Cum a fost vânat Pavel Durov. Modul în care poliția franceză care investiga „exploatarea sexuală online” a ajuns la șeful Telegram
Unul dintre primele lucruri pe care le-a făcut Pavel Durov când a fost arestat pe 24 august pe aeroportul Le Bourget din Paris a fost să le spună polițiștilor că s-a dus în Franța pentru a lua cina cu președintele Emmanuel Macron, scrie POLITICO într-un amplu material despre cum autoritățile franceze au ajuns să-l aresteze pe fondatorul și CEO-ul Telegram, scrie Digi24 .
O limuzină neagră, cu șofer, îl aștepta afară, le-a spus fondatorul de origine rusă al platformei de mesagerie Telegram celor trei ofițeri care îl așteptau la poarta aerogării, potrivit ziarului francez Libération.
Neimpresionați, ofițerii l-au escortat la birourile brigăzii antifraudă din suburbia pariziană Ivry-sur-Seine. Durov a folosit apoi apelul telefonic la care avea dreptul pentru a vorbi cu Xavier Niel, unul dintre cei mai importanți miliardari francezi, un magnat al telecomunicațiilor și tehnologiei care este coproprietar al ziarului Le Monde.
Pavel Durov și iubita sa, Iulia Vavilova, la 24 august 2024, când a fost reținut în Franța. Foto ProfimediaNici apelul la cele mai înalte niveluri ale establishmentului francez nu a părut să îl fi ajutat. Durov și-a petrecut următoarele patru zile în arestul poliției, răspunzând întrebărilor anchetatorilor care l-au acuzat apoi că nu a cooperat cu forțele de ordine și că a permis activități infracționale, inclusiv abuzuri împotriva copiilor.
Miliardarul Niel a refuzat să comenteze când a fost contactat de POLITICO, dar a confirmat că CEO-ul Telegram a vizitat odată școala de informatică pe care a fondat-o. „Ei se cunosc de ceva timp”, a declarat un expert francez în securitate căruia i s-a acordat anonimatul pentru a vorbi liber.
Biroul lui Macron a declarat că președintele nu știa de sosirea lui Durov și că liderul de la Palatul Elysee se afla la casa sa de vacanță dintr-un oraș balnear din nordul Franței când a fost făcută arestarea.
Acuzațiile aduse lui Pavel Durov
O mare parte din speculațiile cu privire la motivele reținerii lui Durov s-au învârtit în jurul acuzațiilor că Franța încearcă să cenzureze o platformă cunoscută pentru angajamentul său față de viața privată.
Însă, potrivit unui document juridic consultat de POLITICO, ancheta care a dus la arestarea lui Durov a pornit de la o ramură a poliției cunoscută sub numele de OFMIN, o unitate recent creată însărcinată cu cercetarea abuzurilor împotriva copiilor.
O cercetare pe rețelele sociale arată că linkurile către grupurile Telegram, în care se fac schimburi de informații și conținut ce include abuzuri presupus criminale, circulă deschis pe internet. De exemplu, zeci de linkuri către paginile Telegram corespunzătoare pot fi găsite pe platforma de socializare X, fostul Twitter, în fiecare oră.
În unele cazuri, conturile care distribuie linkurile dispar după câteva ore. În alte cazuri, acestea există timp de câteva zile și distribuie sute de linkuri către pagini Telegram cu conținut cel puțin problematic. Link-urile către grupuri sunt adesea distribuite cu hashtag-uri neechivoce, cum ar fi „Teens” sau „MegaLinks”, referindu-se la serviciul de găzduire de fișiere al firmei MEGA Cloud Services Limited, utilizat pentru a distribui cantități mari de date.
Serviciul de mesagerie Telegram a fost lansat pe 14 august 2013. Foto ShutterstockAncheta împotriva lui Pavel Durov își are originea într-o operațiune secretă, în cadrul căreia un agent sub acoperire care folosea un pseudonim a intrat în contact cu un presupus prădător sexual pe Telegram. În mesajele online, suspectul a descris modul în care intra în contact cu fete minore pe o platformă de jocuri online, convingându-le apoi să îi trimită „pornografie infantilă realizată de ele însele”, potrivit documentului.
De asemenea, suspectul a recunoscut că a violat o tânără, se arată în document.
