruge rachete cu rază scurtă de acţiune, avioane fără pilot, mortiere şi rachete de croazieră, lansate de la distanţe cuprinse între 4 până la 70 km de distanţă.

Iron Dome, sistemul antirachetă care apără Israelul FOTO Shutterstock

Iron Dome, sistemul antirachetă care apără Israelul FOTO Shutterstock

Israelul a început să dezvolte sistemul „Iron Dome” în 2007, cu finanţare masivă din Statele Unite, prima baterie mobilă de interceptare fiind instalată în sudul Israelului în 2011.

Sistemul antirachetă „Iron Dome” dispune de tehnologie de ultimă generaţie, chiar inovatoare, putând face faţă simultan unor ameninţări multiple, în orice condiţii meteo. Conform Forţelor Aeriene israeliene, rata medie de interceptare a sistemului antirachetă este de peste 70 la sută. Din 2011, sistemul a tot fost modernizat.

De când a intrat în arsenalul defensiv al Israelului în 2011, Iron Dome și-a dovedit valoarea de mai multe ori în luptele din Fâșia Gaza. Fiecare baterie costă în jur de 150 de milioane de dolari, iar o singură rachetă interceptoare este facturată cu 50.000 de dolari.

O singură baterie a sistemului Iron Dome este formată dintr-un radar şi o unitate de control al focului, plus 3-4 lansatoare, fiecare cu câte 20 de rachete.

Radarul detectează lansarea unei rachete şi transmite informaţii Centrului de control, care calculează instantaneu traiectoria proiectilului. Dacă locaţia spre care se îndreaptă o rachetă justifică interceptarea, o rachetă este lansată de la sol. Încărcătura rachetei de interceptare explodează în imediata apropiere a rachetei ofensive, distrugând-o”, explica armata israeliană.

Potrivit rapoartelor confirmate, Azerbaidjan a achiziționat Iron Dome, iar țări precum Singapore, Canada, Coreea de Sud, India, Finlanda, Slovacia și Republica Cehă au cumpărat componenta radar.

Proiect comun cu SUA

Deși Iron Dome a fost conceput de ministerul israelian al apărării în colaborare cu o serie de contractanți militari, el a devenit în esență un proiect comun cu SUA. Israelul a investit 800 milioane de shekeli (232 milioane de dolari) în dezvoltarea lui, pe când Congresul american a alocat pentru sistem o sumă de patru ori mai mare.

Producția de rachete a fost, de asemenea, un proiect comun - Rafael Advanced Defense Systems și compania americană Raytheon. Costurile de dezvoltare au totalizat aproximativ 4 miliarde de dolari.

Și România e interesată

În toamna anului trecut a apărut prima informație conform căreia România ar vrea să achiziționeze sistemul de apărare antirachetă „Iron Dome” de la Israel, anunțau mai multe surse în urma vizitei ministrului român de atunci al Apărării, Vasile Dîncu, în Israel, susținea publicația israeliană Haaretz.

Dacă se va ajunge la un acord, România va deveni prima țară europeană care va cumpăra sistemul.

Într-un interviu acordat lui Haaretz, Dîncu a refuzat să discute despre „Iron Dome” (Cupola de fier), dar a spus că România este nerăbdătoare să semneze acorduri de cooperare de securitate cu Israelul. „Dorim să ne îmbunătățim cooperarea militară și de securitate cu Israelul în multe domenii”, a spus el, arăta Haaretz.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri