Sclavia albă de pe coastele Africii este unul dintre cele mai dramatice fenomene istorice, adesea trecute cu vederea. Peste 1.2 milioane de europeni au fost răpiți și vânduți ca sclavi de africani într-un interval de trei secole. Majoritatea sclavilor erau femei fiind vândute pentru haremuri.

Sclavia a fost și încă este o realitate cruntă a istoriei. A îmbrăcat diferite forme, de la sclavia clasică până la cea sexuală sau exploatarea prin muncă, întâlnită și astăzi. Cele mai vechi mențiuni despre sclavie sunt de Mesopotamia, Irakul de astăzi, de acum 3000 de ani. Sclavia a fost o constantă a marilor imperii și civilizații până târziu, în secolul al XIX lea sau chiar începutul secolului XX. Cel mai cunoscut și mediatizat episod al sclaviei este cel al populațiilor africane răpite și obligate să muncească forțat în marile imperii coloniale din America de Nord și de Sud. Drama sclavilor africani din Americi a devenit subiect de creații literare, de producții cinematografie, producții muzicale, subiect de dezbatere la nivel mondial și a generat ideologii sociale și politice.

Fără a diminua în niciun fel amploarea și drama sclaviei africane, în aceeași perioadă, milioane de europeni, în special femei, erau răpiți de pirați nord-africani, și duși în sclavie. Majoritatea femeilor răpite erau transformate în jucării sexuale de lideri islamici din Africa sau Asia. Este o parte întunecată și dramatică a sclaviei despre care nu s-a vorbit mai deloc în societate iar publicul larg știe mult prea puține lucruri. Se estimează că în decurs de trei secole, peste 1.2 milioane de europeni au fost răpiți de pirați africani și duși în târgurile de sclavi. Amploarea fenomenului era atât de mare încât localități întregi de pe coastele Spaniei, Italiei, Franței și chiar Marii Britanii erau efectiv depopulate.

Peste un milion de europeni luați sclavi în Africa de Nord

Marea Mediterană face legătura între trei continente, Europa, Africa și Asia, devenind de-a lungul secolelor un bazin comercial excelent. În general, țările cu deschidere la Marea Mediterană au prosperat datorită comerțului maritim, dar și a climei blânde care deschidea noi oportunități agricole și viticole. Mediterana nu a fost însă doar o binecuvântare ci și un loc al pericolului. Fiindcă marile rute comerciale atrăgeau ca un magnet pirații. La început au fost pirații iliri și sicilieni. Apoi au intrat în branșă și catalanii. În evul mediu, pirații creștini sunt cei care au dominat Mediterana până în secolele XIII-XIV.

Odată cu expansiunea otomană în zona Africii de Nord, în secolul al XV lea, în Mediterana a apărut o nouă amenințare. Este vorba despre pirații berberi. Adică locuitori ai regiunilor nord-africane, din țări precum Maroc, Algeria, Tunisia sau Libia. Era o zonă cunoscută, în epoca respectivă, drept coasta berberă.

În plus, odată cu secolul al XVII lea, pirații europeni aciuați prin porturile berbere ale Africii de Nord au adus corsarilor locali noi tehnologii navale. Din acel moment, pirații berberi au ajuns o amenințare cumplită pentru întreaga coastă mediteraneană dar și atlantică. Apogeul raidurilor piraților berberi a fost mijlocul secolului al XVII lea. Mediterana devenise o mare nesigură, dominată de acești lupi de mare teribili plecați în căutare de jaf. Cea mai importantă resursă pe care o căutau pirații berberi erau oamenii. Sau mai precis oamenii care puteau fi transformați în sclavi. Aceștia erau vânduți în marile piețe de sclavi din Tangier, Tunis, Tripoli sau Alger.

Afacerile mergeau atât de bine încât pirații berberi au devenit adevărați vânători de sclavi în Mediterana. Au dezvoltat tehnici prin care luau prin surprindere vasele creștine pentru a captura cât mai mulți oameni. Robert Davis autorul lucrării „Christian Slaves, Muslim Masters” spune că între 1 milion și 1.2 milioane de europeni au fost capturați de pirații berberi și duși în târgurile de sclavi din Africa de Nord sau din Imperiul Otoman, în intervalul 1530-1780. De altfel Davis spune că acest subiect, al sclaviei albe, a fost minimizat sau ignorat, în perioada contemporană tocmai fiindcă lumea academică a preferat să-i privească pe europeni mai degrabă ca niște colonialiști malefici și mai puțin în ipostaza de victime.

Raiduri nord-africane cumplite pe coastele Europei

Pirații nord-africani au prins mult curaj către mijlocul secolului al XVII lea. Dispuneau de vase tot mai bune și obțineau un profit important pentru sclavii europeni. Așa că și-au extins activitatea. Au început să atace de-a dreptul satele și orașele prost-păzite de pe coastele Europei. Arealul în care operau era uriaș, aparent greu de crezut. Specialiștii spun că atacau atât coastele Spaniei, Portugaliei, Italiei dar ajungeau și până în Franța și Insulele Britanice.