Atunci când anchetatorii au solicitat Telegram să furnizeze identitatea reală a bărbatului care tocmai recunoscuse infracțiunile, platforma a refuzat, potrivit documentului.
Acest lucru i-a determinat pe anchetatori să își concentreze atenția asupra oamenilor din spatele platformei. La 8 februarie 2024, la cererea Parchetului din Paris, OFMIN a deschis o anchetă preliminară în privința lui Durov și a fratelui său, Nikolai Durov, care este responsabil de infrastructura tehnică a aplicației.
La 1 martie, parchetul a solicitat unității de combatere a criminalității informatice a poliției să colecteze toate informațiile referitoare la anchetele în curs privind posibile infracțiuni care implică utilizarea Telegram. Între timp, OFMIN a ținut evidența coordonatelor geografice ale locurilor unde se aflau frații Durov, dar și vicepreședintele Telegram, Ilia Perekopski, al cărui nume apare, de asemenea, în dosar.
Trei săptămâni mai târziu, pe 25 martie, au fost emise mandate de arestare pentru frații Durov, potrivit documentului. POLITICO nu a fost în măsură să stabilească dacă Perekopski este, de asemenea, căutat de poliția franceză.
Motivul emiterii mandatelor a fost a fost ceea ce oficialii de aplicare a legii au descris ca fiind refuzul Telegram de a răspunde cererilor de informații. Numai Jandarmeria Națională a numărat 2.460 de cereri fără răspuns adresate Telegram, potrivit Libération. Un oficial francez din domeniul justiției a declarat pentru POLITICO că cifrele Jandarmeriei erau „orientative”, dar nu „exhaustive”.
Frustrarea a depășit granițele Franței: „Diferiți parteneri Eurojust, în special Belgia, au împărtășit aceeași observație”, a declarat parchetul din Paris, referindu-se la Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în domeniul Justiției Penale, care coordonează cooperarea în materie de anchete penale între țările UE.
La 8 iulie, parchetul din Paris a organizat o reuniune la tribunalul judiciar al orașului pentru a trece la următoarea etapă a procesului juridic: o anchetă judiciară oficială. Până atunci, OFMIN a identificat suspectul care a fost în contact cu agentul său sub acoperire, iar cazul s-a extins „mult dincolo de pornografia infantilă”, se arată în document.
La 24 august, poliția de frontieră franceză a semnalat OFMIN și direcției centrale a poliției că Durov zbura spre Paris de la Baku, Azerbaidjan, cu avionul său privat Embraer Legacy 600, împreună cu o gardă de corp și Iulia Vavilova, o expertă în criptografie în vârstă de 24 de ani și un influencer online din Dubai, despre care se crede că este prietena sa.
Șeful Telegram a fost arestat când a coborât din avion.
Interogatoriul lui Pavel Durov
Pavel Durov nu s-a comportat ca un om pe fugă. Potrivit unui expert francez în securitate care a solicitat anonimatul, aterizarea pe aeroportul Le Bourget este ca și cum ai bate la ușa din față și ai spune „eu sunt”.
Durov și-a construit o mare parte a imaginii sale și o parte semnificativă a averii prin promovarea unei aplicații celebre pentru angajamentul său față de confidențialitate - o caracteristică care a atras disidenți politici, generali de pe câmpul de luptă. Nu lipsesc infractorii. Dar când vine vorba de viața sa personală, intimitatea nu pare să fie o prioritate.
Locurile unde s-a aflat Durov au fost documentaeă meticulos de Vavilova în postările de pe rețelele sociale. Azerbaidjan, Kazahstan, Uzbekistan; detectivii de pe internet nu au avut probleme în a le urmări plimbările cu elicopterul sau excursiile din vacanța de vară. Pe TikTok și Instagram, Vavilova a oferit fotografii din interiorul avionului privat cu care au călătorit, vilele pe care le-au închiriat și parcurile naturale pe care le-au vizitat.
Imagini de pe rețelele sociale publicate de Iulia Vavilova Foto: ProfimediaÎn timpul celor patru zile în care a fost interogat de ofițerii Oficiului Național Antifraudă (ONAF), Durov a dat semne că este dispus să coopereze - inclusiv predându-și telefonul mobil în scopul anchetei.
