Cum au fost păcăliți patronii unei firme să dea bani pentru un BMW inexistent. Verdictul judecătorilor

Cum au fost păcăliți patronii unei firme să dea bani pentru un BMW inexistent. Verdictul judecătorilor

Judecătoria Sebeș a dat în această săptămână verdictul într-un dosar neobișnuit, în care patronii unei firme au fost înșelați de un infractor care postase pe site-ul Autovit un anunț fictiv de vânzare al unui autoturism BMW. Patronii au plătit aproape o treime din prețul cerut pentru limuzina inexistentă.

BMW-ul din anunț nu exista în realitate FOTO mobile.de

BMW-ul din anunț nu exista în realitate FOTO mobile.de

Cel care a postat anunțul de vânzare este recidivist și nu este pentru prima oară când a păcălit oameni, spunându-le că vinde mașini și încasând avansuri pentru autoturisme ce nu existau în realitate.

Bărbatul, arestat la domiciliu în altă cauză, a fost trimis în judecată pentru înșelăciune în iunie 2023.

Conform procurorilor, începând cu anul 2018, ”inculpatul a conceput și desfășurat activități infracționale materializate prin inducerea în eroare a unor persoane cărora le prezenta ca adevărată împrejurarea mincinoasă privind vânzarea de autoturisme, scopul fiind încasarea unor sume de bani cu titlu de avans și obținerea unor foloase materiale injuste. În acest context, la data de 13 august 2022 inculpatul a postat pe site-ul „Autovit” un anunț fictiv de vânzare a unui autoturism marca BMW 520. Acesta era prezentat ca fiind importat recent din Germania, având toate reviziile efectuate la reprezentanța mărcii, vânzătorul oferind o garanție de 24 de luni sau în limita a 50.000 de km și posibilitatea ca prețul de 21.999 euro să poată fi achitat în numerar, prin virament bancar, cu cardul la sediul său dar și în rate”.

Patronii unei firme din Sebeș erau în căutarea unui autoturism BMW pentru a îl cumpăra pentru firmă, iar după ce au analizat mai multe site-uri de specialitate, l-au sunat pe bărbatul care postase anunțul fictiv.

Acesta le-a transmis prin WhatssApp mai multe fotografii cu autoturismul. În continuare, au urmat mai multe discuții prin intermediul mesajelor text, ocazie cu care acesta le-a asigurat pe persoanele vătămate că autoturismul se află în parcul auto al societății iar societatea vânzătoare este dealer în domeniu, lucrează doar cu acte, iar facturile emise conțin TVA inclus și deductibil.

În acest sens, bărbatul ar fi transmis și o propunere estimativă de finanțare leasing purtând antetul unei bănci, ceea ce le-a întărit convingerea persoanelor vătămate privind seriozitatea anunțului de vânzare.

De asemenea, motivând că sunt mai mulți potențiali cumpărători interesați de acest autoturism, inculpatul a solicitat achitarea unui avans de 4.000 de lei pentru rezervarea mașinii. Iar patronii firmei au virat imediat banii, mai ales că primiseră mesaj și cu datele mașinii, ca și informații privind firma ce urma să vândă limuzina.

Ulterior, bărbatul care postase anunțul fictiv a mai solicitat plata unui avans de 4.000 de lei.

Pe 17 august 2022, inculpatul le-a transmis persoanelor vătămate că autoturismul se află la R.A.R. București în vederea eliberării cărții de identitate și că în cursul acelei zilei va fi livrat pe platformă în Sebeș.

”Pentru a le întări convingerea le-a trimis și o înregistrare video dintr-o parcare în care erau staționate mai multe autoturisme fără plăcuțe de înmatriculare sau cu numere de circulație provizorie, afirmând că se află în curtea R.A.R. Până la acel moment persoanele vătămate transferaseră deja în conturile bancare indicate suma totală de 13.000 de lei, rămânând o diferență de preț de 85.000 de lei. Inculpatul le-a propus să mai achite suma de 15.000 de lei iar diferența de 70.000 de lei să fie achitată în două rânduri, respectiv 50.000 de lei la livrarea autoturismului și 20.000 de lei în ziua următoare, prin virament bancar”, mai spun anchetatorii.

Cum a fost prins autorul înșelăciunii

Iar după ce au primit o factură pe WhatsApp, patronii firmei au virat și suma de 15.000 de lei.

După ce s-a asigurat că a intrat în posesia banilor, bărbatul a comunicat cumpărătorilor că autoturismul a fost preluat de transportator și se află în drum spre aceștia. El a comunicat și un număr de telefon mobil al presupusului conducător auto însă, în ciuda numeroaselor apeluri ale persoanei vătămate, nu a răspuns nicio persoană. Ulterior, nici autorul înșelăciunii nu a mai răspuns la apelurile telefonice, în final cumpărătorii realizând că au fost înșelați.

Bărbatul a fost identificat în baza numeroaselor probe depuse de patronii înșelați și a fost trimis în judecată pentru înșelăciune. La audieri, acesta și-a recunoscut faptele.

Numai că, în vara acestui an, părțile au decis să se împace, inculpatul plătindu-le victimelor 25.000 dintre cei 28.000 de lei cu care îi înșelase.

Și, cum în acest caz împăcarea înlătură răspunderea penală, instanța a decis încetarea procesului penal ca urmare a acordului de mediere încheiat între părți.

Decizia Judecătoriei Sebeș nu este definitivă, putând fi contestată cu apel în 10 zile de la comunicare.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 E oficial că se putea mai rău, a rămas candidat Căcărău...

2 Foarte interesant!

3 Gigi Becali, parlamentar AUR / „La Facultatea de Ecologie, eu am ajuns în anul trei fără să știu unde este”

4 Anca Alexandrescu, „clona” lui Călin Georgescu, și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale

5 Iftime l-a mirosit pe Bolojan? / Prima demisie de la vârful PNL după formarea Coaliției cu PSD-UDMR și minorități