Serviciul Special de Siguranță al Deltei Dunării condus de Mihail Moruzov a arestat 156 de spioni trimiși de Puterile Centrale. De asemenea, au fost dejucat toate operațiunile bolșevice din Delta Dunării.

Pentru a contracara acțiunea bolșevică din Delta Dunării, Mihail Moruzov, unul din cei mai vestiți spioni, a fost trimis la Ismail să înființeze Serviciul Special de Siguranță Delta Dunărei – așa cum îl denumea chiar el.

Necesitatea organizării lui venea de la faptul că Delta Dunării era graniţa dintre cele două fronturi ale Primului Război Mondial: al Antantei (n.r. – bloc politico-militar format din Franţa, Imperiul Britanic şi Imperiul Rus) şi al Triplei Alianţe (n.r. – încheiată între Germania, Austro-Ungaria şi Italia).

Moruzov a organizat serviciul pe trei sectoare. Primul sector era la Sulina, zona cea mai fierbinte, întrucât aici acționau, prin prisma Comisiei Europene, cei mai mulți agenți infiltrați. Al doilea sector era la Kilia, în zona românilor liberi. Agenții de contraspionaj de aici sunt conduși de subcomisarul Ivănceanu. Al treilea sector era în mult mai aproape de orașul Tulcea, în Lascăr Catargiu, un sat care astăzi are denumirea Plaurul, și este pe teritoriul administrative al comunei Ceatalchioi. Sectorul era condus de subcomisarul Meleca. Aici s-au predat sau au fost prinși cei mai mulți din pescarii lipoveni recrutați de scoala de spionaj din Tulcea, scrie Lucian Țugui în volumul „Istorii aproape uitate“.

Cine erau spionii lui Moruzov

Mihai Moruzov , într-un mod inteligent, a adunat o grupă de ostași răspândiți prin regimentele armatei române. Soldatul Alexe Iliev, combatant în Campania 5 Sanitară, la momentul recrutării era sanitar la Spitalul regional numărul 425 Iași. Soldatul Ion Ilie era încorporat la Cartierul Diviziei 9. Soldatul Tarasov, pictor în viața civilă, era încorporat la Regimentul 73 Infanterie. Ultimul, soldatul Savitszki era încartiruit la Arsenalul Armatei din Iași. Toți au fost recrutați de Moruzov în baza unor abilități pe care le aveau pentru situația specială din deltă. Primii doi erau fii de pescari, proprietari de cherhanale și de sute de bărci. Acesta reprezenta un atu deosebit, la fel și faptul că știau bine toată zona.

Pictorul Tarasov este un învățător din Delta Dunării, fiul unui preot cunoscut din zonă, bun cunoscător al populației. Cel din urmă agent este un marinar al deltei, un foarte bun mecanic și pilot naval, care a lucrat în Serviciul Comisiunii Europene a Dunării. Toți cunoșteau limbi străine: rusa, bulgara, turca, germana.

Un bilanț făcut după război arăta că în aproximativ doi ani, Serviciul Special de Siguranță al Deltei Dunării a arestat 156 de spioni trimiși de Puterile Centrale. De asemenea analiza arăta că s-au dejucat toate operațiunile bolșevice din Delta Dunării.

Propaganda bolșevică

Mișcarea bolșevică începută în rândul marinarilor ruși și a soldaților cantonați în deltă începea să ia amploare în rândul unor refugiați și a unor localnici. În aceste context, una din acțiunile fulger ale Serviciului împiedică o revoltă locală.

Marinarii ruși cantonați la Sulina dar și cei din Kilia, susținuți de anumiți propagandiști din Odessa, încep o propaganda puternică în rândul populației din Deltă. Nemulțumirile mari datorate sărăciei și războiului reprezintă condiții bune în care se propagă ideile revoluționare bolșevice. Sunt semnalate diferite tipărituri pe care armata rusă le împarte localnicilor. „Domnul Ministru de Interne, prin Ordinul telegrafic nr. 72 ne comunică informațiunea că diferiți instigator ruși pribegiți caută să ademenească populațiunea rurală, pentru a provoca dezordine, a devasta proprietățile și a nu se supune autorităților”. Acesta este conținutul unei informări trimise la Kilia în decembrie 1917 către prefectul Gheorghe Șerban.

Împreună cu informarea este trimisă și publicația, intitulată „Publicația Comitetului Armatei Ruse”. În materialul tipărit în limba română, pe o pagină mare, printre altele, se menționa: „ Țărani, lucrători și soldați români. Sărăcenia și nedreptatea pe care o suferiți voi țăranii și lucrătorii români, asemenea și persecutarea micilor națiuni provoacă o profundă durere și tot odată o vie indignare în rândul fraților voștri ruși, care merg alături de voi pentru câștigarea păcei, libertății și frăției tuturor popoarelor.

Armata rusă revoluționară care stă pe teritoriul roman și care cu prețul sângelui apără țara românească, nu va putea tolera nici o nedreptate făcută în contra locuitorilor, fie români, evrei, ruși, sau orice altă naționalitate, deoarece toți trebuie să fie egali în fața legilor.

Jos cu robia și prigonirea popoarelor. Aceasta este strigătul pe care armata, poporul și reprezentantul democrației revoluționare ruse îl scrie pe steagul nostru. Noi vom lupta energic contra oricărei nedreptăți ori de unde ar veni. Comitetul Armatei Ruse“.

Deși românii și ceilalți refugiați din delta au avut de-a face cu soldații armatei ruse au fost și câțiva care au crezut. Din acești puțini creduli au făcut parte câteva echipaje de marinari români. Dintre ei, cei de pe Crucișătorul „Elisabeta” au gândit organizarea unei revolte care să pornească de la ei și să cuprindă toată Delta Dunării.

