Mareşalul Alexandru Averescu avea însă să devină eroul naţiunii în 1917, când a menţinut frontul în zona Oituz-Mărăsti, dar istoria îl consemnează și cu faptul că a ordonat reprimarea răscoalei de la 1907, ascunzând numărul exact al ţăranilor omorâţi.

Despre cifra de 2.500 de ţărani omorâţi a vorbit chiar Averescu, după 3 decenii, într-un memoriu trimis patriarhului Miron Cristea:

„În martie 1907 a izbucnit pe neaşteptate o revoltă în ţara noastră care s-a întins cu o iuţeală nimicitoare de la un capăt la celălalt al ţării. A început în nordul Moldovei, având un caracter antisemit. Cu cât se întindea spre sud, cu atât pierdea acest caracter şi lua pe cel agrar, alimentat de agitatori străini, iar aceştia se slujeau de agenţi tineri pe care ţăranii îi numeau studenţi. În ziua de 13 martie, înţeleptul nostru suveran de atunci regele Carol I mi-a făcut înalta cinste de a-mi încredinţa conducerea Ministerului de Război, pentru restabilirea ordinei în ţară, acordându-mi şi întreaga sa încredere… Pentru ca familia regală să nu aibă nicicum amestec direct în acţiunea de potolire, am pus diviziile direct sub ordinele mele. Comunicam personal prin poştă, telegraf şi telefon cu comandanţii de divizie. Lucrurile mergeau, pot zice bine. Au fost cazuri triste, în care a trebuit să se facă uz de arme, dar foarte rare şi cu puţine victime… Din nenorocire, comandantul Corpului I de armată, generalul Petre Năsturel, influenţat de teroarea care cuprinsese pe arendaşii şi proprietarii din Oltenia, a dat din iniţiativa sa ordine foarte severe care aplicându-se au provocat o reacţiune cu adevărat sălbatecă. Au fost incendieri, omoruri, schingiuiri, violuri de femei şi fete, în sfârşit orori. Cum am aflat de acest lucru, am dat ordin prin telegraf a se pune capăt oricărei acţiuni de reprimare fără aprobarea mea personală. Cu toate ororile din Oltenia, au pierit în acele răscoale numai 2.500 în toată ţara, cuprinzând şi militarii asasinaţi”.

A oprit înaintarea nemților la Mărăști

În Primul Război Mondial, Averescu a fost cel care a reuşit la Mărăşti să oprească înaintarea nemţilor şi împiedicarea ocupării Moldovei de către inamic.

Campania din vara anului 1917 reprezintă apogeul carierei sale militare, generalul Averescu conducând marile bătălii de la Mărăşti (iulie 1917) şi Oituz (iulie – august 1917). Bătălia de la Mărăşti a fost o strălucită victorie militară românească, datorată unei operaţii ofensive magistral pregătite şi pusă în faptă pe câmpul de luptă, moment ce îl va aşeza pe Alexandru Averescu, fără putinţă de tăgadă, în galeria marilor comandanţi de oşti.

După 1918, beneficiar al unui mare capital de încredere, Alexandru Averescu a înfiinţat Liga Poporului (Partidul Poporului, de mai târziu) şi va deţine importante funcţii în conducerea de stat: preşedinte al Consiliului de Miniştri (ianuarie – martie 1918; 1920 – 1921; martie – august 1926; noiembrie 1926; iunie 1927), ministru de interne (1919 - 1920), ministru al industriei şi comerţului (1920 – 1921).

Se împlinesc 164 de ani de la nașterea sa

Alexandru Averescu s-a născut la 9 martie 1859, în satul Babele, lângă Ismail, în sudul Basarabiei, întoarsă temporar Moldovei, după războiul Crimeei, astăzi – Ozornoe – Ucraina. Voluntar în Războiul Independenţei, îşi va câştiga gradul şi eghileţii de sergent pe câmpul de luptă.

Absolvent, cu rezultate remarcabile, al Şcolii divizionare de la Mânăstirea Dealu, în 1881, când dobândeşte gradul de sublocotenent, va urma, pentru specializare, Şcoala Superioară de Război, din Torino, unde se remarcă prin dotări excepţionale.

Obţine brevetul de ofiţer de stat major, calitate în care activează în cadrul Marelui Stat Major Român, între anii 1888-1894.

Cu gradul de maior, i se încredinţează comanda Şcolii Superioare de Război din Bucureşti, cea mai înaltă instituţie de învăţământ militar a ţării.

În 1895 este numit ataşat militar la Berlin, funcţie de mare importanţă pentru relaţiile nu numai politice ale României - tratatul secret de alianţă cu Puterile Centrale, din 1883 -, ci şi militare, Germania fiind, în acea epocă, principalul nostru furnizor de armament.

Moment de cotitură în carieră

Cariera sa militară intră în conjuncţie cu politicul, în perioada 1907-1909, numit fiind, la 13 martie 1907, în plină desfăşurare a revoltelor ţărăneşti, în funcţia de ministru de război.

Imaginea fabuloasă a eroului Averescu de la finele Primului Război Mondial s-a mai estompat până la momentul morţii din 1938, dar cu toate acestea şi-a primit locul binemeritat în Mausoleul de la Mărăşti şi în manualele de istorie, pentru gloria din prima conflagraţie mondială.

În anul 1930, lui Alexandru Averescu i se acordă gradul de mareşal iar în noaptea de 2/3 octombrie 1938, se stinge din viaţă la Bucureşti.

El a fost înhumat în mausoleul de la Mărăşti, despre care insistase să se construiască pentru gloria etenă a soldaților căzuți pe front. Averescu a asistat, alături de regina Maria şi prinţul Nicolae la punerea pietrei fundamentale a osuarului. Mareșalul a fost înmormântat într-un sarcofag alături de alţi trei generali ai armatei române din Primul Război Mondial în mausoleul de la Mărăști.