Cum a dus un plic de cafea la identificarea celui care l-a ucis pe omul de afaceri din Sibiu, Adrian Kreiner

Cum a dus un plic de cafea la identificarea celui care l-a ucis pe omul de afaceri din Sibiu, Adrian Kreiner

Un fragment de plic de cafea a dus la identificarea unuia dintre cei trei criminali care l-au jefuit și ucis pe omul de afaceri Adrian Kreiner din Sibiu. Tribunalul Alba a decis începerea judecății în acest caz, iar dosarul a trecut de stadiul de măsuri și excepții de cameră preliminară pe 29 august, scrie Ziare.com .

Crima, comisă pe 6 noiembrie 2023, a fost plănuită de cei trei inculpați – Costinel Cosmin Zuleam, Laurențiu Ghiță și Marian Cristian Minae – care l-au imobilizat pe Kreiner și au furat ceasuri în valoare de peste 200.000 de euro. După ce și-au ascuns urmele, l-au strangulat pentru a-și acoperi faptele, iar apoi au fugit din țară, arată Alba24.ro

Capul grupului, Costi Cosmin Zuleam, a fost identificat după ce criminaliștii au descoperit un fragment de ambalaj de culoare verde provenind, cel mai probabil, de la un plic de cafea instant.

"În urma prelucrării acelui fragment de ambalaj în cadrul Institutului Național de Criminalistică al I.G.P.R. s-a stabilit că, pe acea bucată de plastic există un amestec de profiluri genetice", se arată în motivarea instanței. Profilul genetic al lui Zuleam a fost găsit în bazele de date europene, unde acesta era cunoscut pentru furturi comise în mai multe țări.

Ghiță și Minae au fost arestați în Scoția și Irlanda și se află în prezent în arest preventiv la Penitenciarul Aiud. Zuleam este încă în libertate, fiind dat în urmărire internațională și inclus pe lista celor mai căutați infractori de pe site-ul Poliției Române.

Potrivit rechizitoriului Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, cei trei au acționat coordonat, imobilizându-l pe Kreiner cu mâinile și picioarele legate, iar victima a fost așezată "în poziția similară unei bărci", provocându-i suferințe intense.

Fiica lui Kreiner a încercat să alerteze autoritățile, dar a fost amenințată și jefuită de aproximativ 40 de euro și 100 de lei, iar din casă au fost furate 16 ceasuri de lux. La final, "inculpatul s-a reîntors la victima Kreiner Adrian şi a executat o manevră de asfixie mecanică", care a dus la decesul omului de afaceri.


Citește și:

populare
astăzi

1 Ce a scris Qeqa Krelani, cea mai cunoscută jurnalistă sportivă din Kosovo, despre evenimentele de la București

2 Judecați voi diferența dintre România și Kosovo...

3 O poveste stranie, dar stranie rău de tot...

4 Rămășițele unui OZN în formă octogonală, doborât de un avion de luptă american F-16, au fost recuperate din Lacul Huron

5 Navă rusească prinsă în Marea Irlandei „șurubărind” într-o zonă cu conducte de energie și cabluri submarine de internet