Pizza este unul dintre cele mai populare preparate culinare din lume. Deși pare veche de când lumea, pizza este o invenție relativ recentă. Evident rețetele de astăzi se bazează și pe o serie de preparate culinare mai vechi, documentate încă din Egiptul Antic.

Cu siguranță toată lumea pe Terra a auzit de pizza, majoritatea au și gustat măcar odată dintr-una. Este unul dintre cele mai populare și delicioase preparate culinare de pe glob. Se face repede și se mănâncă la fel de repede, fără să fim nevoiți să stăm chiar la o masă.

Pizza este un preparat culinar relativ recent, dar cu rădăcini foarte vechi. De altfel, nu putem vorbi de pizza adevărată înainte de secolul al XVIII-lea. Iar explicația era simplă. Roșiile, baza la o pizza, nu era inițial cunoscute iar mai apoi, când au fost aduse din America, timp de aproape două secole nu au fost considerate comestibile.

Prima pizza modernă, un cadou regal cu tentă patriotică

Pizza așa cum o cunoaștem astăzi a fost făcută de un italian din Napoli, acum aproximativ 130 de ani. Mai precis, era vorba despre Raffaele Esposito, un brutar italian care făcea niște preparate napolitane numite pizzaiola, adică un fel de foccacia sau turte peste care punea tot felul de ingrediente.

Prima pizza modernă a fost realizată în anul 1889 atunci când regele Italiei Unificate, Umberto I și soția sa, Marherita, au făcut o vizită în Neapole. Sătui de mâncărurile prea sofisticate de la curte, aceștia au cerut să mănânce un preparat local napolitan, dacă se poate chiar al claselor de jos.

Atunci Raffaele Esposito s-a întrecut pe sine și a făcut o turtă peste care a pus roșii proaspete, busuioc, peste care a topit la cuptor, un munte de mozzarella. A numit preparatul Margherita, după numele reginei.

Noul preparat a fost o încântare pentru familia regală. În plus, Raffaele a continuat să improvizeze pe baza acestei rețete. Ingredientele primei pizza nu au fost întâmplătoare. Aveau o componentă patriotică. Roșiile, busuiocul și mozzarela au culorile steagului italian.

Un preparat uitat pentru o jumătate de secol

Culma, pizza modernă nu a fost cunoscută nici măcar în toată Italia până în anul 1940. A rămas un preparat local napolitan. Mai apoi a devenit un simbol național. În mod paradoxal pizza era mai cunoscută, peste ocean, în Statele Unite, decât în Italia. Cel puțin până în 1940. Și asta datorită emigranților napolitani.

Napoli era o zonă săracă, iar mulți italieni au trecut oceanul pentru a-și căuta locuri de muncă în „țara tuturor posibilităților”. La fel ca milioane de europeni de la finele secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, napolitanii au venit ca muncitori în fabrici și în construcții. Cu toate acestea, printre emigranți s-a strecurat și Gennaro Lombardo, un pizzaiolo.

Acesta a reușit să deschidă în New York, pe Spring Street, Manhattan, prima pizzerie din America. Lombardi și-a deschis afacerea în 1905 și a devenit faimos în scurt timp. Până în 1930, în orașe cu comunități napolitane precum Trenton, Boston, Chicago sau Saint Louis, au apărut pizzerii.

Noul preparat italian cucerea America și mai apoi avea să cucerească și Europa. Evident, ingredientele folosite s-au diversificat dând naștere unei explozii de arome variate.

Strămoșii pizzei, mâncarea săracului în Italia

Specialiștii spun că pizza a avut și niște „înaintași ”. Încă din Egiptul Antic existau turte cu diferite ingrediente și topping-uri pe care oamenii le consumau. Mai ales ce din clasele de jos, care aveau nevoie de ceva ușor și rapid. În Roma Antică, dar și în Grecia Antică ,există dovezi privind existența unor turte garnisite cu tot felul de ingrediente. Evident nu aveau nici în clin nici în mânecă cu pizza modernă, dar ele au reprezentat începutul.

Mai apoi, mai ales în secolul al XVIII-lea, în Neapole, brutăriile au inventat un soi de pizzaioli, un preparat pentru clasele de jos, mai ales muncitorii din porturi. Ceva ușor de făcut și ieftin, care poate fi mâncat din mână, la muncă. „Cu cât te apropiai mai mult de golf, cu atât era populația mai densă, iar viața lor se ducea în aer liber, de cele mai multe ori în case care abia dacă aveau mai mult de o cameră”, scria Carol Helstosky, autorul lucrării „Pizza: A global history”.

Același autor spune că pentru mulți italieni înstăriți, mâncatul acestor turte pe care să găsea brânză, pește și roșii, era ceva dezgustător. Preparatele au ajuns însă o tradiție, devenind o componentă importantă a bucătăriei napolitane.