Decebal, regele dacilor, a murit în anul 106 d Hr, în urma înfrângerii în fața legiunilor romane, după două războaie epuizante. Deși, aparent, modul în care regele dac a murit este binecunoscut, există mai multe ipoteze privind sfârșitul acestuia.

După două războaie epuizante, în 101-102 d Hr și 105-106 d Hr, legiunile romane ale împăratului Traian reușesc să învingă unul dintre cei mai redutabili inamici barbari ai imperiului, dacii. Aceștia reprezentau o amenințare constantă atât pentru Panonnia dar mai ales pentru provinciile sud-dunărene ale imperiului.

Regele Decebal, cel care a atras în lupta contra romanilor și alte neamuri barbare precum sarmații sau bastarnii a dat mari bătăi de cap împăratului Traian. Cele două războaie au fost dificile pentru ambele părți și au presupus mari pierderi de vieți omenești. În anul 106 d Hr, Traian înconjoară capitala dacică Sarmisegetusa Regia. După un asediu greu, romanii reușesc, spun unele surse, să taie, cu ajutorul unui trădător, rezervele cu apă ale capitalei regatului lui Decebal.

În cele din urmă Sarmisegetusa cade, fiind incendiată de romani. Înainte ca Sarmisegetusa să fie cucerită, regele Decebal, un mare comandant barbar, reușește să fugă alături de câțiva oameni de încredere. Este urmărit de o unitate de cavalerie romană și își pierde viața undeva în Carpații Orientali, probabil pe teritoriul județului Harghita de astăzi, deși nu se știe cu certitudine.

Sfârșitul regelui dac este încă învăluit în mister. Și asta datorită faptului că există două variante, privind moartea sa. Pe de o parte, un istoric roman foarte cunoscut spune că s-a sinucis pentru a nu cădea în mâinile romanilor, de cealaltă parte, cel care i-a adus capul și mâna dreaptă, împăratului Traian, spune că l-a ucis cu mâinile sale. Mai există și o a treia ipoteză, fără nicio dovadă palpabilă însă. Aceea că ar fi pierit, de fapt, în luptă.

Varianta sinuciderii: regele dac și-a luat zilele cu pumnalul tradițional

Prima variantă, și cea mai cunoscută este aceea că regele dac Decebal s-a sinucis. Acesta a reușit să scape din asediul de la Sarmisegetusa și s-a îndreptat către Carpații Orientali. Nu se știe dacă era singur sau însoțit. Cel mai probabil Decebal era însoțit de oamenii săi de încredere.

Se bănuiește că regele dac încerca să ajungă în zona de est, dincolo de Carpații Orientali, la neamurile dacilor liberi, în zona neocupată de romani, acolo unde ar fi putut să coaguleze o rezistență și cu ajutorul roxolanilor. Nu a mai reușit să ajungă. Pe urmele sale a fost trimis un detașament de cavalerie, condus de Tiberius Claudius Maximus, un decurion, adică un comandant de cavalerie în armata romană. Nu se știe exact traseul pe care l-a urmat Decebal dar este cert faptul că a fost ajuns din urmă de cavaleriștii romani. Cel mai probabil însoțitorii săi au fost uciși, sau dacă era singur, a fost vânat prin munți.

„Când a văzut Decebal că scaunul lui de domnie şi toată ţara sunt în mâinile duşmanului, că el însuşi este în primejdie să fie luat prizonier, îşi curmă zilele”, preciza istoricul roman Dio Cassius.

De altfel și pe una dintre metopele aflate pe Columna lui Traian, celebrul monument care prezintă scene din războaiele lui Traian cu dacii, există o reprezentare de un dramatism aparte, cu regele Decebal, în genunchi, urmărit de cavaleriștii romani, curmându-și zilele. Așa cum arată arta monumentală romană, Decebal a folosit un pumnal curb, specific dacilor, numit sica, pentru a-și secționa gâtul.

Tiberius Claudius Maximus, comandatul detașamentului l-a găsit mort sau în agonie. I-a tăiat capul și mâna dreaptă și le-a dus la Ranistorum, acolo unde se afla împăratul Traian. Cele două simboluri ale morții unuia dintre cei mai mari dușmani ai Imperiului, au fost duse la Roma și arătate mulțimii.

Nu era un fapt neobișnuit ca o căpetenie barbară să-și curme zilele, dacă exista riscul să fie prins de romani. Și asta fiindcă de obicei, dacă era capturat viu, avea o soartă tristă a dezonoarei și a chinului. Ar fi fost purtat în lanțuri, în cadrul triumfului organizat cu ocazia sosirii la Roma a trupelor victorioase. După umilința de pe străzile Romei, cel mai probabil ar fi fost executat în mod public, ceremonial.

