Cum arată acum ultima legătură din Drumul Expres spre Craiova, care încheie legătura cu autostrada A1 la Pitești

Cum arată acum ultima legătură din Drumul Expres spre Craiova, care încheie legătura cu autostrada A1 la Pitești

Cei 32 de kilometri de pe Lotul 4 din Drumul Expres DEx12 Craiova – Pitești, practic legătura lipsă dintre tronsoanele deja date în trafic și autostrada A1 de lângă Pitești spre București, ar trebui finalizați în acest an, conform șefului Companiei de Drumuri, Cristian Pistol. Specialiști HotNews.ro la curent cu stadiul proiectului spun că șansele pentru 2024 sunt doar pentru o inaugurare parțială, în niciun caz cu nodul rutier între A1 și DEx12 din apropiere de Pitești, scrie Hotnews .

Speranțele autorităților: O inaugurare totală în 2024

„În continuare, ne menținem, împreuna cu el [n.r. constructorul], intenția de a da în trafic acest lot înainte de termen, și anume la sfârșitul acestui an”, a scris secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu, care a făcut luni o vizită pe șantier.

„Pe întregul amplasament al lucrărilor, antreprenorul avea 789 muncitori mobilizați și 221 utilaje. Așa cum spuneam zilele trecute, doar câteva luni ne mai despart să circulăm la nivel de autostradă de la Craiova la Constanța”, a mai spus secretarul de stat.

„Dacă se păstrează mobilizarea este posibil ca la finalul acestui an să putem circula neîntrerupt de la Craiova la București, doar pe drum de mare viteză”, spunea recent Cristian Pistol, directorul Companiei de Drumuri.

Tot el, într-o vizită pe șantier împreună cu Nicolae Ciucă, vorbea din nou de o legătură neîntreruptă între București și Craiova pe drum de mare viteză încă din acest an.

Pe lotul 4 din DEx12 – aproximativ 32 de kilometri care ar trebui să unească cei 72 de km din DEx12 deja deschiși traficului și autostrada A1 Pitești-București – lucrează grupul de firme românești de la UMB, același constructor care a lucrat și finalizat și loturile 2 și 3 de pe același proiect.

UMB lucrează oficial din toamna lui 2022 și inițial termenul de finalizare era finalul anului 2024, dar acesta a fost mutat recent în al doilea trimestru din 2025.

Drumul Expres DEx12 Craiova – Pitești – O deschidere parțială în 2024

Cu toate acestea, în numeroase declarații oficiale, reprezentanții de la Transporturi, inclusiv ministrul Sorin Grindeanu, au spus că cei 32 de kilometri ai Tronsonului 4 vor fi dați în trafic în acest an.

Chiar și cu o mobilizare foarte bună, o finalizare completă în acest an este aproape imposibilă, au declarat pentru HotNews.ro surse din domeniu.

  • Sursele HotNews.ro apropiate de proiect susțin că antreprenorul țintește o finalizare parțială, cei circa 19 km între Colonești (capătul spre Lotul 3 deja dat în trafic) și nodul rutier Albota acolo unde se lucrează și la un drum de legătură de 6 km între DN65 și DN65A. Restul proiectului – continuarea până în A1 și nodul rutier cu autostrada spre București – nu poate fi gata în acest an și ar urma să fie deschis abia în 2025.

VIDEO – Cum arată acum tronsonul din DEx12 unde lucrează UMB

Noi imagini din dronă cu întreg proiectul arată exact această discrepanță dintre stadiul fizic al bucății ce va fi gata în acest an și al porțiunii ce va fi gata abia în 2025, inclusiv nodul rutier de mare viteză cu A1 în apropiere de Pitești.

Și Asociația Pro Infrastructura afirma recent că în 2024 este posibilă deschiderea doar pe porțiunea Colonești – Albota.

„Volumul de muncă rămas este semnificativ și mobilizarea antreprenorului pe Albota-A1 este insuficientă, sunt mai multe pasaje pe/peste DEx12 într-un stadiu incipient, iar în nodul cu Autostrada A1 pasajul nu a ieșit din pământ, fiind aproape imposibil tehnic de terminat în 5-6 luni”, argumenta asociația, cea mai importantă voce din societatea civilă care urmărește implementarea marilor proiecte de infrastructură.

API aprecia însă că „este fezabil ca în decembrie să se inaugureze” segmentul de la Colonești la nodul rutier din zona Albota.

Drumul Expres DEx12 pe tronsoane / Sursa foto: HotNews.ro

Drumul Expres Craiova – Pitești, Tronsonul 4 – Colonești – Pitești (A1)

  • Lungime: 31,8 km (+ drum de legătură cu DN65)
  • Descriere: 2x(2×3,5) m / Acostamente 2×1,5 m / Banda mediana 3,00 m
  • Constructor: SA&PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade
  • Valoare: 755 mil lei (fără TVA) – valoare actualizată
  • Data începerii: 15 noiembrie 2021 (12 luni proiectare + 24 luni execuție)
  • Stadiu (august 2024): 65%
  • Termen de finalizare: decembrie 2024 (parțial până la Albota) / Trim. II 2025 total

DEx 12 Craiova-Pitești – 121 de kilometri, cu patru tronsoane decalate între ele

În total, Drumul Expres DEx12 Craiova – Pitești va avea 121 de kilometri lungime, împărțit în patru tronsoane. În prezent, pe mai bine de jumătate se poate circula, restul fiind în diferite stadii de realizare.

În vara lui 2022 au fost dat̗i în trafic primii 40 km de drum expres în România aferent̗i Tronsonului 2 al Drumului Expres Craiova-Pites̗ti. Tronsonul 3 – 32 km – a fost deschis circulației la final de 2024.

Cele două tronsoane au fost construite de o asociere condusă de constructorul român UMB, același care acum lucrează și pe Tronsonul 4 până la intersecția cu A1 în apropiere de Pitești.

Pe Tronsonul 1 (17,7 km) contractul de 358 mil lei cu italienii de la Tirrena Scavi a fost reziliat în decembrie 2022 la stadiul de circa 59% din cauza slabei mobilizări în șantier. Pentru acest tronson CNAIR a contractat finalizarea tronsonului pe 440 de milioane de lei cu turcii de la Ozaltin. Acolo constructorul turc s-a mobilizat în teren și poate produce surpriza să finalizeze lotul la final de an sau început de 2025.

De altfel, pentru Tronsonul 1 tot șeful de la Autostrăzi spunea recent că tronsonul va fi gata în acest an dacă se va menține mobilizarea bună a contstructorului, deși termenul contractual este martie 2025.


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!