În anul 1812, partea de est a vechiului Principat al Moldovei, numită Basarabia, a fost cedată Imperiului Țarist. Acest rapt teritorial a avut loc în urma unui război ruso-turc, iar Basarabia a fost supusă unui intens proces de rusificare, fiind transformată în gubernie.

La începutul secolului al XIX lea, Principatele Române erau state autonome dar vasale Imperiului Otoman. Încă de la începutul secolului al XVIII-lea, controlul otoman asupra Moldovei și Țării Românești era strict, domnii pământeni considerați de neîncredere, au fost înlocuiți cu greci și albanezi de la Istanbul, din cartierul Fanar.

Perioada fanariotă cu întreg contextul internațional a reprezentat o adevărată calamitate pentru români. Încă de la finele secolului al XVII-lea, teritoriul Principatelor a fost transformat în câmp de luptă, aici derulându-se numeroase etape ale războaielor ruso-austro-turce.

Consecințele erau dezastruoase. Armatele jefuiau crunt populația, creau un climat de instabilitate, nenoroceau economia și ducea la taxe și mai apăsătoare care să susțină războaiele Imperiului Otoman. La toate acestea se adăugau rapturile teritoriale. Principatele au fost transformate în monedă de schimb și ciuntite arbitrar după voia Marilor Puteri.

În urma unui astfel de război, Moldova a rămas fără jumătatea estică a teritoriului său, numită Basarabia.

Cum au ajuns Principatele slugă la doi stăpâni

După domniile marilor voievozi medievali, Principatele Române au alunecat tot mai tare sub controlul otoman, care devenea tot mai strict. În același timp, odată cu sfârșitul secolului al XVII-lea, Imperiul Otoman devenea tot mai slab, un imperiu uriaș care se confrunta cu revolte locale și probleme interne.

Caste tradiționaliste precum cea a ienicerilor mențineau Imperiul Otoman într-o stare de înapoiere față de celelalte state Occidentale care pășiseră deja pe drumul modernismului și totodată minau puterea sultanilor.

Armatele otomane, organizate după model medieval au început să facă tot mai greu față oștirilor moderne, bine organizate și dotate cu tehnologie militară de ultimă generație.

Observând slăbiciunea Imperiului Otoman, mari puteri emergente precum Imperiul Habsburgic dar mai ales Imperiul Țarist au început să profite pentru a-și lărgi teritoriile dar și mări influența. Rușii doreau în special extinderea teritoriului pe seama provinciilor sau statelor vasale Imperiului Otoman.

Sub masca protejării creștinilor din Balcani, aflați sub dominație otomană, rușii au început să-și extindă influența și să râvnească la teritorii din Balcani dar și Principatele Române. În perioada 1711-1812 au fost nu mai puțin de șase războaie ruso-turce, majoritatea și pe teritoriul Principatelor, mai ales a Moldovei. Prezența soldaților ruși era un adevărat dezastru, locuitorii fiind jefuiți cumplit.

În anul 1774, unul dintre aceste războaie se încheia prin pacea de la Kuciuk-Kainargi, o localitate din Dobrogea. Această pace este importantă pentru românii fiindcă le-a arătat clar dorința rușilor de a ocupa teritoriile românești. Practic au cerut otomanilor cele două Principate. Otomanii au refuzat, dar odată cu momentul Kuciuk Kainargi, rușii au câștigat dreptul de control asupra Moldovei și Țării Românești, drept „putere protectoare”.

Adică așteptând momentul prielnic de a le anexa. De altfel, prin consulii numiți la Iași și București, țariștii se vor amesteca constant în problemele interne ale Moldovei și Țării Românești.

Pe scurt, la începutul secolului al XIX-lea, Principatele era vasale ale Imperiului Otoman și „state protejate” ale Imperiului Țarist. Moldova deja fusese ciuntită în 1775, Bucovina de Nord fiind oferită Imperiului Habsburgic, ca preț al neutralității în războiul dintre ruși și turci. Moldova pierdea nu mai puțin de 10.442 de kilometri pătrați.

Un război pentru ocuparea Principatelor Române

Încă din 1802 se punea la cale ocuparea Principatelor Române de către ruși, contrar dreptului internațional. Mai precis Napoleon ar fi încercat să se înțeleagă cu țarul Alexandru I, în felul următor.

Francezii ocupau Prusia și o înglobau în imperiul napoleonian, iar rușii făceau același lucru cu Moldova și Țara Românească. Între timp relațiile dintre francezi și ruși s-au deteriorat puternic, iar Napoleon era tot mai aproape de o invazie a Rusiei.

Țarul Alexandru I nu a renunțat însă la ideea de a ocupa Principatele, mai ales că toate cheltuielile cu războaiele și armata apăsau prea tare bugetul imperiului, iar înfrângerile din războaiele napoleoniene îi răniseră puternic orgoliul. Două țări bogate în resurse și forță umană erau o adevărată mană cerească pentru ruși și hrănirea mașinii de război.

Pretextul s-a ivit în anul 1806. Sultanul Selim al II-lea, sfătuit de ambasadorul Franței la Constantinopol, dornic să vlăguiască Rusia cu un nou război, mazilește pe Constantin Ipsilanti, domnitorul Țării Românești dar și pe Alexandru Moruzi, în Moldova, bănuiți de apropiere față de Rusia.

Sunt înlocuiți cu oameni aparent supuși otomanilor, Alexandru Șuțu și Scarlat Calimah. Țarul Alexandru I se arată revoltat de această decizie fără a consulta „puterea protectoare„ a Principatelor, și declară război Imperiului Otoman.

