În anul 1984, Nicolae Ceaușescu se juca de-a nutriționistul cu românii și introducea un plan sistematic de înfometare a populației. Acest plan era făcut de specialiștii vremii sub oblăduirea „marelui cârmaci”. În tot aceste „contrabandiștii” care aducea mâncare de la țară erau vânați cu milițienii.

În anii 80, principala preocupare a românului este să facă rost de mâncare. Fie că stătea la cozi interminabile, fie ”trafica” găini și porci de pe la țară. Erau și cei care răbdau cu stoicism. În multe magazine galantarele erau goale iar populația din mediul rural era obligată să împartă cu statul și ceea ce le mai rămânea prin gospodării. Un popor întreg suferea o raționalizare drastică pentru a plăti gafele economice ale tovarășilor din conducerea statului dar și a încăpățânării lui Ceaușescu, care credea că se pricepe la toate și nu asculta decât de sfaturile soției și probabil ale lingăilor din anturaj.

Economia româneacă era dependentă de materii prime din străinătate, multe uzine megalomanice mergeau în pierdere, iar Ceaușescu se afunda în creditele de la BIRD și FMI, adică se împrumuta de la ”dușmanii socialismului” ca să construiască socialismul românesc. Fără să-și asume lipsa de viziune și gafele economice flagrante, Ceaușescu s-a gândit să i-a de la gura poporului, pentru a mai acoperi din datorii. Așa au apărut marile restricții alimentare din anii 80, cu celebrele cozi la alimente și oameni învățați, de nevoie, să se descurce pentru a-și hrăni familia. Culmea, Ceaușescu a început să o facă și pe nutriționistul poporului român, ajutat evident de specialiștii partidului, justificând înfometarea populației în mod științific. Mai precis, încerca să-i convingă că raționalizarea alimentelor era fiindcă, ”marele cârmaci” se gândea la sănătatea și forma fizică a populației.

O țară în derivă economică

Aparent mulți români cred încă mitul ”Epocii de Aur” a comunismului românesc, cu fabrici uriașe, pline de muncitori. Fiecare avea casă și loc de muncă. Încă este proslăvită cu nostalgie economia românească din anii comunismului, care ”dudia” așa cum spun mulți români, inclusiv dintre cei care nu au trăit în aceea perioadă. Sunt evocate uzinele, combinatele, marile lucrări de infrastructură, ca un simbol al independenței economice românești și a strălucirii acesteia. Evident, nu toate fabricile din perioada comunistă mergeau prost sau erau inutile. Ba chiar s-au făcut lucrări de infrastructură necesare și astăzi. La modul general, însă, economia comunistă din perioada lui Ceaușescu era un eșec. Era dependentă de resurse din export, multe combinate sau fabrici mamute mergeau constant în pierdere și nici nu reușeau să producă cât să acopere necesarul de export. În plus, planurile și ideile desprinse de realitate ale lui Ceaușescu nu făceau decât să complice și mai tare situația.

Pierderile fabricilor erau acoperite cu credite externe, iar România ajunsese la o datorie de 11 miliarde de dolari în 1982. Partenerii ruși, cei care furnizau României energie și țiței erau total nemulțumiți de ceea ce se întâmpla. Românii nu-și onorau cum trebuie contractele la export, se împrumutau și cereau tot mai multe importuri. ”În ansamblu, România devenea tot mai dependentă de materiile prime sovietice și tot mai expusă criticilor URSS pentru apelul la credite. În 1982, Ceaușescu a cerut și curent electric suplimentar. Partea sovietică a răspuns că nu poate livra nici cantitățile convenite anterior decât pe timpul nopții, sâmbăta și duminica.(....)Pentru cele 5 milioane de tone de țiței sovietic, Ceaușescu s-a angajat să plătească jumătate în dolari, jumătate în produse. Era criticat acum și pentru soluția construcției primei centrale atomoelectrice în parteneriat cu Canada, cu mari cheltuieli de valută. ”Câtă anume? Numai dvs știți! i-a reproșat Gromîko. ”Nu am cheltuit aproape nimic!”, a mințit Ceaușescu”, preciza Lavinia Betea în „Ceaușescu și epoca sa”. Fără să mai poată face față situației, și după ce nu i-a ieșit pasența nici cu exporturile, Ceaușescu a început să i-a de la gura oamenilor.

