Cum au pierdut SUA un dispozitiv nuclear la 8.000 de metri în Himalaya. Era „setat” pe China.
Documentul aprobat de Joe Biden prevede „confruntări nucleare coordonate care implică Rusia, China și Coreea de Nord” și este revizuit o dată la patru ani.
Acesta este clasificat la un asemenea nivel încât nu există versiuni electronice disponibile. Doar un număr limitat de copii pe hârtie au fost distribuite unor oficiali de securitate națională și lideri ai Pentagonului, a informat New York Times.
Cum au pierdut SUA un dispozitiv nuclear la 8.000 de metri în Himalaya
Pentagonul crede că arsenalul nuclear al Chinei va rivaliza cu dimensiunea și diversitatea stocurilor americane și rusești în următorul deceniu.
Însă, cu aproape șase decenii în urmă, în timpul războiului India-Pakistan, China era la începutul cercetărilor nucleare, iar Agenția Centrală de Informații (CIA) a conceput o misiune pentru a le monitoriza.
Militari din SUA și India au apelat la alpiniști de elită pentru a executa misiunea secretă împotriva Chinei.
Misiunea era complexă și plină de riscuri. Alpiniștii urmau să planteze un dispozitiv de monitorizare cu energie nucleară pe un vârf de munte major pentru a spiona Tibetul ocupat de chinezi.
La nord de platoul tibetan se aflau deșerturile de sare din provincia Xinjiang din China, unde Guvernul de la Beijing avea zone de testare pentru programul său de arme nucleare, care era încă într-un stadiu incipient.
Șeful Statului Major al Forțelor Aeriene ale SUA de atunci, Curtis LeMay, a fost responsabil pentru monitorizarea testelor nucleare efectuate de China.
Astfel a luat ființă această misiune neobișnuită de a planta dispozitivul de monitorizare pe un vârf din Himalaya, pentru a le permite celor două țări să privească nestingherite în Xinjiang și să obțină informații despre programul nuclear în curs de dezvoltare al Beijingului.
India, care a purtat un război scurt, dar sângeros, cu China în 1962, nu a avut nevoie de prea multe insistențe cu privire la acordul pentru misiune.
Manmohan „Mohan” Singh Kohli, un alpinist indian de elită, a fost recrutat pentru misiune. Kohli fusese chemat pentru a acorda sprijin consultativ pentru războiul la înaltă altitudine în timpul războiului din 1962.
S-a adunat un grup de 14 alpinişti americani şi patru indieni. În totalitate, ei au reprezentat crema unei generații de alpinism.
„Zeița binecuvântată”, aleasă pentru amplasarea dispozitivului nuclear
În timpul pregătirii sale în SUA, Kohli a aflat că CIA dorea ca dispozitivul să fie plasat la o altitudine de cel puțin 8.000 de metri. Puternicul vârf Kanchenjunga, al treilea cel mai înalt munte din lume, fusese ales pentru acest scop.
Este situat în regiunea de graniță a Nepalului și a statului indian Sikkim. Locuitorii statului îl consideră sacru.
Misiunea era cu atât mai grea cu cât dispozitivul adăuga greutate alpiniștilor și erau necesare două ore pentru asamblarea pe vârf - o performanță imposibilă la acea înălțime.
Kohli și-a exprimat îndoielile maestrului de spionaj indian de atunci R N Kao. Kao a cerut alternative, iar Kohli a sugerat – Trisul, Nanda Kot și Kamet.
Trisul era convenabil pentru că se putea urca ușor însă nu era suficient de înalt pentru CIA. Nanda Kot era, de asemenea, prea mic, iar Kamet era aproape de graniță și misiunea era vulnerabilă la raidurile Chinei.
S-a ajuns la un compromis și CIA a ales vârful Nanda Devi - „Zeița Binecuvântată”.
Nanda Devi are un statut sacru în mitologia hindusă. Având o înălțime de 7.800 de metri, formează un tampon natural între vânturile friguroase care coboară din Tibet și fertila Câmpie Gangetică. În acest sens, este un salvator pentru fermierii din zonele joase, care îl venerează.
În plus, seamănă cu o fortăreață. Un inel de barieră de 100 de kilometri formează circumferința, în jurul căruia se află peste zece vârfuri majore. Intrarea în centrul inelului este limitată la un singur defileu abrupt dinspre vest.
