Cum explică judecătorii condamnarea lui Mario Iorgulescu la peste 15 ani de închisoare

Cum explică judecătorii condamnarea lui Mario Iorgulescu la peste 15 ani de închisoare

Judecătorii de la Tribunalul București susțin că Mario Iorgulescu a provocat decesul unei persoane cu intenţie indirectă, fiind conştient de consecinţele acţiunilor lui. Mai mult, aceştia precizează că probele nu arată lipsa discernământului.

Mario Iorgulescu a fost condamnat, în primă instanță, pentru omor. Foto: Arhivă

Mario Iorgulescu a fost condamnat, în primă instanță, pentru omor. Foto: Arhivă

Tribunalul București a reținut că ,pe 8 septembrie 2019, "pe fondul unei crize de gelozie, fiind într-o stare de furie, având o alcoolemie de peste 1,96 g/l și fiind sub influența cocainei", a intrat într-o intersecție cu viteza de peste 145km/h, "apoi accelerând până la 162 de km/h în momentul în care a trecut de un alt vehicul care circula cu viteză redusă pe banda I, urcând în cele din urmă vehiculul cu partea stângă pe un scuar aflat în stânga față de banda sa de circulație pe care nu se afla niciun obstacol și apăsând la maximum pedala de accelerație în condițiile în care conducea un vehicul echipat cu un motor ce dezvoltă o putere de aproximativ 700 de cai putere, pătrunzând ulterior pe contrasens și intrând în coliziune frontală, la ora 03:02:39, la viteza de 143 km/h, cu autoturismul marca #### cu nr. de înmatriculare IF096653, condus de victima ##### ###### ######, persoană care a decedat pe loc în urma leziunilor suferite, în condițiile în care, din momentul în care a pătruns în intersecție pe culoarea roșie a semaforului inculpatul nu a acționat frâna și, mai mult, la momentul coliziunii pedala de accelerație era apăsată la maximum (100%), manifestând astfel o atitudine indiferentă față de urmările acțiunilor sale pe care le-a prevăzut, dar nu le-a urmărit, ci doar le-a acceptat, punând în pericol participanții la trafic, lăsând producerea sau evitarea unei coliziuni pe seama hazardului și astfel ucigând-o pe victima ##### ###### ######, participant la trafic, cu intenție indirectă".

Judecătorii susţin că "decesul victimei a fost produs prin acțiunea exclusivă a inculpatului", menţionând că din acţiunile acestuia reiese intenţia indirectă.

"Toate aceste aspecte relevă deopotrivă o periculozitate sporită a inculpatului, dezinhibiţie şi nesocotirea gravă a normelor de circulație rutieră", spun magistraţii, referindu-se la încălcările legii constatate.

Instanţă: Probele nu arată lipsa discernământului

Referitor la circumstanţele personale, instanţa menţionează că "nu are obligaţii militare, are studii liceale, nefinalizând studiile universitare, este necăsătorit, la data accidentului fiind administrator la Trattoria Il Calcio, a fost consumator ocazional de droguri (astfel cum rezultă din declarațiile martorilor ######## ###### și ######## #####), nu era cunoscut cu antecedente penale la data săvârșirii infracțiunilor, însă ulterior a fost condamnat pentru săvârșirea unei fapte concurente astfel cum reiese din fişa de cazier existentă la dosarul cauzei, săvârșite în cursul anului 2016 (când acesta a fost reținut, respectiv la data de 06.09.2016)".

Magistraţii precizează că după accident nu a recunoscut faptele, evitând ancheta în România şi refuzând să dea declaraţii autorităţilor din Italia.

În ceea ce priveşte apărările formulate de Mario Iorgulescu referitoare la existenţa unor boli psihice care ar data încă din copilărie şi a lipsei de discernământ în momentul accidentului, magistraţii susţin că nu s-a făcut dovada acestora prin înscrisuri medicale.

"S-au depus înscrisuri, fotografii începând cu anul 2016, însă nu trebuie omis că tot în anul 2016 au apărut și primele probleme de natură penală ale inculpatului (cele de pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București). (..) De asemenea, orice fel de susțineri actuale ale mamei inculpatului, de profesie medic psiholog, cu privire la starea psihică gravă a inculpatului de dinainte de apariția primelor probleme penale ale inculpatului, fără ca aceasta să fi făcut la momentul oportun (când afecțiunile psihice ar fi apărut) minime diligențe pentru a înlătura starea de pericol pe care eventual inculpatul o reprezenta pentru sine sau pentru ceilalți din cauza acelor afecțiuni psihice, nu pot fi apreciate decât ca fiind făcute în scopul de a-l exonera pe inculpat de la răspunderea penală", se arată în motivare.

Mai mult, instanţa a avut în vedere evaluarea psihologică obligatorie anterioară obţinerii permisului de conducere.