Înfometarea științifică

Așa a început raționalizarea produselor alimentare. Nu oricum, ci pe baze ”ștințifice”. Ceaușescu erau principalul nutriționist al țării și a dat ordin specialiștilor de la partid să elaboreze ceva prin care să se spele creierul populației privind raționalizarea alimentelor. Se numea „Programul de alimentare științifică a populației” adoptată de MAN în vara anului 1984. Era o teză a alimentației științifice susținută de academicianul Iulian Mincu, cel căre a făcut și un raport dar și recomandările necesare. Acest program de alimentați științifică a populației a fost de fapt prezentat încă din anul 1982, când datoriile externe au atins climaxul, într-o ședință a Comitetului Politic Executiv.

"Program care situează în centrul atenţiei omul cu nevoile sale, satisfacerea echilibrată a ce­rinţelor de consum alimentar ale tuturor membrilor societăţii noastre", justificau tovarășii.

„Rezervele guvernelor occidentale de a mai acorda credite pentru o industrie nerentabilă au obligat conducerea partidului să găsească soluţii pentru raţionalizarea consumului şi redresarea economiei. Presiunile Fondului Monetar Internaţional pentru ca guvernul de la Bucureşti să-şi reevalueze planurile de dezvoltare industrială, precum şi perspectiva intrării în incapacitate de plată l-au determinat pe Ceauşescu să anunţe că România intenţiona să-şi achite datoria externă, o povară care a fost aruncată direct asupra populaţiei”, preciza și istoricul Mioara Anton în ”Cultura penuriei în anii 80 : Programul de alimentație științifică a populației„.

În ce consta de fapt acest plan. Conform recomandărilor lui Iulian Mincu, sub stricta supraveghere a „întâiului nutriționist” al României socialiste, populația României trebuia să consume mai puține calorii. Si asta după ce s-a ajuns la concluzia că românul mânca prea mult și risca să-și strice sănătatea și să se îngrașe. ”Reieșea că în condițiile bioclimatice ale României, un adult are nevoie de un consum zilnic de 2800 de calorii. Statisticile alcătuite după raportări fictive ale realizărilor de plan arătau că românul mânca prea mult, depășind 3300 de calorii zilnic.(...) ”Bomboana pe colivă a pus-o, în vara lui 1984, intrarea în vigoare a ”Programului de alimentare științifică a populației”, adoptat de MAN. În funcție de numărul de calorii calculate pentru grupele de vârstă și muncă, s-au alcătuit meniurile în cantinele muncitorești, școlare și studențești. Tratați ca animalele furajate după plan, românii s-au simțit mai umiliți ca oricând ”, preciza Lavinia Betea, în lucrarea menționată.

În ziarul ”Scânteia”, oficiosul de partid a fost publicat și un tabel cu greautatea ideală pentru bărbați dar și cea pentru femei, corelată cu înălțimea și vârsta. Inițial s-a spus că acest plan este orientativ, pentru educarea populației. „Cine vrea să mănânce mai mult n-are decât, dar pot să spun că cine mănâncă mai mult, moare mai repede”, preciza însă Ceaușescu.

Controlul la papornițe și portbagaje

Evident, acest plan de raționalizare nu a fost deloc opțional. S-a trecut la alimentele pe cartelă. Adică anumite cantități, calculate tot ”științific„, necesare pentru supraviețuirea unui om, într-o lună. Cartela se dădea pe bază de buletin iar cetățenii erau arondați magazinului de cartier de unde primeau alimentele. Oamenii nu aveau voie să facă stocuri. Adică, nu puteau strânge produse din aceeași categorie. A început apoi vânătoarea celor care se aprovizionau de la țară, de la părinți, cu o găină, o bucată de porc sau câteva ouă. Milițienii controlau papornițele prin autobuze, trenuri și făceau razii în trafic verificând portbagajele. ”În atribuțiile milițienilor a intrat controlul portbagajelor autoturismelor proprietate personală și al bajelor voluminoase din tren. Căutau ”infractori” care cumpărau din alte județe sau duceau acasă cadourile ”în natură” primite de la părinți ori rudele de la țară”, adaugă Lavinia Betea în ”Ceaușescu și epoca sa”. Dacă cineva îndrăznea să-și facă provizii cu bunurile luate pe cartelă și era turnat la Miliție, risca închisoare de la 6 luni la 5 ani.

