Cum a strâns comediantul Mircea Bravo, în doar o oră, aprecieri cât pentru a candida la președinție. „Seamănă cu mine”

Cum a strâns comediantul Mircea Bravo, în doar o oră, aprecieri cât pentru a candida la președinție. „Seamănă cu mine”

Comediantul Mircea Bravo este unul dintre cei mai iubiți români, iar filmele sale au adunat la cinematografe și în fața televizoarelor milioane de oameni. De altfel, pe rețelele sociale are milioane de urmăritori și are fani inclusiv din străinătate.

Mircea Bravo webp

Mircea Bravo are 3,4 milioane de fani numai pe Facebook, plus câteva sute de mii și pe alte rețele de socializare. Încă o dovadă a popularității sale și a faptului că e iubit de fani poate aduna 100.000 de aprecieri cu o postare, în aproximativ o oră.

„De ieri, eu și Georgiana suntem părinții acestei fetițe pe care o cheamă Mira. Seamănă mult cu mine, e foarte cuminte și tolerantă cu cei din jurul ei”, e mesajul scurt transmis de comediant și însoțit de o fotografie care face cât 1.000 de cuvinte. În poză apare Mircea Bravo ținându-și în brațe comoara mică.

Mircea Bravo e un tătic fericit. FOTO Facebook / M.B.

Mircea Bravo e un tătic fericit. FOTO Facebook / M.B.

Cu aceste aprecieri strânse în interval de o oră, dacă ar fi transformate în semnături, Mircea Bravo ar putea candida și pentru postul de președinte al României. Totul cu condiția să-și dorească acest lucru vreodată.

În prezent, potrivit legii aflate în vigoare, numărul necesar de semnături pentru validarea candidaturii la alegerile prezidențiale este de 100.000 pentru candidații independenți. În schimb, cei care candidează din partea unor formațiuni politice au nevoie de 200.000 de semnături.

Presupunând că într-o zi ar alege să candideze pentru cea mai înaltă funcție în stat, Mircea Bravo nu ar fi singurul comediant ajuns președinte.

Liderul Ucrainei, Vladimir Zelenski, a fost o viață întreagă comediant înainte să candideze cu succes pentru postul de președinte în țara sa. Iar dacă inițial alegerea sa a stârnit zâmbete și ironii și a fost primită cu neîncredere pretutindeni, inclusiv în rândul unor analiști politici ucraineni, el a dovedit că este președintele de care Ucraina avea nevoie într-un moment atât de complicat, mai cu seamă după invazia rusă.

Diferența dintre cei doi este că, cel puțin deocamdată, Mircea Bravo nu ar fi tentat de o carieră politică și se declară mai degrabă apolitic.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

3 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

4 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

5 VIDEO „Am avut onorarii și de 100.000 de euro” / Sumele amețitoare câștigate de Laura Vicol ca avocată a interlopilor