Varianta lui Tiberius Maximus: ucis de cavaleria romană

Mai există o variantă a morții lui Decebal, povestită chiar de Tiberius Maximus prin intermediul artei monumentale funerare romane. Mai precis, pe monumentul funerar al decurionului Tiberiu Claudius Maximus, cel care a condus detașamentul plecat în urmărirea lui Decebal, plasat în localitatea Phillipi, din Macedonia de astăzi, povestea este puțin altfel. Mai precis, decurionul se laudă că l-a ucis cu mâna sa pe Decebal, înainte ca acesta să apuce să se sinucidă.

După lăsarea la vatră, Tiberius Claudius Maximus s-a retras în Macedonia la Phillipi. Aici avea să și moartă. În onoarea sa a fost ridicată o stelă funerară pe care se află imaginea cavaleristului roman care decapitează un rege barbar cu mâinile împreunate în semn de îndurare. În plus, pe stela funerară apare și inscripția, care descrie succint cariera militară a lui Tiberius Claudius Maximus.

„A primit daruri de la împăratul Domiţian pentru curaj în timpul războiului dacic. A fost făcut duplicarius în Ala II Pannoniorum de către împăratul Traian şi a fost făcut explorator şi decorat de două ori pentru vitejie în războiul dacic şi partic şi a fost făcut decurion al aceleiaşi ale de către el deoarece l-a capturat pe Decebalus şi i-a dus capul la Ranisstorum. A fost lăsat la vatră de către D. Terentius Scaurianus, consular, comandantul noii provincii”.

A fost avansată ipoteza că Tiberius Claudius Maximus l-a ajuns din urmă pe Decebal și l-a decapitat. Există însă păreri care arată că este greu de luat în seamă imaginea decapitării lui Decebal de pe stela funerară. Mai ales că era obiceiul de a exagera faptele defunctului și de-al idealiza în cariera sa militară.

Decebal, un mare comandant al lumii barbare

Regele dacilor din timpul războaielor cu romanii a fost Decebal. Acesta era considerat chiar și de inamicii său un adversar redutabil. Adică un comandant de oști priceput în arta războiului, curajos și inteligent.

„Era foarte priceput în ale războiului și iscusit la faptă, știind să aleagă prilejul pentru a-l ataca pe dușman și a se retrage la timp. Abil în a întinde curse, era viteaz în luptă, știind a se folosi cu dibăcie de o victorie și a scăpa cu bine dintr-o înfrângere, pentru care lucru el a fost mult timp un potrivnic de temut al romanilor”, scria Dio Cassius despre Decebal.

Acesta provenea din rândurile aristocrației militare dacice, însă nu se știe cu siguranță cine a fost tată său. Există o inscripție pe un vas funerar descoperit la Sarmisegetusa Regia, „Decebalus per Scorillo”.

Inscripția a fost interpretată drept „Decebal fiul lui Scorillo”. Există însă și multe păreri contrare, care spun că inscripția nu descrie descendența lui Decebal. Cert este că Decebal s-a făcut remarcat pe câmpul de luptă încă în timpul bătrânului rege Duras.

Cel mai probabil a participat la invazia dacică de la sud de Dunăre în anul 85 îHr. Mai apoi, îi urmează la tron lui Duras, semn că provenea dintr-o importantă familie nobiliară și pe deasupra își făcuse dovada valorii pe câmpul de luptă. Reușește să bată legiunile romane trimise de Domitian pentru a pedepsi incursiunile sud-dunărene din timpul lui Duras. Mai apoi, obține o pace umilitoare pentru romani.

În cele din urmă, se luptă cu Traian în cele două războaie binecunoscute. Se spune că regatul lui Decebal era mult mai bine organizat, deși mai redus teritorial, decât cel al lui Burebista.

Au fost ridicate numeroase cetăți de piatră, un sistem de apărare important în jurul Sarmisegetusei Regia. În plus, se vorbește despre o creștere a populației, o dezvoltare a așezărilor civile, mai ales prin dezvoltarea meșteșugurilor și creșterea intensității comerțului, inclusiv cu lumea romană. Pe deasupra, în regatul lui Decebal își face loc cultura greco-romană, mai ales prin obiectele de lux, prin lucrări inginerești, dar și probabil prin cunoașterea limbii latine, la nivelul restrâns al elitelor.