La 18 martie 1314, Jacques de Molay, ultimul Mare Maestru al Cavalerilor Templieri, a fost ars pe rug.

La 12 octombrie 1307, Jacques de Molay, Mare Maestru templier, fusese invitat să fie unul dintre purtătorii sicriului la înmormântarea cumnatei regelui.

Onoarea acordată de Filip al IV-lea, cunoscut şi drept „cel Frumos”, s-a dovedit a fi o capcană. În ziua următoare, toţi templierii din Franţa au fost arestaţi. Gestul a căzut ca o lovitură de trăsnet în toată lumea creştină occidentală, scrie Historia.

Arestarea templierilor avea să conducă la unul dintre cele mai răsunătoare procese din istoria civilizaţiei occidentale, desfăşurat între 1307 şi 1314.

Cavalerii au fost acuzaţi de peste 100 de crime. Învinuirile aduse acestora au fost legate în principal de erezie, sodomie, idolatrie, precum şi de lepădarea de Hristos.

Sub presiunea unor torturi inimaginabile, Marele Maestru Jacques de Molay, care avea o vârstă înaintată în momentul arestării, a recunoscut acuzaţiile care i se aduceau pe 24 octombrie 1307.

O zi mai târziu, alţi 30 de lideri templieri importanţi au cedat şi ei în faţa inchizitorilor, pecetluind soarta Ordinului. Sub presiunea lui Filip, Clement al V-lea a emis o bulă prin care le cerea suveranilor catolici să îi aresteze pe templierii din regatele lor, însă în numele papei.

Cu siguranţă că Filip şi-ar fi dorit ca procesul templierilor să se încheie cât mai repede, însă papa, care nu a avut curajul să-l înfrunte direct pe suveran, a reuşit să-l prelungească mai mulţi ani.

În 1311, Clement al V-lea a prezidat Conciliul de la Viena, care a declarat că Ordinul Templierilor nu se făcea vinovat de acuzaţiile aduse, având în vedere că acestea nu au putut fi dovedite. Cu toate acestea, anii de procese şi torturi au distrus Ordinul, care nu mai avea cum să fie funcţional.

În anul 1312, Clement a emis o bulă papală care dizolva Ordinul, iar la scurt timp, o altă bulă care transfera toate bunurile templierilor unui alt ordin religios, cel al ospitalierilor, nu unui conducător laic.

În martie 1314, în faţa unui grup de cardinali şi teologi francezi din Paris, Marele Maestru Jacques de Molay şi trezorierul său au găsit curajul să retracteze mărturisirile făcute sub tortură, afirmând că Ordinul nu se face vinovat de învinuirile aduse. Ei au fost acuzați că au căzut din nou în erezie, pentru că şi-au retras mărturisirea.

Cei doi au fost daţi pe mâna regelui, care a ordonat imediat să fie arşi pe rug, fără să se consulte cu Suveranul Pontif.

Execuţia a avut loc la 18 martie 1314, pe o mică insulă din mijlocul Senei, în apropierea grădinilor regale. Legenda spune că, în timp ce ardea pe rug, Jacques de Molay i-ar fi blestemat pe Filip al IV-lea şi pe Clement al V-lea să îl urmeze în maxim un an, pentru a da socoteală în faţa lui Dumnezeu.

Cei doi conspiratori, care au uneltit împotriva Ordinului, au murit în acelaşi an: Papa Clement al V-lea a murit în aprilie, iar Filip al IV-lea, în noiembrie, la numai 46 de ani. Cei trei fii ai regelui au murit şi ei la scurt timp, fără urmaşi, sfârşindu-se în acest fel dinastia Capeţienilor.

Sfârșitul Ordinului Templierilor , după două secole, și executarea ultimului său Mare Maestru, l-a transformat pe Jacques de Molay într-o figură legendară.

Cine erau templierii

Asociaţi cu practicile oculte, cu francmasoneria sau cu diferitele „coduri ale lui da Vinci”, templierii au intrat de mult timp în domeniul legendei.

Conform Britannica, Cavalerii Templieri au depus un jurământ de sărăcie, castitate și ascultare. La fel ca și călugării, templierii trebuiau să țină post, nu li se permitea să joace jocuri de noroc, să înjure sau să se îmbete și li se cerea să trăiască în comunitate, dormind într-un dormitor comun și luând masa împreună.

Fondat inițial pentru a proteja pelerinii creștini în Țara Sfântă, ordinul și-a asumat sarcini militare mai mari în secolul al XII-lea. Ei au construit castele, au ținut garnizoane în orașe importante și au participat la bătălii.