Cum au confiscat baronii locali România: oamenii de încredere ai liderilor politici din fiecare judeţ
Povestea lui Liviu Dragnea, baron de Teleorman
Liviu Dragnea a condus judeţul Teleorman, din funcţia de prefect şi mai apoi de preşedinte al Consiliului Judeţean, mai bine de 12 ani. Sistemul construit de Dragnea în Teleorman seamănă cu o piramidă din vârful căreia cel ajuns acum vicepreşedinte controlează tot ce mişcă în judeţ.
În 2000, Liviu Dragnea, cel care ocupase postul de prefect vreme de patru ani, este ales preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman. Primul şi cel mai important tun se dă sub conducerea sa, în 2002, când firma Tel Drum, societatea de drumuri a Consiliului Judeţean Teleorman, se privatizează. Firma este cumpărată de Marian Fişcuci, om de afaceri din Teleorman şi colegBaronii Iaşiului. Cum şi-au împărţit Relu Fenechiu şi Gheorghe Nichita judeţul şi cum funcţionează reţeaua de influenţă infiltrată cu oameni de partid de liceu al lui Liviu Dragnea. Cei doi au absolvit împreună în 1980 Colegiul Unirea din Turnu Măgurele. Fişcuci este cel mai pune mâna, în acte, pe Tel Drum şi, din societatea aproape intrată în faliment, la data privatizării, aceasta devine în doar câţiva ani, extrem de profitabilă.
În ultimii 10 ani, în Teleorman, Tel Drum a ajuns să însemne mai mult decât reparaţii la drumuri. Firma a deschis două posturi de radio la Zimnicea şi Turnu Măgurele, oraşul de baştină al lui Dragnea. Cele două canale media care apar în documentele oficiale ca aparţinând firmei Tel Drum sunt cunoscute ca fiind canalele de presă ale PSD-ului condus de Liviu Dragnea. Radio Turris din Turnu Măgurele funcţionează în hotelul Bombonicăi Dragnea , iar Radio Z, din Zimnicea, într-o garsonieră închiriată de la primarul PSD al oraşului, Petre Pârvu. Primăria Zimnicea este, de altfel, una dintre furnizoarele de contracte pentru firma Tel Drum, iar primarul Petre Pârvu este cunoscut ca fiind unul dintre locotenenţii din teritoriu al şefului pesediştilor teleormăneni.
Baronii Iaşiului. Cum şi-au împărţit Relu Fenechiu şi Gheorghe Nichita judeţul şi cum funcţionează reţeaua de influenţă infiltrată cu oameni de partid
Încă înainte de formarea USL la Iaşi, cei doi baroni locali de Iaşi, Gheorghe Nichita (PSD) şi Relu Fenechiu (PNL), au avut o relaţie de prietenie politică, concretizată prin împărţirea sferei de influenţă.
Cel mai evident caz de colaborare subterană, contrară vrăjmăşiei arătată la nivel declarativ, a fost susţinerea necondiţionată, de către cele două partide, a controversatului proiect imobiliar Palas, ajuns pe masa Consiliului Local Iaşi încă din decembrie 2004.
Cine sunt principalii baroni ai Vrancei
Marian Oprişan a intrat în politică în 1990, din postura de fost angajat al Fabricii de Confecţii din Focşani, la oficiul de calcul şi din când în când poza ca manechin pentru catalogul de export al unităţii, prezentând costume bărbăteşti. În 1992, la doar 27 de ani, era deja vicepreşedinte al CJ Vrancea, iar trei ani mai târziu ajungea în fruntea acestei instituţii.
Titu Bojin, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, vasal la "Înalta poartă", nu baron local
Judeţul Timiş nu a putut fi conectat la baroniada orchestartă de la Centru pentru că nivelul de trai şi de educaţie al populaţiei este peste media pe ţară, pentru că nu este o zonă asistată social, pentru că nu se confruntă cu şomaj şi poate sta şi singură pe picioare fără să primească ajutor din partea Guvernului.
Cum a ajuns Radu Moldovan de la alimentaţie publică în fruntea judeţului Bistriţa-Năsăud
Radu Moldovan s-a născut în Chintelnic, un sătuc din Bistriţa-Năsăud şi a început modest, ca şef de sală la două restaurante din Bistriţa. A preluat filiala bistriţeană a PSD în 2003 şi s-a ales cu două mandate de deputat şi cu unul de preşedinte al Consiliului Judeţean în 2012.
Baronii de Gorj, la închisoare
Ionel Manţog a fost director de resurse umane în cadrul fostei Societăţi Naţionale a Lignitului Oltenia, ministru secretar de stat în Ministerul Economiei şi director economic la fostul Complex Energetic Turceni. Acesta a ocupat şi funcţia de preşedinte al PDL Gorj. În perioada în care a deţinut funcţiile de conducere, mineritul şi energia din Gorj s-au aflat sub controlul lui. Niciun contract nu era încheiat fără ştirea lui Manţog, iar anumite firme câştigau contracte pe bandă rulantă, cum ar fi Alpha Construct Sistem, din Mehedinţi, patronată de omul de afaceri Constantin Izvoranu.
