Cum a arătat prima ninsoare din acest sezon din Capitală - FOTO
În Bucureşti a nins pentru prima oară în acest sezon rece. Peste 50 de copaci au fost doborâţi de vânt în Capitală, în ultimele 24 de ore, 23 de maşini pe care au căzut arbori au fost avariate sau distruse complet, iar în mai multe zone au fost răsturnate panouri publicitare şi stâlpi de electricitate, a anunţat, sâmbătă, ISU Bucureşti.
Prima ninsoare din acest sezon în Bucureşti (Imagine: mediafax.ro)
Echipele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti au intervenit, de vineri, ora 14.00, până sâmbătă, la aceeaşi oră, în 60 de situaţii de urgenţă, cele mai multe fiind cazuri de copaci căzuţi pe maşini sau pe carosabil.
Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti, Adrian Marin, a declarat, pentru MEDIAFAX, că în ultimele 24 de ore au fost doborâţi de vântul puternic 51 de copaci, din mai multe sectoare, dintre care 18 arbori au căzut sâmbătă, între orele 08.00 şi 11.00.
Adrian Marin a precizat că 23 de maşini au fost avariate de copacii rupţi de vânt, 12 dintre cazuri fiind înregistrate sâmbătă dimineaţă.
Cel mai grav incident a fost în Sectorul 3 al Capitalei, pe strada Intrarea Patinoarului, unde patru maşini au fost avariate de un copac doborât de vânt. De asemenea, în Sectorul 6, pe aleea Valea Roşie, un copac a căzut pe trei maşini, una dintre acestea fiind distrusă complet.
În mai multe zone din Capitală, din cauza vântului puternic, peste zece panouri publicitare au fost doborâte, cinci stâlpi de electricitate au căzut sau au fost în pericol să cadă, iar elemente de construcţie de pe faţadele clădiri au fost desprinse, a precizat Adrian Marin.
Capitala este sub avertizare cod galben de vânt puternic de vineri după-amiază. Potrivit avertizării nowcasting, prelungită de Administraţia Naţională de Meteorologie până sâmbătă, la ora 20.00, în Capitală şi în judeţele Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău şi Brăila, vântul depăşeşte la rafală viteze de 55 - 65 de kilometri pe oră şi, izolat, 75 de kilometri pe oră.
Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat că, de sâmbătă, ora 16.00, până duminică, la ora 12.00, în toată ţara vor fi precipitaţii mixte şi intensificări ale vântului.
În sudul ţării şi în special în judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu şi Călăraşi, ploile se pot transforma în lapoviţă şi ninsoare.
Vântul va continua să prezinte intensificări în sud-estul ţării şi pe crestele montane, cu viteze de 50-60 de kilometri pe oră, iar pe arii restrânse 60-70 de kilometri pe oră.
Sursa: mediafax.ro