În aprilie 1917, în plin război mondial, Vladimir Ilici Lenin a plecat din Elveţia în Rusia, unde a condus o revoluţie care a distrus un imperiu şi a schimbat pentru totdeauna faţa lumii.

Pe 31 martie 1917, Vladimir Ilici Lenin şi revoluționarul bolșevic Grigori Evseevici Zinoviev au luat decizia de a pleca din Elveția în Rusia, nemulţumiţi de faptul că revoluţia visată de ei fusese confiscată de burghezie. Au acceptat oferta germană, dar au avut o serie de condiţii: sub nicio formă să nu intre în contact cu oficialităţi sau cu militari germani pe parcursul călătoriei. Pe de altă parte, scopul germanilor era acela de destabiliza situaţia politică internă a Rusiei, aşa încât armata lor să aibă un avantaj pe câmpul de luptă.

Din aceste raţiuni, a cerut ca trenul care avea să-l transporte pe teritoriul inamic să aibă un vagon plumbuit, mai precis vagoanele de călători aveau aplicate pe uşi sigilii din plumb, care nu erau desfăcute decât la destinaţie, semn că nimeni din exterior nu pătrunsese, nu comunicase cu interiorul, relatează Dorin Stănescu în Historia.

Prin acest artificiu, Lenin demonstra că nu a avut de-a face cu autorităţile germane şi nu putea fi acuzat de colaboraţionism. În eventualitatea unor discuţii cu autorităţile pe parcursul tranzitării Germaniei a fost agreată formula prezenţei unui socialist elveţian, Fritz Platten. Oricum, riscurile erau foarte mari pentru Lenin, care putea fi arestat aici pentru opiniile sale pacifiste, antiimperialiste, iar acasă putea fi oricând închis.

La 5 aprilie 1917 (alte surse vorbesc de 9 aprilie), Lenin a părăsit Elveţia, cu întreaga lui avere – câteva cufere cu haine, cărţi, ziare, corespondenţă, documentele partidului. Îl însoţeau soţia sa şi câţiva tovarăşi de luptă şi exil, în jur de 30 de persoane. Vestea plecării sale era răspândită în cercurile frecventate de el.

Pe peronul gării, l-au aşteptat câteva sute de ruşi şi polonezi, care l-au acuzat de trădare, că este înţeles cu germanii, că este spion, dezaprobând faptul că nu ceruse acordul Petersburgului pentru a tranzita Germania. Au fost însă şi susţinători care i-au urat drum bun şi succes. Când trenul a plecat, o parte dintre cei de pe peron a început să cânte Internaţionala.

Michael Pearson, istoricul care a cercetat în detaliu, în Rusia, apoi la Londra şi Berlin, urmele lui Lenin, crede că e posibil ca, la Berlin, să fi avut loc o întâlnire a lui Lenin cu oficiali germani, care doreau să se asigure că au făcut o afacere bună.

Pe 16 sau 18 aprilie 1917, în gara Finlandia, principala gară a Petersburgului, Lenin îşi încheia călătoria. Peroanele erau pline de curioşi care-l aşteptau. În uralele oamenilor, Lenin a ţinut un discurs: „Muncitori ruşi, cui i-aţi dat puterea luată de la ţar? Capitaliştilor şi moşierilor...”

Despre această zi a consemnat și F. N. Samoilov : „V. I. Lenin s-a întors din emigraţie la Petrograd în ziua de 3 aprilie. Mă aflam şi eu printre bolşevicii din Piter care l-au întîmpinat pe Vladimir Ilici la Gara Finlanda. Toată piaţa din faţa gării era ticsită de muncitori, soldaţi şi marinari. În mijlocul pieţei staţiona un automobil blindat. Străzile din jurul gării erau şi ele pline de lume: coloane de muncitori demonstrau mergînd să-şi întîmpine conducătorul. Domnea o atmosferă sărbătorească. Străzile răsunau de cîntece revoluţionare. Şi, deşi ora era tîrzie, tot mai soseau valuri noi de oameni. Razele reflectoarelor spintecau întunericul nopţii, inundînd cu lumina lor puternică întreaga piaţă. Deasupra mulţimii de capete, nenumărate luminiţe se legănau în întuneric. Erau torţele purtate de manifestanţi. Pretutindeni vedeai steaguri roşii şi pancarte cu inscripţia: «Bine ai venit, tovarăşe Lenin». Orele de aşteptare se scurgeau greu. Trenul întîrzia, reţinut în drum de manifestaţiile muncitorilor ieşiţi să-l întimpine pe Vladimir Ilici. Dar iată că trenul soseşte şi trage la peron. Îmi lipsesc cuvintele pentru a reda entuziasmul ce ne cuprinsese pe toţi. Nici n-apucă Vladimir Ilici să coboare de pe scara vagonului, că zeci de braţe îl şi luară pe sus, purtîndu-l prin mulţime spre clădirea gării“.

Foarte rapid, programul lui Lenin a cucerit o ţară secătuită de Marele Război. Pe toate trenurile din Rusia erau scrise trei cuvinte: „Pace, Pâine, Pământ”, devenind populare sub denumirea de „scrisorile lui Lenin”, întrucât trenurile circulau peste tot şi răspândeau ideile care aveau să ducă la prăbuşirea lumii vechi, a ţarismului, şi la începuturile uneia total diferite.

Evenimentele desfăşurate la Petrograd în februarie-martie 1917 s-au încheiat cu o „victorie pentru popor“, cum spuneau bolşevicii: îndepărtarea de la tron a ţarului Nicolae al II-lea. Domnia de mai bine de 300 de ani a dinastiei Romanov – căci în 1913 a fost aniversat tricentenarul – lua sfârşit brusc. Nicolae al II-lea împreună cu ţarina Aleksandra şi cei cinci copii ai lor au fost exilaţi la Tobolsk, în vestul Siberiei.

Acolo au locuit în condiţii decente până la finalul Revoluţiei bolşevice, când domiciuliul le-a fost schimbat la Ekaterinburg. Au mai trăit o jumătate de an, închişi majoritatea timpului în camerele lor şi păziţi de gardieni ostili. În noaptea de 16 spre 17 iulie 1918, familia Romanov şi servitorii de încredere ai acesteia au fost duşi într-o cameră, sub pretextul că vor fi mutaţi.

Acolo, fără proces, Romanovii au fost condamnaţi la moarte : „Nicolae Alexandrovici, în virtutea faptului că rudele dumitale din Europa continuă să atace Rusia sovietică, prezidiul sovietului regiunii Ural te condamnă la moarte prin împuşcare“. Trupurile lor au fost aşezate într-o groapă comună, pe 19 iulie 1918.