Serviciul Special de Siguranță infiltrează printre agitatori agenți proprii, care află intențiile comitetului revoluționar și timpul în care vor să facă revolta. Așa s-a ajuns la arestarea revoluționarilor și a celor care au făcut propaganda din rândul marinarilor.

Revoluționarii sunt trimiși la Curtea Marțială, iar cei care au simpatizat cu cauza sunt demobilizați din armată. Acțiunea Serviciului a întârziat cu ani buni intrarea comunismului în România.

Creatorul primului serviciu secret din România avea în Bucureşti nu mai puţin de şase case conspirative, unde se întâlnea cu ofiţerii săi – cu agentura din Tulcea şi Constanţa, în alte imobile. Cabinetul său oficial, din strada Saita, era dotat cu instalaţii tehnice speciale: aparate de înregistrare fonică pe discuri şi fir electromagnetic, microfoane, detectoare speciale, oglinzi transparente, prin care poţi observa o persoană, fără ca aceasta să te vadă, periscoape pentru o observare indirectă, celule fotoelectrice şi detectoare. Unele se manipulau direct de la biroul său, altele de către un operator dintr-o cameră alăturată.

Mai avea şi un automobil Mercedes-Benz, foarte puternic, în care pusese o instalaţie de imprimat pe discuri convorbirile dintre ocupanţi. Maşina mai dispunea şi de un post radio de emisie-recepţie, care îi permitea să ţină permanent legătura cu sediul. Agenţii şi-i plătea cu bani din contrabanda de sturioni din Delta Dunării.

Cine a fost Mihail Moruzov

Părintele serviciilor secrete româneşti, Mihail Moruzov, se trage din cazacii zaporojeni refugiaţi din Caucaz în România. S-a născut la 18 septembrie 1887, în satul Zebil din Tulcea, într-o familie cu opt copii, el fiind cel mai mic. Tatăl lui, Nicolae, a fost preot vreme de patru decenii la biserica rusă din Tulcea.

Mihail Moruzov a făcut doar trei clase primare, întrucât limba latină l-a împiedicat să-şi ducă mai departe studiile şi aşa a ajuns să continue lecţiile în particular, cum se obişnuia în acele vremuri. Prima legătură a lui Moruzov cu activitatea de informaţii s-a făcut pe când era foarte tânăr, aşa acum ne spune profesorul universitar Cristian Troncotă, istoricul care a publicat documente inedite despre activitatea şi viaţa lui Moruzov în cartea „Mihail Moruzov şi Serviciul Secret de Informaţii al Armatei Române“.

Prima „misiune“

Cel mai important episod despre începurile sale este relatat, în cartea istoricului Troncotă, de Veniamin Moruzov, unul dintre nepoţii spionului, care a lucrat alături de el. Într-o zi, Mihail, care avea 22 de ani, a observat o mişcare suspectă la biserica bulgărească din Tulcea. În duminica următoare, după ce s-a sfârşit slujba, s-a furişat în altar fără ca nimeni să-l observe. Şi a stat la pândă.

La miezul nopţii, în biserică a apărut preotul, apoi şi alţi bărbaţi. Din ascunzătoarea sa, el a aflat despre planul prin care populaţia bulgară urma să fie atrasă în acţiuni potrivnice statului român. „Dacă planul lor ar fi reuşit, provincia noastră dintre Dunăre şi mare urma să fie alipită Bulgariei“, se arată în volumul semnat de Cristian Troncotă.

Cu acest secret, Moruzov, un simplu cetăţean la vremea aceea, în 1909, a plecat a doua zi din biserică, apoi s-a dus la Poliţie să spună ce a descoperit. Aşa se face că a devenit un informator voluntar al Direcţiei Generale a Poliţiei de Siguranţă, serviciu înfiinţat în 1908. Ulterior, s-a angajat aici ca „diurnist“. Așa a început cariera celui mai vestit spion.

Un comando de legionari a împuşcat în noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1940, 64 de persoane găsite responsabile de asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu şi altor aproape 300 de membri ai mişcării legionare.

În capul listei victimelor masacrului s-au aflat Mihail Moruzov, fost director al SSI (Serviciul Secret de Informaţii al Armatei), Victor Iamandi, fost ministru al Justiţiei, generalul Gheorghe Argeşanu, fost prim-ministru, generalul Ioan Bengliu, fost comandant al Jandarmeriei.

Toate cadavrele au fost înhumate noaptea, la repezeală. Trupul neînsufleţit al lui Mihail Moruzov a ajuns într-o groapă săpată pe o alee din Cimitirul Bellu, din Bucureşti. După 11 ani de la moartea acestuia, Aurora Florina Moruzov, fiica lui Mihail Moruzov, a fost anunţată că tatăl său trebuie să fie dezgropat, pentru că urma să se toarne o alee pe locul mormintelor.

„Era perfect conservat, apoi după ce cadavrul a luat contact cu aerul, a început să se descompună“, povesteşte ea. „Am luat osemintele şi le-am depus la capelă. Lădiţa lui avea numărul 32, urmând să aşteptăm autorizaţia de la Tulcea, pentru a putea să-l îngrop acolo. Dar a durat ceva timp. Când m-am dus să ridic lădiţa de la capelă, nu mai era acolo. Oasele fuseseră aruncate la groapa comună. Trebuia să fie aruncate osemintele din lădiţa cu numărul 31, dar ei au luat-o din greşeală pe cea de lângă ea. Asta a fost soarta lui“, a povestit cu tristeţe fiica lui Moruzov.