Atacurile erau atât de brutale și de frecvente încât sate întregi erau depopulate. În unele cazuri toți locuitorii, femei, bărbați și copii au fost luați în sclavie, în alte cazuri localnicii fugeau din calea atacurilor. De exemplu, pe 20 iunie 1631, pirații berberi au atacat satul Baltimore, aflat pe coasta de sud-vest a Irlandei. Atacul s-a dat la ora 2.00 noaptea, în timp ce localnicii dormeau. Peste 200 de pirați berberi înarmați cu muschete și iatagane au tăbărât peste oameni în case. Bărbați, femei și copii au fost răpiți și duși cu forța pe corăbii. În târgul din Algier, după o călătorie lungă și infernală, au ajuns doar 107 locuitori ai satului Baltimore.

Restul au murit pe drum. Cei rămași în viață au fost puși în lanțuri și mânați în staule. După două zile au fost duși în târg și vânduți. Raiduri asupra coastelor europene au fost constante. Se estimează că în decurs de 100 de ani, între 1500 și 1600, peste 35.000 de europeni au ajuns în piețele de sclavi de la Tripoli, Tunis și Alger. Cei mai faimoși corsari berberi din secolul al XVII lea erai Oruc sau Turgut Reis, Kemal Reis, Salih Reis și Koca Murat Reis.

În anul 1544, un pirat berber numit Hayreddin Barbarossa a făcut un raid înfiorător pe coastele Italiei. A capturat insula Ischia luând peste 4000 de sclavi dar și orașul Lipari, de pe coasta Neapolelui de unde a capturat peste 9000 de prizonieri. În anul 1551, piratul berber Dragut a luat în sclavie întreaga populație de pe insula malteză Gozo. Adică, peste 6000 de oameni trimiși în târgurile de sclavi din Libia. În 1563, Turgut Reis a prădat țărmurile Granadei și a luat peste 4000 de sclavi. Din cauza acestor atacuri brutale, o parte a insulelor Baleare au rămas depopulate. Insula Formentera, de exemplu.

Europencele, sclave sexuale în lumea islamică

Cea mai mare valoare în rândul sclavilor o aveau femeile. Mai ales cele tinere și frumoase. Erau poate resursa cea mai de preț căutată de pirații berberi. Acestea erau vândute ca sclave sexuale emirilor, califilor din Africa de Nord și Orientul Apropiat. Dar mai ales pe piețele otomane, ajungând în haremul oficialilor turci. Dacă ajungeau să supraviețuiască până să ajungă în harem. Și asta fiindcă soarta sclavilor europeni era cumplită. Mulți mureau pe corăbiile berbere care-i aduceau pe coastele Africii. O parte mureau din cauza foamei, alții din cauza bolilor. Erau tratați execrabil, înfometați, însetați, loviți, ținuți mai rău ca animalele de povară în calele corăbiilor sau direct pe punte. Cei care trăiau erau cărați în lanțuri către piețele de sclavi. Acolo stăteau ore în șir în soarele arzător al Africii în timp ce cumpărătorii îi inspectau și negociau prețul. După ce erau cumpărați deveneau unealta stăpânului. Puteau fi uciși sau abuzați după bunul plac al celui care-i cumpăra.

Femeile, așa cum am precizat, ajungeau să facă curat sau deveneau jucării sexuale ale stăpânilor, în funcție de vârstă și aspectul fizic. Bărbații erau puși la munci istovitoare, de obicei în cariere de piatră sau în construcții, ca salahori. Cei pe care nu-i dorea nimeni ajungeau la galere. Era cea mai cumplită soartă pentru un sclav european pe coasta nord-africană. Acești sclavi erau legați cu lanțuri de vâslă și obligați să pună în mișcare navele berbere. Dormeau, defecau, urinau și mâncau în același loc.

Erau mânați cu biciul pentru a vâsli mai rapid și erau abandonați în lanțuri atunci când nava se scufunda. Prețioși pentru pirații berberi erau și copiii. Fetele erau vândute celor care le pregăteau pentru a deveni femei de harem. Băieții în schimb erau o „marfă” importantă pe piețele otoame acolo unde erau cumpărați pentru a deveni soldați. Li se ștergea practic identitatea și deveneau soldați fanatici ai Islamului.

Sfârșitul piraților berberi

Odată ce pirații berberi au devenit tot mai îndrăzneți și mai prădalnici, statele europene au început să ia măsuri susținute împotriva lor. Mai ales în condițiile în care tot mai mulți cetățeni britanici și americani au ajuns sclavi pe coasta de nord a Africii.

În secolul al XIX lea, Statele Unite ale Americii și Imperiul Britanic, alături de Franța, au început să desfășoară raiduri distrugătoare împotriva bazelor piraților berberi. La începutul secolul al XIX lea, Algerul a fost bombardat frecvent de francezi, spanioli și americani. În anul 1816, englezii și olandezii au efectuat un raid asupra Algerului distrugând mai multe cuiburi de pirați iar în 1824 a venit rândul francezilor să facă curățenie.

De altfel în 1830, Algeria a intrat sub stăpânire franceză, portul Alger fiind cucerit. În 1881, Tunisul a fost deasemenea cucerit de francezi. În anul 1911, după războiul italo-turc, Tripoli a căzut în mâinile italienilor. Comerțul cu sclavi a fost abolit iar cuiburile de pirați și corsari berberi distruse. Despre problema sclaviei albe în Africa de Nord a scris și Ray William în „Horrors of slavery: or, The American tars in Tripoli„ dar și David Rees în „British History in depth: British Slaves on the Barbary Coast". Sclavi europeni au fost luați și de tătari, mai ales din zonele est-central europene și vânduți pe piețele de sclavi otomane.