Cum a rescris George W Bush istoria atacurilor din 11 septembrie și avertismentele pe care le-a ignorat. Detalii dintr-o notă secretă

Cum a rescris George W Bush istoria atacurilor din 11 septembrie și avertismentele pe care le-a ignorat. Detalii dintr-o notă secretă

Pe 29 aprilie 2004, președintele George W. Bush a găzduit una dintre cele mai neobișnuite întrevederi care au avut loc vreodată în Biroul Oval. Cei zece membri ai Comisiei 9/11 au avut ocazia de a adresa liderului de la Casa Albă și vicepreședintelui Dick Cheney orice întrebare doreau despre atentatele din 11 septembrie 2001. Cuvintele care au fost rostite în acea cameră au rămas secrete timp de aproape două decenii, relatează Business Insider .

George W. Bush la ceremonia de comemorare a 20 de ani de la atentatele din 11 septembrie 2001

George W. Bush, la comemorarea a 20 de ani de la atentatele din 11 septembrie 2001. Foto EPA EFE

La începutul acestei luni, după mai bine de 18 ani, guvernul a declasificat un memorandum al dosarului” de 31 de pagini, care compilează notele pe care comisarii le-au luat în timpul întâlnirii.

Documentul arată cum comisarii i-au oferit lui Bush mai multe șanse de a recunoaște numeroasele avertismente documentate pe care le primise de la propriul guvern cu privire la un atac iminent al organizației teroriste Al Qaeda. Bush nu a recunoscut, însă a pasat responsabilitatea.

Implicația lui Bush de la acea vreme este clară. El își dorea ca membrii comisiei și publicul să creadă că nimeni nu ar fi putut anticipa că Al Qaeda ar organiza un atac la scară largă pe teritoriul SUA. Însă, de fapt, CIA-ul condus de George Tenet îl atenționase pe Bush de mai multe ori că Al Qaeda putea lovi oriunde, în orice moment, și că toți cetățenii americani erau posibile ținte. Cel mai notoriu avertisment primit de Bush, dar nu singurul, a fost o informare a CIA intitulată „Bin Laden este hotărât să atace SUA".

Foarte puține dintre încercările stângace ale lui Bush de a rescrie istoria s-au regăsit în raportul Comisiei 9/11. Într-adevăr, unul dintre comisari, Richard Ben-Veniste, a afirmat pentru Business Insider că încă mai are întrebări cu privire la ce știa Bush.

Memorandumul arată că Tenet a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a-l determina pe Bush să se concentreze asupra Al Qaeda. Bush pur și simplu nu a fost interesat.

Conversație sensibilă

Conversația extraordinar de sensibilă din Biroul Oval a avut loc într-un moment periculos pentru Bush, care se pregătea să candideze pentru un al doilea mandat. Comisia era pe punctul de a-și finaliza raportul scris, care urma să fie făcut public în luna iulie, cu mai puțin de patru luni înainte de alegeri. Acesta ar putea fi motivul pentru care Bush a respins în mod repetat sugestiile că reuniunea trebuie să se încheie.

Este Biroul meu Oval", a declarat Bush, atunci când un comisar i-a sugerat unui coleg să facă lucrurile să avanseze. El a continuat să răspundă la întrebările lor mai bine de trei ore.

În cazul în care vreți să înțelegeți cum a scăpat Bush de vină, câștigând un al doilea mandat, trebuie să înțelegeți exact ce s-a întâmplat în acea zi în Biroul Oval acum aproape 20 de ani.

Casa Albă a negociat pentru o întâlnire comună în care Bush și Cheney urmau să răspundă împreună la întrebări. Însă Bush nu s-a bazat prea mult pe acest aranjament.

Președintele a fost bine informat și a răspuns la întrebările noastre", a afirmat unul dintre membrii Comisiei 9/11, fostul guvernator Thomas H. Kean din New Jersey.

Bush nu a răspuns la o solicitare de comentarii.

Tenet a fost audiat

Cu două săptămâni înainte de întâlnirea din Biroul Oval, comisia l-a audiat pe Tenet. Mărturia sa a ridicat mai multe întrebări decât răspunsuri, în special cu privire la ce știa Bush.

În primăvara și vara anului 2001, Tenet l-a atenționat pe Bush de circa 40 de ori că un atac al Al Qaeda se anunța la orizont.

Cu toate acestea, Bush a ales să petreacă cea mai mare parte a lunii august la ferma sa din Crawford, Texas, într-o „vacanță de lucru". La scurt timp după ce a ajuns, pe 6 august, a primit de la CIA un raport care conținea avertismentul că bin Laden intenționa să atace SUA.

Spre deosebire de Maureen Dowd, editorialistul cotidianului The New York Times, la acea vreme, comisia a ales să nu pună la îndoială competența lui Bush.

Am ales să nu atribuim o responsabilitate individuală pentru eșecul de a preveni atacurile de la 11 septembrie", a afirmat Ben-Veniste.

Ci mai degrabă să expunem faptele pe care le-am descoperit și să permitem publicului și, în cele din urmă, istoriei, să judece pe baza acestui dosar”, a mai adăugat acesta.

Nu ar fi trebuit să rămână secret atât de mult timp", a declarat Kean, fostul guvernator din New Jersey. „Vrem ca totul să fie făcut public".

În legătură cu avertismentele de dinainte de 11 septembrie , Bush s-a rezumat la câteva aspecte:

În primul rând, conform lui Bush, amenințarea al Qaeda, așa cum i-a fost prezentată, era aproape exclusiv „în străinătate".

