Cum a reușit România să-și bată joc de cea mai mare bogăție a sa
De câțiva ani ne amăgim cu iluzia unei bogății imense: câteva sute de miliarde de metri cubi de gaz ascunse pe fundul Mării Negre. Cu o valoare de aproape 100 de miliarde de dolari, această rezervă de gaz reprezintă cea mai mare bogăție pe care o are România. Cu gazul existent în platoul continental românesc al Mării Negre, România ar deveni al doilea deținător de rezerve și producător de gaz din Uniunea Europeană, după Olanda. Cu acest gaz am putea să producem cel puțin o treime din electricitatea de care are țara nevoie în următorii 30 de ani. Cu acest gaz am putea alimenta consumul casnic din întreaga Românie timp de câteva zeci de ani. În fine, cu acest gaz am putea relansa industria petrochimică și am compensa principala sursă de deficit comercial; astăzi, jumătate din deficitul comercial al României (8 miliarde de euro din 17 miliarde de euro în 2019) este cauzat de importul de produse chimice.
Și cu toate acestea, România își ignoră această bogăție imensă: sutele de miliarde de metri cubi de gaz au fost uitate de administrația de la București pe fundul Mării Negre. În vremea aceasta, România importă gaz rusesc, fericiții care au acces la alimentarea cu gaz (unul din trei români) plătesc de trei ori mai mult decât face pentru gazul primit, iar producătorii de petrochimie din țara noastră sunt siliți să-și plătească materia primă (gazul) mai scump decât în Ungaria vecină și concurentă, lipsită total de resurse.
Ba chiar, colac peste pupăză, vecinii noștri turci din Marea Neagră au uimit lumea zilele trecute cu descoperirea unui zăcământ mult mai mare și care va face și mai puțin interesant gazul românesc. Chiar lângă zăcămintele românești:
Sursa stânga: AICI ; Sursa dreapta: AICI
Ei bine, turcii au descoperit zăcământul Sakarya într-un mod foarte simplu: făcând bine tot ceea ce noi am făcut greșit. Lecția turcească ar trebui să fie usturătoare și exemplară pentru multele guverne de la București care s-au făcut de râs încercând să ascundă de propriul popor cea mai mare avuție națională.
Spuneam că turcii au făcut numai pași corecți, mergând pe același drum pe care noi am făcut numai pași greșiți.
Startul lor bun coincide cu startul nostru dezastruos. În vreme ce guvernul de la Ankara a concesionat explorarea gazului din Marea Neagră propriei companii naționale, Türkiye Petrolleri Anonim Ortaklığı (TPAO), deținută de către Fondul Suveran al Turciei (Türkiye Varlık Fonu, un fond suveran de 33 de miliarde de dolari), România a preferat să ofere explorarea propriilor zăcăminte unei firme străine, OMV (Austria), căreia i-a dat, mai înainte, două din primele trei rafinării ale țării, jumătate din petrochimia națiunii plus întreaga rezervă națională de țiței și jumătate din rezerva națională de gaz on-shore.
Atunci când guvernul de la București dădea această avere colosală către concurenții austrieci pentru mai puțin de jumătate de miliard de dolari, austriecii căpătau dreptul de a explora zăcămintele marine până în….2030! Între timp, au mai căpătat timp până în 2045 (Sursa: AICI ). Guvernul care le-a mărit perioada de licențiere a exploatării celor de la OMV a fost guvernul Dăncilă, condus de către soția unuia din angajații OMV, plătit cu 8.000 de euro/lună. Ați auzit, cumva, de vreun procuror DNA care să se ocupe de asta? Nici eu.
Când credeți că s-a apucat OMV de explorare, dacă avea oricum tot timpul din lume? Abia prin 2008, la patru ani de când căpătase compania Petrom, OMV reușește să facă o înțelegere pentru explorare cu ExxonMobil, adică cu unii care știau să sape după gaz, austriecii nemaifăcând asta niciodată. Ironia sorții, românii fac explorări în Marea Neagră încă din 1969, iar de prin 1980 exploatează zăcăminte offshore de hidrocarburi. Să mai pun un pic sare pe rană: România și-a vândut compania cu care exploatau de zeci de ani petrol și gaze, pe uscat și pe apă, unora care nu văzuseră sonde decât la televizor.
