Cum a fost identificată casa în care locuia al-Zawahiri: imagini din satelit cu locul în care a fost ucis liderul al-Qaeda

Cum a fost identificată casa în care locuia al-Zawahiri: imagini din satelit cu locul în care a fost ucis liderul al-Qaeda

Identificarea a implicat şi folosirea imaginilor prin satelit de arhivă, de înaltă rezoluţie.

Liderul Al-Qaeda se afla pe balcon când a avut loc atacul, a afirmat preşedintele american Joe Biden într-un discurs de luni seara. CNN a contactat Consiliul naţional de Securitate pentru comentarii cu privire la identificare casei, însă nu a primit un răspuns.

Casa este situată în cartierul Sherpur din capitala afgană şi este înconjurată de mai multe case şi clădiri la nord, sud şi vest. La est de casa sa se află Liceul Omaid.

Imagine din satelit cu casa în care se crede că se afla liderul al-Qaeda FOTO Maxar Technologies

La puţin mai puţin de 300 de metri la sud-est de casă se află ambasada Marii Britanii la Kabul. Conform Ministerului de Externe britanic, tot personalul diplomatic şi consular este „retras temporar” din ţară.

Un rezident, care locuieşte în proximitatea zonei, a auzit o explozie puternică, duminică după ora 6 dimineaţa, a afirmat pentru CNN, sub protecţia anonimatului. De asemenea, acesta a mai adăugat că luptătorii talibani continuă să se răspândească în zonă.

Imagine din satelit cu casa în care se crede că se afla liderul al-Qaeda FOTO Maxar Technologies/AFP

Atacul i-a „zguduit” casa, conform spuselor rezidentului.

Zona Sherpur din Kabul a fost o bază militară, dar în anii de conflict şi de stăpânire a talibanilor în anii 1990 a rămas aproape nefolosită. În anul 2003, Ministerul afgan al Apărării a abandonat-o, iar guvernul a împărţit zona în peste 50 de parcele, acestea au fost oferite oficialilor şi talibanilor de rang înalt. Recent, casele lor au fost numite „palate de mac”, conform CNN .

După căderea guvernului Ashraf Ghani din luna august a anului 2021, majoritatea proprietarilor de imobile din zona Sherpur au fugit din ţară, iar casele lor au fost confiscate de talibani.

Nu este clar cine este proprietarului imobilului în care a fost ucis al-Zawahiri sau dacă face parte din acele case confiscate.

Talibanii au restricţionat accesul către casa în care a fost ucis liderul Al Qaeda, a afirmat un rezident pentru CNN.

Casa este situată în zona Verde, unde majoritatea oficialilor guvernamentali au locuit. Anul trecut, locuinţa ministrului Apărării interimar al Afganistanului, Bismillah Mohammadi, a fost atacată.

„S-a făcut dreptate şi acest lider terorist nu mai este", a mai adăugat preşedintele american.

Ayman al-Zawahiri, în vârstă de 71 de ani, a ajuns la conducerea grupării teroriste Al Qaeda, după ce Osama bin Laden a fost ucis în anul 2011.

Te-ar putea interesa şi:

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”