El s-a apărat susținând că Telegram nu a avut nicio problemă în a răspunde solicitărilor judiciare. Autoritățile franceze, a spus el, nu au cerut prin canalele corespunzătoare. Durov a adăugat că s-a întâlnit cu agenția franceză de informații externe (DGSE) în Dubai, unde locuiește, și că a fost în contact cu agenția de securitate internă(DGSI) pe probleme legate de combaterea terorismului.
Durov a petrecut mai mult de 90 de ore în birourile ONAF, răspunzând la întrebări și citind cu atenție transcrieri în timpul zilei, alături de avocatul său francez David-Olivier Kaminski.
Pe 28 august, el a fost transferat la tribunalul judiciar din Paris, o clădire cu 38 de etaje inaugurată în 2020. O duzină de jurnaliști ruși așteptau la fața locului, alături de o mână de protestatari aflați afară.
Miliardarul a fost pus oficial sub acuzare pentru șase capete de acuzare, printre care facilitarea activităților infracționale pe platforma sa și refuzul de a coopera cu forțele de ordine. A fost eliberat pe cauțiune în valoare de 5 milioane de euro, evitând astfel arestarea preventivă.
După ce decizia judecătorului a fost anunțată în ultimele ore ale zilei, avocatul lui Durov s-a adresat reporterilor care așteptau în sălile aproape goale ale tribunalului. „Singura declarație pe care doresc să o fac este că Telegram respectă fiecare aspect al normelor europene în materie digitală”, a spus el. „Este absurd să ne gândim că șeful unei rețele sociale este acuzat de fapte penale care nu îl privesc, direct sau indirect”.
În aceeași seară, Durov a fost escortat printr-o ușă din spate și urcat într-o dubă neagră. I s-a interzis să părăsească țara și trebuie să se prezinte la o secție de poliție de două ori pe săptămână.
Nici Telegram și nici reprezentantul legal al lui Durov nu au răspuns la solicitările de comentarii ale POLITICO pentru acest articol.
Pavel Durov a fost arestat și eliberat ulterior pe cauțiune Foto: ShutterstockCadoul lui Macron pentru Durov: cetățenia
Arestarea lui Durov reprezintă o provocare pentru Franța, care se confruntă cu acuzații că încearcă să suprime libertatea de exprimare pe platforme precum Telegram, și pentru Macron, care are o relație de lungă durată cu magnatul tehnologiei.
Există speculații publice în creștere cu privire la faptul că arestarea lui Durov ar putea avea motivații mai profunde - și anume, un posibil efort al puterilor occidentale de a impune controlul asupra Telegram. În timpul unei întâlniri de săptămâna trecută, un înalt oficial al serviciilor secrete occidentale, vorbind sub rezerva anonimatului, a sugerat că Telegram ar putea servi, de asemenea, ca instrument de recrutare a spionilor, făcând din Durov o figură de interes considerabil pentru autorități. Cu toate acestea, nu există dovezi concrete care să susțină această teorie.
Născut în Sankt Petersburg, Durov a declarat că a părăsit Rusia în 2014, pe fondul tensiunilor crescânde cu Kremlinul. Potrivit relatării sale, el a refuzat să predea datele de contact ale activiștilor ucraineni pro-democrație de pe VKontakte, platforma de social media pe care a lansat-o înainte de Telegram, în timpul mișcării Euromaidan din 2013-2014.
Pe lângă faptul că este cetățean francez și rus, Durov este, de asemenea, cetățean al Emiratelor Arabe Unite, unde locuiește și operează Telegram, precum și al statului insular Saint Kitts și Nevis din Caraibe, care acordă cetățenie în schimbul investițiilor.
Atât Rusia, cât și Emiratele Arabe Unite i-au oferit lui Durov asistență diplomatică - pe care acesta a refuzat-o, a declarat un oficial guvernamental francez pentru POLITICO. „Persoana în cauză a refuzat protecția consulară rusă și o vizită consulară a Emiratelor, dar a fost de acord ca ambasada Emiratelor să fie ținută la curent cu situația sa”, a declarat oficialul.