El (Bush) a explicat cum au decurs aceste conversații. George Tenet ar fi spus: Domnule președinte, avem o amenințare serioasă. Președintele se întorcea către el și spunea: Ce faceți în privința asta? Asta nu s-a întâmplat niciodată. Nimeni nu a spus că există o problemă pe plan intern. Amenințarea era peste ocean - asta a spus George Tenet”.

În al doilea rând, în măsura în care Al Qaeda reprezenta o amenințare pe teritoriul SUA, Bush a declarat că nimeni nu i-a spus cum, când și unde va lovi. În opinia sa, nu existau „informații utile", nici despre Osama bin Laden, nici despre personalul organizației de pe teritoriul SUA. Informarea din 6 august despre intențiile lui bin Laden, conform spuselor sale, „a fost de natură istorică". În plus, Bush a susținut că nu a fost niciodată informat despre posibilul atac asupra SUA. „Nu a existat nicio informație utilă privind o astfel de amenințare”, a declarat el în fața comisiei.

În al treilea rând, Bush nu credea că era folositor să atribuie indivizilor responsabilitatea pentru eșecurile de dinainte de 11 septembrie.

Povestea prezentată de Bush este în conformitate cu raportul final al comisiei, care s-a bazat în mare parte pe discuția din Biroul Oval. Există o anumită susținere, care este prezentată în raport, pentru afirmațiile lui Bush cu privire la caracterul vag al avertismentelor de dinainte de 11 septembrie 2001. Totuși rămân unele întrebări cu privire la ceea ce nu ar putea fi public.

Un document care, în mod inexplicabil, rămâne clasificat este un raport de 7.000 de cuvinte realizat pentru membrii Comisiei 9/11, în care sunt prezentate în detaliu toate avertismentele cu privire la Al Qaeda primite de administrațiile Clinton și Bush înainte de 11 septembrie.

De asemenea, există întrebări dacă Bush a luat în serios posibilitatea unui atac, sporind securitatea sau solicitând detalii suplimentare privind eforturile interne de combatere a terorismului de la CIA și FBI.

La urma urmei, în cadrul ședinței din 6 august, lui Bush i s-a spus că FBI avea nu mai puțin de 70 de anchete legate de bin Laden. În Biroul Oval, Bush le-a spus comisarilor că a luat în serios avertismentul și că, dacă FBI „a găsit ceva” legat de cele 70 de anchete, el „voia să audă”.

Cu privire la acest aspect, de-a lungul anilor a apărut o relatare diferită din partea CIA.

În anul 2021, în cadrul unui podcast Michael Morell, principalul informator CIA al lui Bush, a afirmat:

„CIA a furnizat avertismente strategice cu privire la amenințarea AQ. Din punctul meu de vedere, acesta a fost, fără îndoială, cel mai puternic avertisment, indiferent de problema abordată...”

Tenet, a mai adăugat Morell, „a prezentat în mod repetat îngrijorările”.

Deci, ce anume i-a spus Tenet lui Bush despre Al Qaeda?

Citind relatarea pe care Bush a prezentat-o comisarilor, ați putea concluziona că Tenet nu a vorbit niciodată despre posibilitatea ca Al Qaeda să atace SUA: „Amenințarea era în străinătate - asta a spus George". Bush a prezentat aceeași poveste în memoriile sale. „Înainte de 11 septembrie, informațiile lor indicau un atac în străinătate", a scris el. „La 11 septembrie, a fost evident că serviciul de informații a ratat ceva important".

Prin intermediul unui reprezentant, Tenet a refuzat să ofere declarații pentru Business Insider. Însă cea mai sumară trecere în revistă a declarațiilor publice ale lui Tenet arată clar că Bush fie a interpretat greșit poziția lui Tenet cu privire la Al Qaeda în fața comisiei, fie pur și simplu nu l-a ascultat.

În anul 1999, în mărturia din Senat, Tenet a declarat că „organizația lui bin Laden are contacte practic în toată lumea, inclusiv în Statele Unite” și că „toți americanii sunt ținte", adăugând că „va lovi oriunde crede că suntem vulnerabili”.

El a repetat avertismentul la începutul anului 2001: „Din 1998, bin Laden a declarat că toți cetățenii americani sunt ținte legitime". Pentru Tenet, amenințarea Al Qaeda nu era exclusiv în străinătate. Era oriunde, în orice moment.

Insistența repetată a lui Bush că nu a fost niciodată informat despre amenințarea pe teritoriul SUA va fi greu de luat în serios de orice persoană care a citit PDB -ul din 6 august, pe care comisia, l-a reprodus integral. Bush a afirmat în fața comisiei că PDB-ul a fost „de natură istorică". Într-adevăr, acesta utilizează atacurile anterioare ale Al Qaeda pentru context, însă conține și câteva avertismente, precum „bin Laden este hotărât să atace SUA”.

La 17 august 2001, Tenet și Bush au discutat la Crawford. Însă, nu se știe despre ce au vorbit cei doi.

Morell, fostul director adjunct al CIA, a declarat că vizita lui Tenet la Crawford nu a fost cauzată de amenințările Al Qaeda. „Motivul pentru care George Tenet a venit la Crawford", a afirmat Morell, „a fost că președintele mi-a spus într-o dimineață: Mi-e dor să-l am pe George la ședințe”.

După călătoria de la Crawford, Tenet ar fi primit un memorandum intitulat „Un extremist islamic învață să zboare”. Acesta se referă la Zacarias Moussaoui , care a fost condamnat fiindcă a participat la atentatul din 11 septembrie.

Este clar, însă, că Tenet a făcut tot ce se putea pentru a trage un semnal de alarmă și a-l determina pe Bush să se concentreze asupra Al Qaeda.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…