Dispozitivul de monitorizare cu energie nucleară era destul de greoi și riscant. Senzorul avea patru componente majore, toate conectate prin fire și cabluri. Două dintre piese erau cutii de metal pentru a le feri de zăpadă și gheață. Acestea aveau dispozitive de transmitere și recepție - B1 și B2 - care transmiteau informațiile colectate despre rachetele Chinei către o stație de bază undeva în India.
A treia componentă era antena de colectare care urma să primească datele de telemetrie de la rachetele chineze. Antena de 182 cm înălțime arăta ca o antenă standard de televiziune.
A patra componentă - SNAP 19C (prescurtare de la sistem pentru putere auxiliară nucleară) - era un generator termoelectric de 40 de wați putere continuă ce putea funcționa timp de doi ani.
Alimentat cu plutoniu, SNAP urma să furnizeze energie pentru perioade îndelungate. SNAP-ul semăna cu o ciupercă metalică. Era un bloc hexagonal de grafit cu șapte tije mici, numite și capsule de combustibil, care intrau în găurile din jurul blocului.
Cele șapte capsule conțineau împreună 1.734 de grame de plutoniu, în principal izotopul Pu-238. Blocul a fost învelit într-un recipient cilindric de aluminiu. 45 de aripioare de aluminiu au fost așezate în jurul lui pentru a disipa căldura mai eficient. SNAP a fost apoi montat pe un singur stâlp, formând „tulpina” ciupercii.
Misiunea planificată cu meticulozitate s-a lovit de un obstacol de netrecut, previzibil de altfel.
Echipa de alpinism s-a confruntat cu vreme nefavorabilă la Tabăra IV de pe Nanda Devi. Vremea nu avea să se îmbunătățească, așa că echipa a decis să bage în siguranță echipamentul într-o cavitate montană potrivită și să abandoneze expediția, pentru a fi reluată un an mai târziu, în 1966.
Cutiile au fost înfășurate cu frânghie de nailon și fixate cu pitoni și carabiniere. O atenție deosebită s-a acordat generatorului, care a fost ancorat cu o frânghie suplimentară. Aproape o treime din încărcătură se afla în interiorul cavității.
Când echipa a reluat misiunea anul următor, au găsit doar câteva fire la locul unde depozitaseră dispozitivul.
Vestea despre generatorul nuclear dispărut a fost transmisă la New Delhi prin telefon prin satelit și a lovit ca o bombă. A avut loc o sesiune de urgență între serviciile de informații indiene și oficialii CIA.
Dispozitivul are o longevitate de 100 de ani și este încă nelocalizat.
„Durata de viață a dispozitivului este de aproximativ 100 de ani și mai sunt încă 40 de ani. Dacă intră în Rishi Ganga, apa se poate contamina foarte mult și mai mulți oameni ar fi afectați, chiar ar muri. Dar odată ce ajunge în Ganga principală, ar fi destul de multă diluare. Unii oameni ar putea suferi, dar nu ar duce la decese. Conform estimărilor mele, aparatul este foarte fierbinte, iar odată ce atinge ghețarul, va începe să se scufunde până va atinge stânca. Atunci nu se va mai mișca”, a spus Kohli într-un interviu din 2018.
„Operațiunea Pălăria” a fost reluată
După multe insistențe, CIA și Biroul de Informații al Indiei au reînnoit „Operațiunea Pălăria” și au plasat un dispozitiv de ascultare similar pe Nanda Kot în 1967.
Alpiniștii au săpat pentru a forma o platformă naturală. Dispozitivul a fost activat, însă, după un an, dispozitivul a încetat să mai transmită către stația CIA.
Kohli a condus o altă expediție la Nanda Kot și a descoperit ce se întâmplase. Căldura imensă generată de SNAP topise zăpada din jurul său. Până la sosirea alpiniștilor, groapa avea peste 2,5 metri adâncime.
Nevrând să repete accidentul de pe Nanda Devi, generatorul SNAP împreună cu dispozitivul rămas a fost strâns și evacuat.
Misiunea eșuată din Himalaya a fost învăluită în secret până când o revistă americană - „Outside” - a publicat o relatare detaliată în 1977, creând un scandal internațional despre dispozitivul nuclear pierdut pe Nanda Devi.