„Suntem în contact cu autoritățile franceze cu privire la acest caz și cu reprezentanții lui Pavel Durov”, a declarat pentru POLITICO un oficial al serviciului diplomatic al Emiratelor Arabe Unite
Durov, a cărui valoare netă este estimată la peste 15 miliarde de dolari, are puțini prieteni printre bancherii, investitorii și antreprenorii care alcătuiesc elita pariziană. „Este aproape ca și cum ar fi un nimeni”, a declarat un fost oficial al Ministerului de Finanțe francez.
Cu toate acestea, el are o relație cu președintele francez care datează din primele zile ale președinției lui Macron, când acesta făcea eforturi mari pentru a atrage liderii mondiali din domeniul tehnologiei să investească în Franța.
Ca parte a acestui efort, Macron i-a oferit lui Durov cetățenia franceză. „Am luat decizia în 2018, cred - este o decizie pe care mi-o asum pe deplin”, a declarat Macron în timpul unei călătorii în Serbia la 29 august. „I-am oferit domnului Durov cetățenia franceză, care a învățat franceza”.
Președintele a adăugat că oferta face parte dintr-un program mai amplu care include oferirea cetățeniei sportivilor, artiștilor și cel puțin unui alt antreprenor în domeniul tehnologiei, Evan Spiegel, fondatorul american al Snap Inc. care deține aplicația de partajare a fotografiilor Snapchat. „Cred că este ceva foarte bun pentru țara noastră și voi continua să fac acest lucru”, a declarat Macron.
Un înalt oficial francez care se ocupă de politica în domeniul tehnologiei a declarat că situații precum cea a lui Durov sunt rare. „Am lucrat mult pentru a ajuta antreprenorii, cu lucruri precum acordarea de vize, dar problema cetățeniei nu a apărut niciodată”, a spus oficialul. „Așa că în cazul lui Durov a fost ceva cu adevărat uluitor”.
Durov a primit oficial cetățenia în 2021, potrivit jurnalului oficial francez. O persoană care a vorbit cu CEO-ul Telegram după arestarea sa l-a descris ca vorbind foarte puțină franceză.
Va avea întotdeauna Parisul
Magnatul tehnologiei a avut mult timp un interes pentru Orașul Luminilor.
Irina Bolgar, fosta sa parteneră și mama a trei dintre copiii săi, a declarat că s-a întâlnit cu Durov la Paris „de foarte multe ori”, stând în hoteluri de lux, inclusiv la Ritz și la palatul de cinci stele Le Crillon, înainte ca cuplul să se despartă în 2022.
Irina Bolgar și cei trei copii pe care i-ar avea cu miliardarul Pavel Durov Foto: ProfimediaDurov a recunoscut legal cel puțin cinci copii, potrivit unui articol Forbes din 2024: doi cu fosta sa soție Daria Bondarenko și trei cu Bolgar, cu care relația sa s-a încheiat cu proceduri în Elveția, unde locuiește ea. Într-o postare pe Telegram, Durov a susținut, de asemenea, că a avut peste 100 de copii biologici prin donații de spermă.
Bolgar s-a gândit să se mute la Paris împreună cu copiii ei în 2018 și a semnat un acord pentru a închiria o casă de 105.000 de euro pe lună în Neuilly-sur-Seine, o suburbie pariziană de lux. Durov a semnat un „acord certificat de notar” francez pentru a plăti toate taxele de închiriere ale lui Bolgar, a spus ea.
Bolgar s-a răzgândit și a anulat acordul înainte de a se muta.
Până în 2022, Bolgar a continuat să discute cu Durov posibilitatea de a cumpăra o casă în Franța „pentru aproximativ 50 de milioane de euro” și „a luat în considerare case în valoare de 100 de milioane de euro și mai mult”, a adăugat ea, fie în Paris și împrejurimi, fie în orașe franceze de la granița cu Elveția, pentru a rămâne aproape de Geneva
Franța a contactat Elveția cu privire la acuzațiile formulate în procedurile dintre Bolgar și Durov, potrivit unor persoane familiarizate cu cazul în Franța și Elveția
Pentru moment, însă, Durov pare să fi decis să profite de situația sa dificilă. Sâmbătă, la câteva zile după ce a fost eliberat, el a fost văzut de săptămânalul francez Paris Match plimbându-se pe Champs-Elysées.
Însoțit de Vavilova și îmbrăcat în negru, purtând o șapcă de baseball și ochelari de soare, el se bucura, după toate aparențele, de farmecul capitalei franceze.