Cum acționau traficanții de droguri albanezi pe teritoriul României. Heroina era preparată în Ialomița

Cum acționau traficanții de droguri albanezi pe teritoriul României. Heroina era preparată în Ialomița

O rețea internațională de trafic de droguri de mare risc a fost destructurată de DIICOT. Gruparea, formată din cetățeni români și albanezi, era activă pe linia traficului de heroină, atât pe teritoriul României, cât și la nivel internațional.

„În urma unei investigații complexe desfășurate de către polițiștii din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate - Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii DIICOT, a fost destructurată o rețea internațională de trafic de droguri de mare risc. Gruparea, formată din cetățeni români și albanezi, era activă pe linia traficului de heroină, atât pe teritoriul României, cât și la nivel internațional”, a anunțat Poliția Română.

Potrivit anchetatorilor, la data de 9 septembrie 2024, două dintre persoanele cercetate, cetățeni albanezi, ar fi pătruns pe teritoriul României, în scopul de a trafica o importantă cantitate de drog de mare risc (heroină).

„Astfel, în urma unei înțelegeri prealabile, una dintre persoane, împreună cu alte patru persoane cercetate în cauză (3 cetățeni români și un cetățean albanez), s-ar fi deplasat la o locuință, situată în județul Ialomița, unde ar fi preparat aproximativ 4,5 kilograme de heroină (în amestec cu aditivi). Ulterior, după porționare și ambalare, o persoană ar fi preluat aproximativ 4,3 kilograme din drogul de mare risc și s-ar fi deplasat, în municipiul Slobozia, iar alte patru, având asupra lor aproximativ 100 de grame din aceeași substanță, s-ar fi deplasat cu un autoturism spre municipiul București, fiind prinse în flagrant delict, în cadrul a două acțiuni derulate în municipiile București și Slobozia, la datele de 10 și 11 septembrie 2024”, au precizat anchetatorii.

Rețea de traficanți de droguri, anihilată FOTO: Poliția Română

Rețea de traficanți de droguri, anihilată FOTO: Poliția Română

Valoarea de piață a cantității de heroină menționată anterior, destinată vânzării pe teritoriul național, este de aproximativ 250.000 de lei.

Joi, 12 septembrie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea a șase persoane (trei cetățeni albanezi și trei cetățeni români), cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

În cursul zilei de vineri, 13 septembrie, judecătorul de drepturi şi libertăţi d in cadrul Tribunalului București a dispus arestarea preventivă a patru dintre persoanele reținute și măsura arestului la domiciliu față de celelalte două persoane. Cu privire la ultima dispoziție, procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală au formulat contestație.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale – I.G.P.R., Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 7 Poliție, Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov – Postul de Poliție Jilava și jandarmilor din cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București și Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei Române.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…