Reţetele de succes ale baronilor locali: cum s-a întins păienjenişul politicii peste economia Hunedoarei
Cel mai influent personaj de pe scena politicii din Hunedoara este considerat Mircea Moloţ, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara. Mircea Moloţ este şi unul dintre cei mai bogaţi politicieni hunedoreni, cu afaceri în agricultură, turism şi media, proprietar al unor terenuri şi păşuni, unele întinse pe zeci de mii de hectare, în mai multe zone ale judeţului. În ultimii ani, şeful administraţiei judeţene a decis soarta a nenumăraţi directori de instituţii publice din Hunedoara, în timp ce primarii de municipii nu au îndrăznit nici ei să i se opună, indiferent de partidele din care au făcut parte.
PNL Suceava, transformat în afacere de familie de deputatul Băişanu
Ştefan Alexandru Băişanu, unul dintre cei mai cunoscuţi traseişti din judeţul Suceava, a reuşit în ultimii doi ani să transforme filiala judeţeană a Partidului Naţional Liberal într-o afacere de partid.
Băişanu, fost membru al PC şi PSD, s-a înscris în PNL în 2008, după ce a ocupat funcţiile de subprefect şi prefect al judeţului Suceava.
Gheorghe Ştefan şi Culiţă Tărâţă, baronii care-şi dispută influenţa în judeţul Neamţ
Gheorghe Ştefan a câştigat al treilea mandat de primar în iunie 2012 sub sigla PDL, beneficiind de încrederea populaţiei din Piatra Neamţ după opt ani de guvernare locală în care s-au relizat proiecte concrete precum telegondola, modernizarea ştrandului, pârtia de schi, parcarea de peste Cuejdi sau reamenjarea Curţii Domneşti.
Senatorul Victor Mocanu, considerat principalul baron local al Buzăului
Economistul Victor Mocanu a fost preşedintele Consiliului Judeţean Buzău din 2004, până în 2012, după un mandat de patru ani în prezidiul acestui for, ca vicepreşedinte.
S-a născut la Râmnicu Sărat, pe 28 august 1949, este căsătorit şi are doi copii, o fată, Anca, medic la Fundeni, şi un băiat, Adrian, deputat PSD din 2008.
După 25 ani de conducere pesedistă: vasluienii, sub stăpânirea lui Buzatu
2013 a fost anul în care USL s-a aşezat deplin la putere în judeţul Vaslui, iar vasluienii au suferit ultima şi cea mai mare decepţie, odată ce promisiunile reprezentanţilor acestei alianţe au întârziat să se materializeze, iar în locul lor s-a instalat, aşa cum suntem obişnuiţi, o distanţă uriaşă faţă de electorat.
Cine este Naşul judeţului plin de fini
Judeţul nu stă deloc prost la capitolul baroni locali, ba unii dintre ei chiar şi-au transplantat favoriţii şi la alte judeţe. Este cazul generalului Ioan Talpeş care stă la baza evoluţiei lui Adrian Duicu, baronul de la Mehedinţi. Dar sistemul este şi reversiv, Ostaficiuc reuşind să o plaseze pe Valeria Schelean în judeţul lui Frunzăverde. Mai trebuie spus că, principiul pe care activează baronii locali de Caraş-Severin, este principiul naş-fin.
Judeţul Olt, prins în iţele “baronului roşu” Paul Stănescu
Numele cel mai des întâlnit pe buzele tuturor dacă întrebi cine învârte treburile în judeţul Olt este cel al lui Paul Stănescu. Preşedinte al Consiliului Judeţean Olt din 2008 încoace şi, totodată, lider al filialei judeţene a partidului-mamut PSD, Stănescu (56 de ani) pare a deţine cheile puterii. Din aprilie 2013, el a fost ales şi printre cei opt vicepreşedinţi regionali ai PSD, funcţie ce presupune coordonarea activităţii filialelor partidului din care face parte din regiunea Olteniei.
Reţelele de influenţă ale oamenilor politici la Sibiu
Amalia Cindrea, soţia preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan Cindrea (PSD), a fost subprefect al Sibiului iar în prezent conduce Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Sibiu. Finul acestuia, comisarul şef Constantin Muţiu, conduce Poliţia Municipiului Sibiu, însă ocupă acest post înainte ca Ioan Cindrea să fie ales, în 2012, preşedinte al Consiliului Judeţean Sibiu.