"Chiar dacă această evaluare psihologică (în care se iau în considerare capacitatea de control si autocontrol, simțul răspunderii, conștientizarea riscului, motivația, orientarea atitudinală etc, în cazul unei astfel de evaluări fiind verificate de regulă și atentia concentrată, atenția distributivă, memoria topografică, echilibru emoțional, rezistența la stres etc.) nu a fost depusă la dosarul cauzei, prin aceasta nu se putea constata decât că inculpatul era apt din punct de vedere psihologic să conducă autovehicule pe drumurile publice, altfel nu ar fi deținut permis de conducere valabil la data producerii evenimentului rutier", se arată în document.

Judecătorii susţin că Mario Iorgulescu nu a solicitat o expertiză pentru a se stabili dacă a avut discernământ la momentul accidentului, ci doar una pentru a verifica dacă poate participa la proces.

"Astfel, probele administrate în cauză nu au condus la existența unei îndoieli cu privire la discernământul inculpatului la momentul săvârșirii infracțiunii", reiese din motivare.

"Imediat după producerea evenimentului rutier, martorii prezenți la fața locului au arătat că acesta întreba repetat dacă a murit cineva, dacă autovehiculul ##### ###### este grav avariat, fiind așadar pe deplin conștient de posibilele consecințe nefaste ale acțiunilor sale. Mai mult, memoria acestuia nu a fost afectată, indicând pe de rost numărul de telefon al tatălui său pentru a fi contactat de către martori, ceea ce i-a surprins pe martorii audiați", mai spun judecătorii.

Instanţa atrage atenţia că dacă familia ştia de problemele psihice ar fi trebuit să facă demersuri pentru evaluarea stării, cu atât mai mult cu cât avea permis de conducere.

"Dovada unor astfel de demersuri nu a fost făcută, dimpotrivă din actele dosarului (autorizația de circulație provizorie emisă la data de 30.08.2019) reiese că inculpatului i-a fost pus la dispoziție un autovehicul extrem de puternic (echipat cu un motor ce dezvoltă o putere de aproximativ 700 de cai putere) cu doar 9 zile înainte de evenimentul rutier.

Nu se poate accepta în mod rezonabil că părinții unei persoane ar fi permis acelei persoane cu tulburări mintale grave să aibă acces la un astfel de vehicul puternic care se poate transforma oricând într-o armă a crimei, fără a exista riscul de a pune în pericol nu doar viața propriului copil, dar și a altor persoane, și de a se supune totodată riscului de a fi acuzați de săvârșirea unei complicități morale la săvârșirea unei infracțiuni contra vieții.

Din aceste motive, toate susținerile mamei inculpatului din înscrisurile depuse la dosar ce vizează posibile probleme psihice grave ale inculpatului anterioare evenimentului rutier (aspecte reiterate și de apărarea inculpatului), care ar fi condus în final la starea psihică actuală a inculpatului, nu pot fi luate în considerare, nefiind făcute demersurile necesare la momentul oportun (înainte de evenimentul rutier). Faptul de a susține astfel de aspecte în prezent, fără a face dovada demersurilor anterioare, nu poate fi privit decât ca fiind o încercare de a obține exonerarea de răspundere penală a inculpatului", motivează judecătorii.

Referitor la imposibilitatea de a participa la proces, judecătorii au avut în vedere refuzul de a colabora cu anchetatorii, deşi a dat interviuri in presă, că a comunicat cu martorii din dosar şi că a furnizat familiei nformaţii despre accident.

"Sub acest aspect, se observă din CD-ul înaintat de organele judiciare italiene, la solicitarea instanței de judecată, cum inculpatul, stând picior peste picior, ușor bronzat, păstrează tăcerea când este întrebat cu privire la anumite aspecte pe care instanța le-a apreciat necesare, incluzând numele și prenumele său și alte date necesare pentru identificare (aspecte cu privire la care nu are dreptul la tăcere, potrivit legii, putând păstra tăcerea doar cu privire la fapta ce i se impută). Inculpatul acceptă astfel strategia apărării de a păstra tăcerea și de a invoca afecțiuni medicale psihice care îl împiedică să participe la proces, deși prin simpla acceptare a acestei strategii inculpatul dovedește că înțelege ce se întâmplă.

Nu se poate susține că inculpatul este netransportabil în condițiile în care a fost transportat pe teritoriul Italiei între mai multe clinici medicale și nu se poate nici invoca faptul că nu poate fi transportat în ####### din cauza recomandările medicale din ###### (depuse de inculpat la dosar) care ar fi în sensul nedeplasării acestuia. Așa cum reprezentantul legal provizoriu al inculpatului a luat decizia de a-l externa de la Spitalul Universitar de Urgență #####, contrar recomandărilor medicale, așa poate să procedeze reprezentantul legal provizoriu și în acest caz, inculpatul putând fi transportat din ###### sub supraveghere medicală calificată și putând beneficia în ####### de toate îngrijirile medicale de care ar avea nevoie", mai arată motivarea.

Mario Iorgulescu a fost condamnat, în primă instanţă, la 15 ani şi 8 luni de închisoare pentru omor, fiind în prezent în Italia. Sentinţa finală va fi dispusă de Curtea de Apel Bucureşti.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”