Cum a încetinit inexplicabil pandemia de COVID-19 într-unul dintre cele mai lovite oraşe braziliene. Oamenii de ştiinţă reconsideră imunitatea de turmă
Oraşul amazonian Manaus a fost copleşit de pandemia de COVID-19: sistemul sanitar era depăşit de numărul de pacienţi, oamenii mureau în case şi mormintele se înmulţeau. Părea că epidemia nu mai contenea şi oraşul era în pragul unor pierderi catastrofice de vieţi omeneşti. Apoi, deodată, epidemia a cedat - fără măsuri luate ca în alte părţi ale lumii.
Numărul de spitalizări a scăzut - de la un vârf de 1.300 în mai la sub 300 în august. Rata deceselor a ajuns de la circa 120 de morţi zilnic la aproape de zero. Spitalul de campanie a fost închis.
Într-o ţară devastată de pandemia COVID-19 -în care peste 3.6 de milioane de oameni s-au infectat şi peste 114.000 au murit - evoluţia epidemiei în Manaus i-a uimit pe doctorii din prima line, mai ales că nu s-a impus vreo carantină şi nici măsuri de prevenţie de succes precum în Asia şi Europa, relatează Washington Post.
În primăvară oraşul a devenit un simbol global al devastării pe care o poate crea boala într-o parte săracă a lumii. Revenirea aproape de normalitate s-a produs în mod neaşteptat, iar oamenii de ştiinţă şi oficialii sanitari nu au o explicaţie. Repune în joc dezbaterile privind imunitatea de turmă şi nivelul de transmitere a virusului dincolo de care epidemia apucă pe o pantă descendentă.
Factorii care pun frână epidemiei în oraşe precum Manaus şi Guayaquil (Ecuador) - în care morţii erau lăsaţi pe străzi -rămân necunoscuţi - probabil un rol îl au modificări ale comportamentelor şi caracteristicile comunităţilor.
Apoi, Manaus testează mult mai mult. Oricare ar fi dinamica din spate, cert este oamenii se ştiinţă şi oficialii sanitari se gândesc din nou la imunitatea colectivă. Potrivit calculelor iniţiale imunitatea colectivă ar fi fost atinsă când între 60 şi 70% din populaţie ar fi dezvoltat anticorpi. Or, Guayaquil nu a trecut de 33%, în timp ce Manaus n-a depăşit 20%. Jarbas Barbosa da Silva, directorul asistent al Organizaţiei sanitare Pan American, spune că o ipoteză este că Manaus a atins un vârf puternic în care rata de transmitere comunitară a fost atât de mare că s-a produs „un soi de imunitate colectivă”.
Măsuri draconice au capacitatea de a reduce dramatic răspândirea bolii. Dimpotrivă, în Manaus a avut loc un proces gradual, în care numărul de cazuri zilnice a crescut şi a existat o progresie susţinută. O astfel de curbă arată că boala a urmat o „dinamică naturală”. Manaus a plătit însă „un preţ ridicat” pentru ea. Au murit de trei ori mai mulţi oameni decât normal - oraşul de două milioane de locuitori de pe Amazon a îngropat cu circa 3.300 de oameni mai mult. „Asta nu a fost o strategie, ci o tragedie”, subliniază Barbosa.
Nu ne-am aşteptat la asta
Teoria imunităţii colective a fost folosită pentru justificarea vaccinărilor în masă: rata transmiterii unei boli e criteriu de stabilire a procentajului de oameni care trebuie imunizaţi. Pentru anumite boli infecţioase precum rujeola proporţia ajunge la 95%. Într-o epidemie în curs imunitatea colectivă funcţionează diferit - boala nu dispare după a fost atinsă o cifră magică, ci mai curând numărul potenţialul victime scade şi rata transmiterii decelerează până se epuizează. Odată ce rezerva de potenţiale victime atinge o masă critică o resurgenţă explozivă devine improbabilă. Deja un număr mare de oameni au contractat virusul.
Tom Britton, matematician la Universitatea din Stockholm, studiază ceea ce se numeşte „eterogenitatea în susceptibilitate” - un alt model al imunităţii colective care are la bază diferenţele între indivizi: unii se îmbolnăvesc pentru că sunt sociali activi, alţii pentru că sunt mai vulnerabili. Eterogenitatea, spun cercetătorii, reduce procentajul infectării pornind de la care imunitatea de turmă e atinsă. De exemplu, cei social activi contractează virusul primii - odată ce însă ies din rândurile potenţialelor victime riscurile scad pentru toată lumea.
