Românii care au ales să muncească în ţări dezvoltate au contribuit la modernizarea localităţilor din care au emigrat, arată datele specialiştilor. Între timp, numărul românilor care pleacă din ţară pe termen lung sau chiar definitiv este în creştere.

Mulți români au ales să muncească în Occident FOTO Shutterstock

În ultimele două decenii, diaspora românească a ajuns la circa 4 milioane de români, după estimările sociologilor specializați în fenomenul migrației. Iar tendința de a părăsi România pe termen lung sau definitiv este în creștere, chiar dacă nu există cifre exacte, ultimele analize fiind din perioada 2008-2009.

Întreaga Europă, în provinciile istorice

O analiză comparativă a datelor din 2018 cu cele din 2011, realizată de prof.dr. Dumitru Sandu, sociolog, cadru didactic emerit la Facultatea de Sociologie a Universității București, arată că, la nivel local, românii plecați au acționat ca agenți de modernizare în localitățile lor de origine.

A depins însă foarte mult de țara în care aceștia au emigrat. Astfel, plecările intense în țări puternic dezvoltate, precum Germania și Franța, au dus la dezvoltarea comunităților de unde au plecat emigranții, în timp ce plecările intense în țările sudice europene par să fi dus la reducerea dezvoltării. Emigrarea spre Italia este regula dominantă a regiunii de Nord-Est și Est a României, plecările spre Germania sunt specifice locuitorilor din Centru și Vest, cele spre Franța – zonei de Nord-Vest, în timp ce din marile orașe s-a plecat în Marea Britanie și țările din nordul continentului.

„Bănățenii, sibienii, brașovenii, clujenii au plecat, în principal, în Germania. Cei care vin acasă promovează modernizarea în stil german în aceste regiuni. Cei care pleacă din Moldova în Italia promovează modernizarea de tip italian“, subliniază sociologul.

Din județele din Est și din Oltenia s-a plecat masiv în Italia, din Dâmbovița, Teleorman și Călărași s-a plecat, în principal, în Spania, în timp ce din județele de graniță Maramureș, Satu Mare și Bihor s-a plecat mai ales în Franța, arată analiza.

Transilvania a avut de câștigat de pe urma emigrației care a contribuit la sporirea nivelului de dezvoltare, în timp ce efectul invers a fost înregistrat în Oltenia, unde emigrarea intensă a dus la reducerea nivelului de dezvoltare locală. Dezvoltare considerată sub triplu aspect, punctează sociologul: infrastructură de comunicare, condiții de locuire și stare de sănătate: „Muntenia este o excepție, în partea ei de sud, în mod deosebit, unde emigrarea în Italia pare să aducă dezvoltare rurală“.

Datele analizate pe fiecare dintre comunele țării permit câteva constatări și mai nuanțate, mai spune expertul: „În primul rând, la nivel de mediu rural, efectele pozitive de maximă intensitate ale emigrării s-au constatat pentru aspectele materiale ale locuirii și pentru sporirea gradului de conectivitate, prin internet mai ales, cu cei din alte comunități locale. Nu se poate vorbi, însă, pe total comune, de un efect semnificativ al migrației în străinătate asupra stării de sănătate. Numai în Oltenia și Muntenia rurală, emigrarea pare să fi avut efecte pozitive și semnificative asupra stării de sănătate a populației rurale“.

Simplificând lucrurile, oriunde în lume, migrația în străinătate nu aduce nici sărăcie, nici dezvoltare, ci o dezvoltare inconsistentă, mai spune profesorul. Adică, o dezvoltare care nu durează.

Exemplul Poloniei

Tendințele arată că România continuă să rămână o țară din care se pleacă și pe termen lung, dar și definitiv. Migrația externă nu poate fi stopată, dar poate fi optimizată, subliniază universitarul. Acesta oferă exemplul Poloniei, care are un număr dublu de cetăţeni comparativ cu România și o diasporă importantă, dar diferită de a noastră.

„Numărul de reveniri în Polonia ale celor plecați din țară este mult mai mare decât la noi. Comparativ, la noi nu doar că pleacă mulți din România, nu doar că au plecat, nu doar că rămân mulți români în străinătate, dar oamenii aceștia suferă prea mult. Și nu dramatizez când spun asta. Una dintre diferențele majore dintre migrația poloneză în străinătate și cea românească în străinătate este că polonezii pleacă în baza unui contract, iar românii, în baza relațiilor familiale. În anii 1990, în anii 2000 – în perioada de exod masiv din România –, foarte mulți dintre cei care au plecat de aici la Roma au dormit sub pod, n-au avut job asigurat. Pe când modelul dominant de plecare în străinătate din Polonia este prin agenții de recrutare a forței de muncă. Or, această plecare dezorganizată, nesistematică, prin relații de prietenie de la noi este cea care duce la multă suferință. Pentru că acolo nu știi ce te așteaptă, una este promisiunea prietenului și alta ce găsesc acolo“, explică universitarul.

Cât privește migrația externă, datele Institutului Național de Statistică indică o creștere accentuată a emigrărilor definitive după pandemia din 2020. O posibilă explicație ar putea fi aceea că fenomenul este un efect de compensare a descreșterii emigrărilor în primul an de pandemie. Dar la fel de posibil, spune profesorul Sandu, poate să fie vorba de înscrierea în trendul general de sporire a numărului celor care pleacă definitiv din țară. „Emigrările definitive din România sunt relativ concentrate sub aspectul destinației. În 2019, anul precedent pandemiei, peste două treimi din plecările definitive din România – 68% – erau cu destinație spre patru țări: Italia, Germania, Marea Britanie și Spania. Cu încă trei țări de destinație în plus – Statele Unite ale Americii, Belgia și Franța –, se ajunge la un total de 84% din emigrările definitive ale anului 2019 din România“, conchide sociologul.