Deși otomanii, pentru a evita războiul, anulează mazilirea, Alexandru I dă ordin generalului Michelson să invadeze Principatele. Prima care cade este Moldova. În prima fază a războiului rușii cuceresc rapid Hotinul, Bender, Akerman, Chilia, Ismail și Reni.

Anul următor, otomanii ripostează în forță dar pierd bătăliile decisive de la Obilești și Malainița. În vara lui 1807 se încheia armistițiul de la Slobozia iar rușii sunt somați de turci să evacueze militar Principatele. Evident rușii refuză iar peste doi ani se reiau ostilitățile.

Rușii s-au mulțumit cu cea mai mănoasă parte a Moldovei

Războiul cu turcii trena iar pericolul francez era tot mai aproape. Constrâns la o victorie rapidă țarul Alexandru I, îl trimite pe celebrul general Kutuzov în Principate. Acesta câștigă o victorie decisivă la Slobozia în 1811. Războiul se încheiase cu victoria Rusiei și au fost demarate tratativele de pace.

Încă de la început rușii au cerut Principatele Române. Ba chiar țarul își imaginase și cum va arăta împărțit administrativ noul teritoriu. Moldova și Țara Românească ar fi fost împărțit în patru gubernii: Basarabia, Moldova, Oltenia și Muntenia.

Negocierile de pace au loc la București, în Hanul lui Manuc, un agent dublu, de origine armeană. Sultanul, bazându-se pe invazia lui Napoleon în Rusia, s-a ținut tare și inițial nu le-a dat rușilor nimic. Nu pentru multă vreme. Diferența a făcut-o și de data aceasta șiretenia balcanică și șpaga.

Doi reprezentanți ai familiei Moruzi aflați în serviciul otomanilor au fost mituiți de ruși pentru a tăinui niște scrisori și a înclina balanța negocierilor în favoarea rușilor.

„În literatura istorică exista o bănuială de trădare a intereselor turceşti, din partea fraţilor Dimitrie şi Panait Moruzi(...) bazată pe faptul că primului dintre ei i s-a dat de către ţar o mosie în Basarabia, în valoare de 100.000 lei , că în averea lui s-a găsit un inel cu briliante în valoare de 15.000 piaştri, şi că, în sfârşit, fratele lui, Panait, a ţinut neînmânată curţii turceşti o scrisoare a lui Napoleon, prin care împăratul francez îl sfătuia pe sultan să nu facă pace cu niciun preţ”, preciza Alexandru Boldur în „Istoria Basarabiei”.

Cu scrisoarea tăinuită, fără să știe dacă Napoleon îi susține sau nu, constrâns militar de ruși care cereau și independența Serbiei, sultanul începe să fie dispus la concesii. Nu este de acord cu acordarea Principatelor dar dă rușilor jumătatea estică a Moldovei, cunoscută drept Basarabia.

„Vă dau Prutul; nimic mai mult; Prutul ori războiul. Am jertfit grozav de mult până acum. Ismailul singur vă plăteşte războiul şi mai aveţi încă patru cetăţi - adică Chilia, Akkerman, Bender şi Hotin - şi o strălucită provincie, Bugeacul împreună cu ţinuturile Gregeni, Codru, Lăpuşna, Orheiu, Soroca şi părţile transprutene din ţinuturile Iaşi şi Cârligătura", le-a transmis rușilor marele vizir Laz-Ahmed Pașa. Rușii acceptă imediat fiindcă Napoleon le bătea la ușă și nu-și mai permiteau un nou front.

Basarabia supusă rusificării

Moldova pierduse un teritoriu de 45.630 de kilometri pătrați cu peste 480.000 de locuitori. Pe acest teritoriu se aflau puternice cetăți de apărare,, orașe, sate dar și câmpii mănoase și zone viticole deosebite.

„Au luat partea de răsărit a Moldovei, şi anume partea cea mai bună, mai mănoasă, mai potrivită pentru creşterea vitelor”, preciza și Nicolae Iorga. „Chiar și rușii recunoșteau că au făcut o afacere bună„ Basarabia este o ţară frumoasă, ea ne aduce mari foloase”, preciza amiralul Ciceagov, comandantul trupelor rusești care luase locul lui Kutuzov în Principate.

Inițial, ca să atragă în special elitele de partea lor și să evite revoltele, rușii au fost blânzi cu populația și au dat Basarabiei autonomie.

„Am încercat să dau locuitorilor acestui ţinut câteva privilegii mai mult decât vecinilor. Ei sunt scutiţi de dări vreme de trei ani, în loc de doi, după cum glăsuieşte tratatul de pace pentru Moldova; sunt scutiţi de recrutare, căci, de fapt, populaţiunea este rară şi o astfel de măsură, în loc să mai aducă locuitori, i-ar face să fugă şi pe cei cari sunt. Mă silesc să fac să simtă blândeţea stăpânirii Majestăţii Voastre, care se întinde nu numai la cei cari au mai dinainte fericirea să se ţie de ea, dar şi la cei ale căror averi au căzut în puterea ei”, mărturisea același Ciceagov.

După moartea lui Alexandru I, în 1825, lucrurile se vor schimba radical în Basarabia. Pe tron vine Nicolae I care ratifică regulamentul lui Voronțov. Este un act prin care începe de fapt rusificarea Basarabiei, prin anularea libertăților provinciei. În plus, limba română este interzisă în actele publice.

Provincia va fi condusă și administrată doar de ruși. Inclusiv funcționarii trebuiau să fie ruși. Basarabia devenise gubernie în adevăratul sens al cuvântului.