Vlad Țepeș, cel mai controversat domnitor din istoria românilor, a fost reconsiderat în timpul regimului Ceaușescu, arată istoricii, după perioade îndelungate în care amintirea sa era legată de legendele înfiorătoare care circulau pe seama lui.

Vlad Ţepeş (1431 – 1476), domnitor al Munteniei, pentru 14 ani, la mijlocul secolului al XV-lea, a primit în ultimele decenii un statut privilegiat în istoria românilor, însă de-a lungul timpului, felul în care a fost prezentat de istorici a suferit schimbări radicale.

„Reinventarea” lui Vlad Țepeș a avut loc odată cu ascensiunea la putere a fostului președinte comunist al României, Nicolae Ceaușescu.

Dacă până în anii ‘60, domnitorul muntean din secolul al XV-lea era văzut în principal ca un tiran nemilos, fiind remarcat adesea doar prin atrocitățile pe care le-ar fi ordonat în timpul domniilor sale, regimul Ceaușescu l-a „reabilitat”, potrivit unor istorici.

Treptat, domnitorul care a inspirat povestea lui Dracula și-a regăsit locul printre eroii naționali din trecutul României, însă fără a ajunge la statutul pe care îl aveau Mihai Viteazul sau Ștefan cel Mare.

Vlad Țepeș și Nicolae Ceaușescu

Începând din anii ‘60, unii istorici l-au descris ca fiind unul dintre cei mai străluciți eroi din istoria României, un om de stat remarcabil și un lider devotat apărării independenței țării. Succesele sale împotriva otomanilor au fost hiperbolizate în lucrările unor istorici, în timp ce excesele de sadism au fost trecute cu vederea.

„Istoricii comuniști au subliniat scopul politic al lui Vlad, care a menținut ordinea și a căutat să-și apere statul de amenințările interne și externe. El a fost prezentat ca fiind motivat de un simț al datoriei civice, în acord cu valorile pe care Partidul Comunist Român a căutat să le insufle în România. Vlad a fost descris ca un exponent al guvernării autoritare centralizate, evocând din nou paralela cu natura guvernării Partidului Comunist. El a fost, de asemenea, creditat cu inventarea „armatei poporului” și a războiului psihologic. În comparație mai deschisă cu Ceauşescu, Vlad a fost portretizat ca luptând pentru a păstra independența Țării Românești în fața unui imperiu mult mai puternic (pentru otomani citiți Uniunea Sovietică), demonstrând ce ar putea realiza o țară mică sub conducerea corectă. În acest sens, „politica externă” a lui Vlad a oferit un model timpuriu pentru cel urmat de Ceauşescu”, arăta dr. Duncan Light, în studiul „Statutul lui Vlad Țepeș în România comunistă: o reevaluare”.

Pe măsură ce Vlad Țepeș și-a recâștigat statutul de erou național, regimul Ceaușescu a realizat diverse acte pentru a-l comemora.

Au fost restaurate siturile asociate cu domnitorul medieval, cum sunt Curtea domnească de la Târgoviște sau Curtea veche din București, fiind deschise apoi și promovate turistic, i-au fost ridicate statui la Târgoviște, Giurgiu și Poliești, i-au fost dedicate filme, iar străzi din mai multe orașe au primit numele său. Anul 1976 a fost „Anul Dracula”, care a marcat 500 de ani de la moartea sa.

Nu sunt multe dovezi că Nicolae Ceaușescu ar fi fost un admirator al lui Vlad Țepeș, arăta istoricul Duncan Light.

Unul dintre motive ar fi fost asocierea voievodului cu sângerosul Dracula, iar altele fiind prezența unor figuri istorice mult mai adecvate pentru a primi statutul de eroi naționali în timpul regimului Ceaușescu: Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazul, Ştefan cel Mare, Tudor Vladimirescu, Alexandru Ioan Cuza, Nicolae Bălcescu la fel ca un număr de regi daci, arăta autorul.

Legendele lui Vlad Țepeș

Primele anecdote despre Vlad Ţepeş au apărut la sfârşitul secolului al XV-le a, după moartea domnitorului muntean. Au fost povestiri germane, slave şi otomane în care Ţepeş era portretizat ca fiind un tiran însetat de sânge, care inspira groază celor din jurul său.

Multe dintre aceste legende s-au transmis pe cale orală, iar din secolul al XIX-lea au început să fie culese şi documentate de istorici şi etnografi. De la sfârșitul secolului al XIX-lea, Vlad Țepeș a devenit tot mai cunoscut occidentalilor, ca fiind personajul care ar fi inspirat faimosul roman „Dracula”, despre contele vampir care trăia în Transilvania, publicat în anul 1897 de autorul irlandez Bram Stoker.