România cozilor interminabile, a oamenilor care se călcau în picioare pentru o pâine

Situația era dificilă fiindcă din anul 1980 s-a decis ca fiecare județ să asigure necesarul de hrană al locuitorilor. Nu s-a ținut cont de specifiul climatic și de relief al zonelor din țară. Evident, apărea o penurie de anumite produse, pe fiecare județ în parte. În plus, cu mâncarea românilor, Ceaușescu cumpăra țiței și energie de la ruși, pentru a-și alimenta proiectele megalomanice, și în mare parte falimentare. Adică, deși era criză alimentară în țară, Ceaușescu trimitea carne, produse cerealiere și multe alimente rușilor în schimburilor bunurilor deja menționate. Numai pentru un singur contract, în schimbul țițeiului, Ceaușescu a dat 59.000 de tone de carne de porc și 10.000 de tone de carne de pasăre. Așa s-a ajuns la galantare goale și la cozi interminabile. De multe ori, oamenii care stăteau cu orele la coadă nu mai apucau nimic. Până și oficialii comuniști au observat dezastrul. Cei care au avut curajul să-i explice realitatea, tovarășului Ceaușescu, erau maziliți.

„Un fost înalt oficial al partidului deplângea dispariţia ouălor din magazinele bucureştene. George Macovescu, fost ministru al Afacerilor Externe, marginalizat în anii ’80 ca urmare a căderii în dizgraţia secretarului general, era dezamăgit de spectacolul trist pe care îl oferea peisajul bucureştean: «De la o vreme, de mai bine de un an, cozile formate din cetăţeni de diferite vârste sunt permanente. Uneori, încep să se formeze de la două noaptea. Cozi la carne, la făină, la ouă, la lapte, la mezeluri, la unt, la cartofi, la fructe, la săpun, la detergenţi»“, arăta Mioara Anton în lucrarea menționată.

Lipsa de produse de bază, îi dusese la exasperare pe oameni, mai ales odată cu trecerea timpului. Mulți ajungeau să scrie scrisori partidului sau la „Scânteia”. Nimeni nu-i lua în seamă. Oamenii ajungeau, în anumite zone ale țării, să se calce în picioare pentru o pâine.

„Existenţa omului obişnuit în socialism se redusese la o goană permanentă pentru procurarea alimentelor, în vreme ce în paginile „Scânteii” continuau să se reverse nestingherit informaţii referitoarela bunăstarea socialistă. Era imposibil să vezi sau să găseşti în magazine ceea ce se prezenta în discursurile oficiale. Într-o scrisoare particulară, Karolina Kovács din Mărculeni, jud. Mureş, îşi informa o rudă din Bucureşti că, la Sovata, oamenii atacaseră camionul care transporta pâinea, iar în urma busculadei o femeie îşi pierduse viaţa: «Este mare vânzoleală pentru pâine. Nu am apucat niciodată vremuri ca şi pâinea să fie în cantităţi aşa de puţine. Mai avem probleme cu detergenţii, săpunul şi multe altele»“, adăuga Mioara Anton.

În plus, țăranul era obligat, dacă dorea să aibă porc de Crăciun, să mai crească unul si pentru partid. La toate produsele obținute în grădină și gospodărie, trebuia să fie vămuit de autoritățile comuniste.

Oamenilor le era interzis să se aprovizioneze dintr-un județ în altul. Asta nu înseamnă că românul s-a resemnat. Din contră, a fost pusă pe picioare o adevărată piață neagră, un trafic inimaginabil între diferitele zone ale țării. Șoferii care transportau produse alimentare făceau schimburi între ei sau mai dădeau pe sub mână pe la cine apucau. Prin măsurile sale, Ceaușescu i-a făcut pe mulți români să devină experți în arta vândutului pe sub mână și a păcălirii vigilenței autorităților. Din aceea perioadă, calitatea de ”om descurcăreț”, nu contează prin ce mijloc a devenit mai importantă decât studiile superioare.