De la Erevan la Chișinău și de la Tbilisi la Astana, invazia Ucrainei a amplificat temerile legate de agresiunea rusă în unele țări în timp ce le-a forțat pe altele, considerate aliate, să reevalueze rolul Moscovei în calitate partener stabil, relatează The Guardian.

În plus, a accelerat o tendință în rândul tinerilor născuți după epoca Uniunii Sovietice de a lua poziție împotriva influenței rusești în regiune.

Georgia

Georgienii care s-au adunat în fața Parlamentului țării lor săptămâna trecută au purtat pancarte pe care au scris „Nu legii ruse” după ce un proiect de lege privind „agenții străini” a trecut de prima lectură. Apropierea percepută a partidului de guvernare „Visul Georgian” de Moscova, ca și similaritatea cu o lege rusească notorie i-a scos pe georgieni în stradă și a fost strigătul comun al celor care s-au alăturat protestelor.

„Toată lumea știe că Rusia nu este populară aici”, a subliniat Kornely Kakachia, profesor la Universitatea de Stat din Tbilisi și director al Institutului Georgian de Politică din Tbilisi. „[Protestatarii] vor, totodată, să le arate georgienilor care ar fi efectele acestei [legi]. Uitați-vă doar la ce s-a întâmplat cu Rusia”.

„Rusia și-a pierdut puterea soft. Nu mai știu cum să o folosească cu vecinii lor. Apelează doar la această forță brutală”, a explicat el.

Acțiunile Rusiei s-au întors împotriva sa în mai multe moduri. Ucraina a primit un ajutor militar fără precedent din partea unei coaliții de țări conduse de SUA; Finlanda și Suedia au depus cereri de aderare la NATO; iar Occidentul a dat dovadă de o tărie de caracter neașteptată în impunerea de sancțiuni împotriva Moscovei și în rezistența față de utilizarea energiei rusești.

În același timp, în ceea ce privește vecinii Moscovei, ani de eforturi investiți în cultivarea elitelor politice, a încrederii în garanțiile de securitate rusești, respectiv în insuflarea nostalgiei pentru Uniunea Sovietică au fost fisurați de pariul Rusiei în Ucraina, se arată într-o analiză publicată de The Guardian și semnată de Andrew Roth.

Kazahstan

„Cum să trăiești lângă un astfel de stat care este toxic?”, a observat Nargis Kassenova, director al programului privind Asia Centrală la Centrul Davis pentru Studii Ruse și Eurasiatice de la Universitatea Harvard, cu referire la Kazahstan.

„Este dificil pentru că vulnerabilitatea este mare și pe toată linia. Nu ne putem muta din regiune și trebuie să trăim alături de Rusia pentru totdeauna. Așa că trebuie să găsim un modus vivendi. Nu este ușor, dar poate că este o șansă bună de a ne dezvolta un anumit grad de suveranitate și a ne decupla parțial de Rusia”.

Armenia

În 2020, Vladimir Putin a negociat o încetare a focului între Armenia și Azerbaidjan în cadrului războiului izbucnit între ele pentru regiunea Nagorno-Karabah. Acordul i-a adus Moscovei o prezență militară prin intermediul a 2.000 de pacificatori și l-a înfățișat pe Putin drept un negociator abil.

În prezent, în timp ce atenția Moscovei este concentrată asupra Ucrainei, tensiunile cresc din nou în vidul lăsat în urmă, iar Azerbaidjanul pare să fie încurajat de inactivitatea Rusiei.

Din decembrie, forțele proxy ale Azerbaidjanului au blocat singurul coridor terestru către regiunea Nagorno-Karabah, ceea ce a dus la o penurie de alimente și de electricitate. Iar contingentul de menținere a păcii al Rusiei, marginalizat și potențial subaprovizionat, nu a intervenit.

„Nu doar că Rusia este distrasă, dar este pur și simplu copleșită de invazia sa eșuată din Ucraina”, a apreciat Richard Giragosian, șeful Centrului de Studii Regionale din capitala Armeniei, Erevan. „Rusia a pierdut inițiativa diplomatică în ceea ce privește Armenia-Azerbaidjan, precum și Nagorno-Karabah”.

Armenia a rămas însă puternic dependentă de Rusia pentru securitate, energie și comerț, care aproape că s-a dublat în ultimul an. Confruntarea directă a influenței rusești în această țară ar fi „sinucigașă”, a explicat Giragosian. În același timp, relația a devenit mult mai imprevizibilă. „Pentru Armenia, Rusia a ieșit la iveală ca o provocare mult mai serioasă. Provocarea este că Rusia a devenit un așa-zis partener nesigur, iar Organizația Tratatului de Securitate Colectivă [condusă de Rusia] a devenit lipsită de sens”.

Tentative de destabilizare a Republicii Moldova

Doar că, în vreme ce Rusia a părut distrasă de la unele dintre interesele sale externe, a crescut presiunea în alte țări în încercarea de a-și șantaja liderii pentru a le fi loiali sau chiar de a provoca un nou „scenariu ucrainean”.