Mircea Hava şi Teodor Atanasiu, cei mai influenţi politicieni din Alba. Adversarii îi cataloghează ”baroni locali”
Mircea Hava s-a dovedit a fi cel mai abil politician din Alba din ultimii 20 de ani. Curtat de toate partidele de-a lungul vremii, a rămas fidel PDL-ului, pentru care a câştigat la nivel local cam tot ce se putea câştiga.
Baron local de Satu Mare: Mircea Govor domneşte peste Consiliul Judeţean, filiala PSD Satu Mare şi întreg judeţul
Mircea Govor este vicepreşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, adjunctul preşedintelui Adrian Ştef, chiar dacă mulţi ar spune că situaţia stă chiar invers. Govor este şi protejatul mega-baronului din Teleorman, Liviu Dragnea.
Reţeaua baronului PSD de Mehedinţi şi oamenii săi de încredere
Imediat după ce a preluat puterea în vara anului 2012 a reuşit să atragă de partea sa consilierii PDL, asigurându-şi în felul acesta majoritatea confortabilă în Consiliul Local Drobeta Turnu Severin şi Consiliul Judeţean Mehedinţi.
Nicolae Ioţcu, baronul judeţului Arad
Nu de puţine ori ne este dat să vedem că pe parcursul mandatelor lor au loc licitaţii trucate, tăieri de panglici făcute cu mare fast pe bani publici sau investiţii decise în funcţie de interese politice sau personale.
La Arad numele de baron local îi revine lui Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad. Ioţcu este al doilea baron pedelist din ţară care a reuşit să rămână la şefia Consiliului Judeţean Arad în urma alegerilor locale din vara anului 2012.
Schimbul de ştafetă între baronii locali de Argeş ar fi putut fi şansa deputatului PSD Cătălin Rădulescu
Fostul preşedinte al CJ Argeş, Constantin Nicolescu, a fost condsiderat, până la decizia ICCJ, care l-a găsit în conflict de interese, drept baronul local numărul 1 al judeţului. Procesul cu ANI, pe care Nicolescu l-a pierdut, i-a lăsat supreamaţia primarului Tudor Pendiuc, devenit şi preşedinte interimar al PSD Argeş, principalul susţinător al deputatului playboy Cătălin Rădulescu, cel care s-a arătat primul oportunist al schimbului de ştafetă.
Susţinut în campania electorală de primarul Tudor Pendic şi blagoslovit la nivel central de protecţia vicepremierului Liviu Dragnea, şeful baronilor PSD, Cătălin Rădulescu, medicul îmbogăţit din afaceri cu instituţii publice, prin contracte de asfaltare, s-a remarcat nu doar prin scandaluri financiare, ci mai ales prin fotografiile în chiloţi postate pe unul site-urile de socializare şi acuzaţiile de natură sexula ce i-au fost aduse.
“Baronul” Prahovei, Mircea Cosma. Preşedintele CJ a trasformat judeţul în afacere de familie
Tenace, influent, temut, controversat. Sunt doar câteva dintre epitetele care i se atribuie, temător, pe holurile Consiliului Judeţean sau ale PSD Prahova, lui Mircea Cosma.
Baronul ceralelor din Dolj este acuzat de returnări ilegale de TVA. Mihai Anghel are o avere estimată la aproximativ 40 de milioane de euro
Marele fermier Mihai Anghel este acuzat că în perioada 2006-2008 a obţinut returnări ilegale de TVA în valoare de 5 milioane de euro prin intermediul firmelor pe care le deţine. SC Cerealcom SA încasase 4,5 milioane de lei, SC Cervina SA Segarcea - 3,4 milioane de lei, SC Oltyre SA Craiova - 2,8 milioane de lei, SC Redias SA Redea, din judeţul Olt - 4,9 milioane de lei, iar SC Crama Segarcea SRL - 370.000 de lei. Baronul cerealelor din Dolj este de ani bun un apropiat al PSD.
Cei mai influenţi politicieni ai Sălajului: liderul PDL Lucian Bode, UDMR-istul Seres Denes şi social-democratul Tiberiu Marc
Cel mai vizibil, pe plan naţional, politician din Sălaj este preşedintele organizaţiei judeţene a PDL, deputatul Lucian Bode. Apogeul carierei sale politice de până acum a fost reprezentat, cu certitudine, de cele câteva luni în care s-a aflat la conducerea Ministerului Economiei, în timpul guvernării PDL Mihai Răzvan Ungureanu.
La acest material au participat Borcea Ştefan, Bianca Sara, Alin Ion, Dinu Zară, Florin Jbanca, Iulian Bunilă, Simona Voicu, Cristian Franţ, Mugurel Manea, Ramona Găină, Dorin Ţimonea, Cristina Cîcău, Corina Macavei, Cristina Stancu, Dana Mihai, Andreea Mitrache, Alina Pop, Daniel Guţă, Cezar Pădurariu.
Sursa: adevarul.ro