Cum explică Predoiu discuția ciudat de cordială cu Florin Iordache

Cum explică Predoiu discuția ciudat de cordială cu Florin Iordache

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a fost surprins pe holurile Parlamentului când discuta cu Florin Iordache, fostul președintele al Comisiei de modificare a Legilor justiției. Predoiu a declarat la Digi24 că i-a spus lui Iordache faptul că PNL a luat decizia de a abroga recursul compensatoriu, l-a informat și apoi a plecat mai departe.

Ministrul Cătălin Predoiu a fost întrebat despre faptul că a fost surprins, luni, pe un culoar din Parlament, stând de vorbă și dând mâna cu fostul ministru al justiției Florin Iordache. „Erau oarecum intrigați de ce am luat această măsură. I-am spus că e o decizie politică și ne bucură faptul că a produs deja niște efecte. L-am informat asupra acestor chestiuni, care erau de fapt publice, a luat act, ne-am luat la revedere și ne-am văzut de treabă”, a explicat Cătălin Predoiu la Digi24.

El crede că PNL i-a surprins pe cei de la PSD, în sensul bun, din punctul de vedere al cetățenilor. „E nevoie ca guvernul să-și impună această agendă și deja o face”, a spus Predoiu.

Conducerea Camerei Deputaţilor a introdus pe ordinea de zi a plenului de miercuri, la solicitarea PSD, mai multe proiecte de lege, printre care abrogarea recursului compensatoriu, abrogarea pensiilor speciale, eliminarea supraacizei la carburanţi şi cel privind transportului judeţean de călători.

De ce nu se poate desființa imediat Secția Specială: Vrem s-o facem ca la carte

Pe de altă parte, Cătălin Predoiu a făcut precizări și în legătură cu Secția Specială, explicând de ce nu se pot lua măsuri imediate de desființare a ei.

„Am despărțit în două chestiunile legate de legile justiției, și anume trei măsuri urgente privind prorogarea (amânarea) a intrării în vigoare a schemei de pensionare anticipată a magistraților, a trecerii de la completele de 2 la 3 judecători și a dublării stagiului de învățământ la INM, de la doi la patru ani. Sunt măsuri, din cauze obiective, pe care le-au explicat chiar cei din CSM. Acestea, pe de o parte, pot fi luate urgent, pentru că avem un punct de vedere scris al CSM.

Cea de-a doua măsură foarte importantă, legată de Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, am spus că nu poate fi luată în acest moment, deci în luna decembrie, pentru că este în curs un proces de consultare a magistraților în sistemul judiciar, pe care l-a inițiat Ministerul Justiției, și pe de o parte, nu avem formal un punct de vedere, un aviz, al CSM, pentru că deocamdată nici n-am trimis acolo un proiect.

Or, noi am spus de la început că atunci când vom lua măsuri care au impact pe sistemul judiciar nu vom proceda așa cum a procedat PSD-ul - fără să întrebe sistemul judiciar, fără dezbatere publică, și vom face întâi aceste consultări.

Aici a fost, poate o explicație mai puțin elaborată, care poate a născut atâtea controverse, care, cred eu, între timp s-au lămurit. Dar faptul că vom intra să 'operăm' asupra SIIJ, prin acte normative, evident, nu are niciun dubiu. E în programul de guvernare al PNL, a fost reafirmat de către mine la audierile de la Parlament şi repetat de nenumărate ori. Numai că vrem s-o facem ca la carte”, a explicat Cătălin Predoiu.

Întrebat dacă va exista o asumare a răspunderii și pentru Secția Specială, Cătălin Predoiu a declarat că nu poate spune acest lucru, pentru că este o decizie care se ia la nivel de premier și de foruri de conducere a PNL. În acest context, Predoiu nu a putut confirma nici dacă până la sfârșitul anului va exista o a doua asumare în ceea ce privește alegerea primarilor în două tururi și nici nu a putut da detalii despre modificarea OUG 114.



populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…