Într-un studiu Britton şi echipa sa au calculat că acest factor şterge rata imunităţii la 43 la sută. Alţi oameni de ştiinţă spun că ea poate fi şi de sub 20%.
Într-un studiu încă nerevizuit ştiinţific asupra oraşelor europene atinse de epidemie Gabriela Gomes, matematician la o universitate din Glasgow, explică că în lipsa imunităţii numărul cazurilor va creşte odată ce sunt ridicate restricţiile. Dar ce s-a întâmplat a fost că nu au crescut,ba chiar au continuat să scadă -în mod neaşteptat. Totuşi cercetătorii nu pot spune că în cele mai afectate oraşe ce-a fost mai rău a trecut.
„În Manaus, poate că s-a terminat, asta a fost tot”, spune Jeffrey Shaman, cercetător în ştiinţe ale sănătăţii la Universitatea Columbia.
„Realitatea e că asta ne-am dori să fie adevărat. Este biasul confirmării. Nu putem alege acele dovezi de care se leagă speranţele noastre. Trebuie să fim prudenţi pentru că ne putem trei cu o explozie”.
Optimism prudent
Pietro Pinheiro Alves, medic în Manaus a văzut cum epidemia a pus stăpânire pe oraşul care deşi situat în Amazon, este unul dintre oraşele intens circulate pentru comerţ. Virusul a fot adus aici din China, Europa şi SUA şi s-a răspândit nedetectat ca apoi numărul de infectări să explodeze şi să copleşească sistemul sanitar. În mai, doctorul plângea la telefon că oamenii mor în casele lor pentru că spitalele nu-i mai pot prelua. Se simţea neputincios, în timp ce oamenii aglomerau străzile.
Într-un oraş sărac precum Manaus, unde mulţi abia supravieţuiau şi înainte de epidemie, o carantină ar fi stârnit haos social. Aşa că Pinheiro Alves îşi dedica timpul liber improvizării ventilatoarelor.
Primarul Manaus Arthur Virgílio Neto a declarat că s-a străduit în van să determine oamenii să respecte distanţarea socială: „Nu a existat realmente. Oamenii erau afară şi nimeni nu a putut pricepe de ce. În cele mai rele ore, mă deplasam spre spitalul de campanie şi blocat în trafic, mă întrebam: de ce nu sunt în case? De ce au ieşit?” Medicul Uildéia Galvão vedea rezultatul: zilnic ambulanţele formau o coadă cu pacienţi având nevoie de un pat. Uneori aşteptau ore în şir ca cineva să moară şi să elibereze unul.
Apoi asta nu s-a mai întâmplat. „A fost primul semn că numărul apelurilor la urgenţă era în scădere”, notează Galvão. A urmat eliberarea secţiilor de terapie intensivă. Apelurile pacienţilor cu coronavirus s-au redus - de la 2.410 în aprilie la 180 în iulie. Sirenele ambulanţelor nu mai răsunau pe străzi. Atunci unii oameni de ştiinţă au remarcat că victoria se apropie.
„De ce Manaus va fi primul oraş brazilian care va învinge pandemia COVID-19”, scria un grup de cercetători de la Federal University of Amazonas.
Străzile erau iarăşi pline. Oamenii s-au înghesuit la scăldat şi petreceri. Au ignorat în mare măsură apelurile la purtarea măştii. S-au deschis şcolile private cărora le-au urmat cele publice. Sute de cazuri se raportau zilnic, dar mult mai puţine necesitau spitalizare.
„Nu există explicaţii concrete”, apreciază Henrique dos Santos Pereira. cercetător la Federal University of Amazonas.
„Poate s-a creat o imunitate nedetectabilă în populaţie. Sau poate populaţia relativ tânără a stopat partea cea mai rea. Problema e că nu ştim câţi oameni sunt susceptibili. La început ne gândeam că toţi sunt, dar nu mai pare acum că toată lumea este. Ne determină să reconsiderăm teoria imunităţii de turmă”.