Ei bine, obosiți să negocieze compania mixtă dintre ei, OMV și Exxon s-au odihnit un pic, vreo trei ani adică, până prin 2011, când au început să caute gaz pe bune. Și au tot căutat: în 2012, sonda Domino-1 a găsit gaz la o adâncime de 1.000 m și, drept urmare, s-a mai trecut la un nou program de odihnă până prin 2014, când o altă sondă, Domino-2, a găsit gaz și pe la 800 m adâncime. Și tot așa, s-au jucat până prin 2017, când, după 9 ani glorioși, s-a anunțat că s-a găsit gaz în zăcământul Neptun Deep. Dar pentru că poporul nu avea acces la documente secrete, nu i s-a mai spus și cât gaz s-a găsit. Unii ziceau 40, alții 84 de miliarde mc. Ei, lasă-i pe fraierii de contribuabili în pace, și-au spus marii actori ai acestei povești.
Drept pentru care, austriecii și americanii au început să negocieze gazul găsit în biroul lui … Liviu Dragnea. Cu acest prilej, națiunea proprietară de gaz a luat act de disprețul golănesc al marelui conducător Liviu Nicolae Dragnea, care negocia cu OMV și Exxon de parcă se găsise gaz în fundul curții lui. În fine, după ce unii au mai pus întrebări, la masa negocierilor au apărut și colegul de partid al lui Dragnea, Iulian Iancu, președintele Comisiei de Industrie de la Camera Deputaților și colegii din Opoziție ai acestuia. Pe vremea aceea, singurii care au mai țipat cerând transparență au fost Nicușor Dan și Cosette Chichirău, dar nici pe ei nu i-a ținut mai mult de câteva săptămâni.
Și-așa s-a făcut celebra Lege Offshore, dublată apoi de și mai celebra Ordonanță 114, care au oprit, din motive de nimeni spuse, exploatarea gazelor găsite. Au oprit exploatarea de către OMV și Exxon (între timp americanii au anunțat că pleacă din această afacere și își vor înapoi banii cheltuiți pe explorare). Dar să vezi minune mare! Legile înrobitoare, care îi împiedicau pe OMV și Exxon să exploateze gazul, se pare că i-a mulțumit îndeajuns pe americanii de la Carlyle care, sub numele de BSOG (Black Sea Oil and Gas), s-au apucat de treabă și exploatează zăcăminte mai mici, Ana, Doina și Pelican. Ba chiar și rușii de la Lukoil s-au apucat să exploateze prin zăcământul Trident, în parteneriat cu Romgaz. Despre magnatul constănțean Gabriel Comănescu se aude cam același lucru, cu micuțul zăcământ pe care l-a primit și el. Numai OMV este îmbufnat și nu vrea să exploateze gazul pe care România i l-a dăruit. Dar zăcămintele luate de OMV sunt și cele mai mari.
Hai să ne întoarcem și să sintetizăm: OMV și Exxon spun că au cheltuit 1,5 miliarde de dolari între 2008 și 2016 și au anunțat că au găsit sub 100 de miliarde de mc în Neptun Deep. Dar sunt nemulțumiți că vor trebui să plătească impozite către statul român, așa că au hotărât să lase gazul pe fundul mării.
Ei bine, turcii au făcut hărți seismice până în 2018. Atunci au cumpărat , la mâna a treia, un vas de explorare. Vasul este produs de coreenii de la Hyundai în 2011, la Ulsan, sub denumirea de Deepsea Metro II și ajunge la compania turcească TPAO abia în 2018, după ce trece și pe la Chalfont Shipping (2016–2018) și Chloe Marine, ieftinindu-se de la 830 de milioane de dolari până la 230 de milioane de dolari. Turcii îi schimbă denumirea în Fatih (cuceritorul, după Mehmed al II-lea, cuceritorul Constantinopolelui), îl renovează și îl trimit, prin strâmtori (după ce i-au demontat, preventiv, turnul de 103 m) la Istanbul. Aici i se reasamblează turnul și pleacă, pe 29 mai către portul Trabzon, unde ajunge pe 6 iunie. Pe 20 iulie începe forările și pe 23 august vine anunțul oficial al companiei TPAO: au găsit 320 miliarde mc de gaz în zăcământul Sakarya. (Sursa: AICI ).
Ba mai mult, în doar 3 ani, aici se va începe exploatarea (Sursa: AICI ). Ei bine, în cei trei ani de explorare, cu cele două vase turcești, Fatih și Yavuz (după Selim I, cel aspru, tatăl lui Soliman Magnificul Kanuni), săpând după gaz în două mări (Marea Neagră și Mediterana), turcii au cheltuit aproape 1 miliard de dolari, inclusiv cumpărarea celor două vase.
Deci, turcii au cheltuit 1 miliard de dolari, au rămas și cu vasele, au găsit de 4 ori mai mult gaz, ba chiar încep și exploatarea în trei ani, iar noi trebuie să îi despăgubim pe americani de vreo 800 de milioane de dolari, am așteptat 12 ani să aflăm ce gaz avem și mai suntem și fraieriți de austriecii de la OMV, care ne transmit că nu prea au chef să extragă gazul din Marea Neagră. Oare cum vine asta?
