Una dintre cele mai puternice armate ale lumii antice a suferit o înfrângere catastrofală în fața războinicilor geți. Unul dintre generalii lui Alexandru Macedon au pierit în luptă, mare parte a soldaților săi au fost măcelăriți, iar Balcanii s-au aprins.

Alexandru Macedon în bătălia de la Gaugamela FOTO wikipedia

În secolul al IV lea îHr, echilibrul în Balcani era destul de fragil. Stăpânirea persană făcuse loc celei grecești și mai apoi celei macedonene. Sub conducerea lui Filip al II lea, micul regat din munții de la granițele Traciei, devenise o putere care reușise să îngenungheze întreaga Grecie. Fiul lui Filip al II lea, Alexandru Macedon va aduce la desăvârșire tehnica militară macedoneană și cu una dintre cele mai bune armate ale antichității, va transforma Macedonia într-o super putere a vremurilor sale, cucerind totul în calea sa până la fruntariile Indiei. Multe neamuri tracice care stăpâneau Balcanii au ajuns supuse macedonenilor. Inclusiv triburile geților, de la sud și nord de Dunăre au fost puse la respect de Alexandru Macedon și falangele sale. Era însă un butoi cu pulbere gata să erupă, mai ales că aceste triburi erau foarte războinice, iar orice fractură a echilibrului politic impus de macedoneni ar fi devenit o oportunitate de revanșă. Momentul prielnic s-a ivit pe neașteptate, atunci când unul dintre oamenii lui Alexandru Macedon, generalul Zophyrion a decis să i-a pe cont propriu o acțiune riscantă. Avea să intre în istorie, dar cu siguranță nu așa cum și-ar fi dorit.

Invidia, Zophyrion și o decizie pripită

În anul 331 îHr, o pace aparentă domnea în Balcani. Revoltele tracilor au fost potolite de armatele lui Alexandru Macedon. Pe geții i-a făcut să bată în retragere în fața armatelor sale. Până la granițele cu sciții, adică acele neamuri de războinici nomazi din stepele nord-pontice, era liniște și pace. Alexandru se afirmase ca nou stăpân al Balcanilor, iar toate neamurile tracilor, din care se spune că se trăgea și mama sa, au fost nevoite să se supună sau să devină aliați ai macedonenilor. Cu granițele nordice asigurate, Alexandru a plecat în faimoasa sa campanie orientală, contra perșilor. În 331 îHr, tocmai invasase India. Generalul Zopyrion, unul dintre oamenii săi, a fost lăsat acasă pentru a menține pacea în zona Pontului și Traciei.

Având în vedere succesele militare ale lui Alexandru Macedon, Zopyrion devenise invidios. Autorii antici spun că era supărat că a fost lăsat acasă, să stea degeaba. Nici măcar funcția de guvernator al Traciei și Pontului nu-l mulțumise. ” Zopyrion, pe care Alexandru Macedon îl lăsase guvernator al Pontului, socotea că este ruşinos să stea degeaba şi să nu facă şi el ceva.”, preciza Trogus Pompeius. Așa că Zopyrion căuta cu orice preț să găsească o modalitate de a se acoperi de glorie. Tot autorii antici spun că la un moment dat a decis să plece către nord pentru a cuceri cetatea Olbia, aflată pe litoralul Mării Negre, pe locul unde astăzi, se află satul Parutine, din Ucraina. Trogus Pompeius spune că Zopyrion a plecat să-i înfrângă pe sciții, care mai făceau incursiuni în teritoriile supuse sau aliate ale macedonenilor.

Curtius Rufius, de cealaltă parte, arată că de fapt generalul macedonean a plecat să lupte contra geților, să-i supună definitiv în sălașurile lor. Sunt specialiști care spun că de fat Zopyrion dorea să deschidă o nouă rută către Orient, prin nordul Mării Negre. În acest context și-ar fi dorit cetatea Olbia drept bază, pentru viitoarele incursiuni nord-pontice. Nu se știe cu exactitate motivul real. Cert este că în anul 331 îHR a echipat o puternică armată, de aproximativ 30.000 de oameni, formată din temuții hopliți macedoneni, mercenari traci dar și alte trupe aduse din Grecia. În plus, armata era secondată de o flotă care venea pe Marea Neagră. O forță impresionantă, din celebra armată macedoneană, una dintre cele mai de temut ale vremii.

O rezinstență incredibilă, preludiul dezastrului

Armata lui Zopyrion s-a deplasat către nord, prin Tracia, a traversat Dunărea, a intrat pe teritoriile geților și s-a oprit în fața Olbiei, la gurile Bugului. Olbia era o colonie elenistică a Miletului, extrem de bogată. Inițial generalul macedonean a purtat discuții cu oficialitățile olbiene încercând să obțină capitularea. Olbienii au refuzat să se supună iar Zopyrion a ordonat asediul. Inițial guvernatorul Traciei se gândea că va termina repede cu Olbia. Cetățenii greci din Olbia s-au mobilizat fantastic. Autorii antici spun că, în disperare de cauză, au fost eliberați sclavii pentru a contribui la apărarea cetății, iar străinii au primit cetățenie. ”În timpul asediului lui Zopyrion, au putut să-i reziste duşmanului datorită eliberării sclavilor, acordării cetăţeniei străinilor dar şi iertării datornicilor”, scria Macrobius. Chiar și în aceste condiții, sfârșitul cetății era aproape, mai ales că rămânea fără resurse. În schimb, macedonenii, după modelul logistic adoptat de Alexandru Macedon, erau alimentați permanent de flota din Marea Neagră. Olbienii au avut însă un noroc chior. O furtună a distrus flota de aprovizionare macedoneană. Rămas fără resursele pentru armată și cu apărarea îndârjtă a Olbiei, Zopyrion decide să părăsească cât mai repede asediul pentru a evita o rușine și mai mare.

Cea mai umilitoare înfrângere a armatelor macedonene

Uriașa armată macedoneană , deja înfometată și demoralizată se întorcea către Dunăre. Undeva, pe teritoriul României de astăzi, macedonenii au fost surprinși într-o ambuscadă și măcelăriți. Cei care i-au atacat au fost războinicii geți,dornici de pradă dar și de revanșă după retragerea forțată din fața lui Alexandru Macedon în anul 335 îHr, probabil ajutați și de călăreți sciți din stepele nord-pontice. A fost un adevărat dezastru militar pentru macedoneni. Sursele antice spun că soldații lui Zopyrion au fos măcelăriți până la ultimul, 30.000 de oameni. Chiar și marele general macedonean și-a găsit sfârșitul în această bătălie. ”A fost omorât cu întreaga lui armată ispăşind astfel vina de a fi pornit război necugetat împotriva unui neam care nu-i făcus rău.”, preciza Trogus Pompeius. Înfrângerea catastrofală a lui Zopyrion a ajuns până la urechile lui Alexandru Macedon, în Asia, o bună parte din armata macedoneană care garanta siguranța în Tracia fiind distrusă. Efectele acestei înfrângeri catastrofale au explodat. Regele odrisilor Seuthes și-a declarat independența, iar focurile nesupunerii s-au aprins în Tracia.