Cu două decenii înainte de aparița romanului „Dracula”, Dimitrie Bolintineanu reda în volumul „Viața lui Vlad Țepeș și Mircea Vodă cel Bătrân” câteva dintre isprăvile cele mai înfiorătoare puse pe seama voievodului.

„Vlad V., surnumit Țepeș, fusese cel mai mare tiran ce a trăit vreodată în lume. Era fiul domnului Vlad Dracul și fratele domnului Radu cel Frumos. Ajutat de turci, se urcă pe tronul Țării Românești pe la 1460”, își începea autorul descrierea.

Unul dintre primele lucruri pe care Vlad Țepeș le-a făcut la instalarea pe tron a fost execuția rivalului său la tron, Dan cel Tânăr, pe care l-ar fi obligat să își sape propriul mormânt și să asiste apoi la slujba religioasă care preceda decapitarea sa, arăta Dimitrie Bolintineanu.

Susținătorii lui Dan au fost apoi executați prin tragerea în țeapă - o pedeapsă pentru care Vlad Țepeș și-a primit supranumele. Șirul atrocităților comise de voievod a continuat, cu măcelul localnicilor din cetatea Târgoviștei, cu arderea cerșetorilor strânși din toate colțurile țării și chemați la un ospăț, cu uciderile în masă ale turcilor.

În iarna anului 1461 – 1462, potrivit unor istorici, Vlad Ţepeş a organizat o campanie de arme la sud de Dunăre, în urma căreia mai multe sate au fost pustiite, iar peste 20.000 de turci au pierit sub armele românilor. Cadavrele dușmanilor săi au fost trase în țeapă, pentru a demoraliza armata mult mai numeroasă a sultanului Mehmet. Setea de sânge a lui Vlad Țepeș îl făcea să caute metode tot mai sadice de execuție. Unele au fost redate în numeroase povestiri medievale.

Potrivit saşilor din Transilvania, cu care acesta s-a aflat în conflict, Ţepeş ordona deseori ca osândiţii să fie jupuiţi de piele, fierţi, decapitaţi, orbiţi, strangulaţi, spânzuraţi, arşi, fripţi, ciopârţiţi, bătuţi în cuie, îngropaţi de vii sau erau mutilaţi prin tăierea nasului, urechilor, organelor genitale şi a limbii.

Cronicarii turci au oferit descrieri asemănătoare despre faptele cumplite ale domnitorului muntean. Unii dintre ei au relatat că Vlad Ţepeş şi-ar fi construit o grădină de cadavre trase în ţeapă, iar pădurea care îi înconjura cetatea era ticsită de spânzuraţi.

„Cruzimea lui era atât de mare, încât dacă un om dintr-un sat săvârşea vreo nelegiuire, îi trăgea în ţeapă pe toţi locuitorii acelui sat, bărbaţi, femei şi copii la un loc. În faţa cetăţii de lemn unde îşi avea reşedinţa, a umplut locul dintre cele două garduri cu unguri, moldoveni şi valahi traşi în ţeapă. În afară de aceasta, împrejurimile cetăţii fiind împădurite, de fiecare cracă atârnau nenumăraţi oameni spânzuraţi şi poruncise că oricine va lua jos pe unul dintre spânzuraţi să fie spânzurat în locul aceluia”, scria conicarul Tursun Bei.

Vlad Țepeș în legendele slave

O serie de povestiri medievale slave îl înfţişau pe Țepeș ca fiind un domnitor nemilos, care îi înspăimânta pe supuşii săi. Nimeni nu mai avea curaj să mai fure, de teama de a fi tras în ţeapă, arătau cronicarii. Vlad Ţepeş ar fi dat poruncă să fie aşezată o cupă mare de aur lângă o fântână vestită şi oricine să poată bea cu ea. Nimeni nu a îndrăznit să fure acel pocal, spune legenda.

„Sfârşitul lui a fost astfel: Trăia în Ţara Muntenească şi au venit asupra ţării lui turcii şi au început să jefuiască. El i-a atacat şi turcii au început să fugă. Oastea lui Draculea a început să-i taie fără milă şi i-a gonit. Iar Draculea de bucurie s-a suit pe un deal să vadă cum taie pe turci. S-a rupt astfel de oastea celor apropiaţi lui, s-a travestit ca turc şi l-a lovit unul cu lancea. El, văzând că este omorât de către ai săi, îndată a ucis cu sabia sa pe cinci dintre ucigaşii săi. Pe el însă l-au străpuns cu multe suliţe şi astfel a fost omorât”, arăta o legendă slavă.