Orice conducător al României, dacă ar fi fost cât de cât bine intenționat, ar fi descoperit un lucru simplu, dacă ar fi avut curiozitatea să „frunzărească” un pic site-ul companiei OMV: austriecii se bazează pe exploatarea unor zăcăminte da gaz din Rusia și asta este singura lor prioritate în domeniul gazului. OMV a cumpărat (Sursa: AICI ) , de la Gazprom, pe 3 octombrie 2018, 24,98 % din blocul Akimov 4A/5A din zăcământul Urengoy, al doilea cel mai mare zăcământ din lume , după cel iraniano-qatarez de la South Pars / North Dome. 10 000 miliarde de mc de gaz se estimează a fi la Urengoy. A, am uitat să vă spun că, în 2016, OMV a cumpărat și 24,99% din zăcământul Yujno Russkoye, care produce anual cam 25 de miliarde de mc de gaz (cam cât producția pe 3 ani a României). Zăcământul Yujno Russkoye se află în Yamal-Neneț și de acolo se pompează direct în sistemul de conducte Nord Stream (Sursa: AICI ). Pam pam…
Nu mai zic că oricine ar avea curiozitatea să citească strategia OMV până în 2025 ar vedea că principala preocupare a austriecilor este dezvoltarea zăcămintelor de gaz din Rusia. (Sursa: AICI ).
Dacă exista vreun conducător al României, cât de cât bine intenționat, oare nu ar fi observat că orice metru cub de gaz ar veni din Marea Neagră ar face concurență celor 4-5 miliarde de mc de gaz vândute de OMV pe piața noastră? Cum naiba te poți gândi să dai pe mâna celui care are jumătate din piața internă singura sursă alternativă de gaz?
Dar nu, lucrurile nu se opresc aici, e și mai rău: poate vă întrebați de unde atâta disperare la toți conducătorii țării să construiască conducte prin care să se exporte gazul de la Marea Neagră. Totul a început timid, cu câteva sute de milioane de euro din fondurile structurale disponibile pentru România pentru a face conducta BRUA, care să transporte 1,75 miliarde de mc de gaze din Bulgaria până la Viena, la hub-ul gazeifer Baumgarten, deținut de către OMV în proprietate.
Apoi s-a suplimentat conducta, cu o legătură de la Marea Neagră și creșterea capacității de la 1,75 la 4,4 miliarde mc pe an. Pe banii pe care Transgaz i-a împrumutat special pentru asta. Chiar și când ungurii au stopat traseul BRUA la Budapesta, Bucureștiul s-a încăpățânat să continue de unul singur. Oare de ce ? Cine beneficia de această conductă? Evident, OMV, care putea să exporte gazele, eventual extrase, din Marea Neagră și care evita astfel să fie supra-ofertă de gaze pe piața internă și să scadă prețul. Dacă cei de la vârful puterii ar fi dorit să valorifice în interes național gazul din mare, ar fi conceput, tot din fonduri structurale, și proiecte pentru centrale electrice sau pentru alimentare cu gaze, nu doar proiecte de conducte.
Nu știu dacă toți guvernanții noștri au lucrat în beneficiul unei companii străine dar nu pot decât să observ aceste stranii coincidențe: doi premieri au avut soția/soțul angajată/angajat la OMV, singura sursă alternativă de gaze pentru piața internă a fost cedată tocmai celui care controla piața internă, aceeași companie OMV, România își consumă banii europeni să construiască conducte pentru exportul gazului, nicidecum pentru valorificarea internă a gazului, iar cel mai mare zăcământ de la Marea Neagră zace îngropat în pământ, deși celelalte zăcăminte de acolo sunt exploatate. În paralel, turcii găsesc soluții să exploreze ei înșiși, cu nave proprii, în aceeași porțiune de Marea Neagră, ba chiar anunță în mod transparent cât gaz au găsit și demarează rapid exploatarea. Deci, se poate! Numai să vrei…
Bine că măcar s-au luat măsuri în al doisprezecelea ceas. Și ce măsuri înțelepte! Dându-și seama că „E strigător la cer că am ajuns să importăm energie” (Sursa: AICI ), ministrul Economiei a găsit și soluția: noul secretar general adjunct al ministerului va pune ordine în domeniul energetic. Cum cine? ”Nea Gicu Jupânu’ Iorga, şeful clubului de table din Giurgiu şi mâna dreaptă a domnului deputat ALDE Toma Petcu. Omul care ia lunar 10.000 euro, din 2017, pentru a administra compania Electrica în numele nostru. Așa ne trebuie!, scrie profesorul Petrișor Peiu pe SpotMedia.ro .