În Republica Moldova , președintele Maia Sandu a avertizat că Rusia pune la cale o lovitură de stat. „Planul includea sabotaje și persoane instruite militar deghizate în civili care să efectueze acțiuni violente, atacuri asupra clădirilor guvernamentale și luare de ostatici”, a declarat Sandu luna trecută, în timpul unei conferințe de presă în care a cerut măsuri de securitate sporite.

Presa din regiunea separatistă Transnistria, susținută de Rusia, a afirmat că a existat o tentativă zădărnicită de asasinare a liderului său, iar SUA au avertizat la rândul lor că „actori ruși, unii dintre ei având legături actuale cu serviciile secrete rusești, încearcă să organizeze și să folosească protestele din Moldova ca bază pentru a promova o insurecție fabricată împotriva guvernului moldovean".

Rusia a combinat „dependența energetică, dependența religioasă, mass-media, folosirea agresiunii hibride”, a declarat Iulian Groza de la Instituția pentru Politici și Reforme Europene din Chișinău. „De când a început războiul, anul trecut, toate riscurile de securitate care vin dinspre Rusia au crescut. Se pare că ambițiile imperialiste ale Rusiei, nu se refereau doar la Ucraina, ci la creșterea controlului și extinderea influenței sale, inclusiv în Republica Moldova.”

Pe când așa stăteau lucrurile înainte de război, a spus el, amenințările cu un „scenariu ucrainean” vin acum direct de la înalți oficiali ruși, și nu doar de la propagandiștii din mass-media.

Așa cum au remarcat și alții, utilizarea acestor resurse a venit cu costuri pentru Moscova, înstrăinând pe o parte dintre cei care simpatizau cu Rusia, convingând Moldova să își reducă dependența de gazul rusesc în ciuda costurilor ridicate, și sporind controlul forțelor de ordine asupra forțelor politice din țară, cum ar fi în ceea ce îl privește pe oligarhul fugar Ilan Shor, ale cărui obiective politice par să se alinieze cu cele ale Moscovei.

Rusia preferă tactici de coerciție

În general, strategia rusă s-a îndreptat mai degrabă spre tactici de forță decât spre modalități mai subtile de răspândire a influenței.

„Rusia a trebuit să se abată din ce în ce mai mult de la o strategie de utilizare a puterii soft și a influenței... nu a fost niciodată prea diplomată, totuși nu a fost nevoie să se bazeze tot timpul pe coerciție”, a declarat Bob Deen, cercetător senior la thinktank-ul Clingendael Institute. „În Republica Moldova, au cultivat legături cu numeroși politicieni, au o prezență masivă în mass-media, o mulțime de conținut rusesc este redifuzat și a existat o afinitate reală în rândul unei părți considerabile a populației”.

„Toate acestea se diminuează foarte repede din cauza agresiunii împotriva Ucrainei”, a spus el, remarcând că în schimb Rusia și-a valorificat controlul asupra fluxurilor de gaze și a amenințat cu instabilitatea politică.

Asia Centrală

În Asia Centrală , unde se află unii dintre cei mai dedicați parteneri ai Moscovei, războiul a afectat și imaginea Rusiei, a declarat Temur Umarov, cercetător la Carnegie Endowment for International Peace, care se află la Bișkek, în Kîrgîzstan.

„Pentru unii oameni, [Rusia] a părut relativ stabilă - acum este văzută mai mult ca o țară imprevizibilă care nu mai este genul de model pe care toată lumea vrea să îl urmeze”, a spus el. Decalajul dintre generații în ceea ce privește opiniile despre Rusia a ieșit limpede în evidență, tinerii „reflectând mult la istoria propriilor lor țări".

În același timp, a adăugat el, liderii politici au păstrat „un element de încredere uriaș față de elitele politice rusești. Nu văd schimbări uriașe în această privință”.

„Observăm că țările sunt foarte pragmatice și profită de schimbările economice actuale pentru binele lor”, a spus Umarov, indicând creșterea exporturilor din Kazahstan și Kîrgîzstan către Rusia, precum și acordurile de cooperare în domeniul gazelor cu Kazahstan și Uzbekistan.

„Ceea ce doresc țările din Asia Centrală este să facă doar atât cât să nu intre sub sancțiuni secundare și să extragă cât mai multe bonusuri posibile din întreaga criză economică”.

Liderii țărilor care sunt mult mai dependente de Moscova, cum ar fi Emomali Rahmon din Tadjikistan, au lansat cereri emoționale pentru un mai mare „respect", inclusiv atenție din partea lui Putin și investiții.

Rusia și-a intensificat apreciabil acțiunile diplomatice în regiune, Putin vizitând toate cele cinci națiuni din Asia Centrală și organizând peste 50 de întâlniri (online și în persoană) cu liderii din regiune în 2022.

„De vreme ce direcția vestică este închisă pentru Rusia, ei sunt mai interesați de Asia Centrală. Vedem mult mai multă atenție din partea Rusiei, mai multe vizite la nivel înalt în toate statele din Asia Centrală. Lumea lor s-a micșorat - unde pot lucra și ce pot face. Iar Asia Centrală este locul unde pot lucra”, a remarcat Nargis Kassenova, director al programului pentru Asia Centrală la Centrul Davis pentru Studii Rusești și Eurasiatice din cadrul Universității Harvard, citată în analiza realizată de The Guardian.