Migrația a devenit o problemă pentru unele state europene, care au reintrodus controlul la frontiere, invocând fluxul uriaș de imigranți ilegali. Cercetător la Universitatea Harvard, Ruxandra Paul explică de ce migranții sunt indispensabili și de ce ar fi nevoie de politici adaptate vremurilor.

Comisia Europeană a anunțat prin vocea Ursulei von der Leyen că va propune noi legi pentru combaterea migrației ilegale, prin care să faciliteze expulzarea acestora. Decizia vine după ce statele UE au avut o politică mai degrabă relaxată față de migrație timp de zeci de ani. În tot acest timp, cu precădere în „Era Merkel”, au fost aduși zeci de milioane de străini, dar foarte mulți dintre ei nu au putut fi integrați din diverse motive în societățile occidentale.

Așa a descoperit Europa că migraţia reprezintă un fenomen complex care implică mai mult decât un simplu import de forță de muncă pentru șantierele occidentale. Asociat acestei migrații, experții au vorbit despre o serie de aspecte cu impact direct asupra securităţii statelor respective ce a derivat din domenii precum cel social, demografic, psihologic, economic, politic sau militar.

În ultimii ani, totul s-a întors ca un bumerang împotriva migranților, dar și a politicii relaxate față de migrație . Primirea şi distribuirea refugiaţilor, imigranţilor şi solicitanţilor de azil este poate cea mai disputată temă în interiorul Uniunii Europene, provocând vii emoţii în toate taberele politice, așa cum remarca DW .

Așa s-a ajuns în prezent în situația în care nu doar că asiaticii și africanii sunt tot mai greu acceptați în statele UE, ci și la măsuri radicale pentru stopare migrației ilegale.

Astfel, mai multe state importante, în frunte cu Germania și Franța, au reintrodus controlul la frontiere, ceea ce echivalează, susțin numeroase voci, cu încălcarea principiilor de bază ce stau la baza funcționării Spațiului Schengen.

Muncitorii străini și refugiații

Astfel de controale la frontierele interne ale unor state au mai existat în perioada 2020-2022, în contextul pandemiei de COVID-19. Anterior, controalele au mai fost reintroduse și în alte circumstanțe, inclusiv în 2015, în urma atacurilor teroriste sau a creșterii fluxurilor de migrație în UE.

„Reintroducerea controalelor la frontierele interne ar trebui să aibă loc numai ca o opțiune de ultimă instanță”, susține Comisia Europeană , care admite totuși că acest lucru e permis în situații excepționale: „Codul frontierelor Schengen permite statelor membre să reintroducă controalele la anumite frontiere interne în circumstanțe excepționale care periclitează funcționarea generală a spațiului Schengen. În astfel de situații, Consiliul poate să recomande ca unul sau mai multe state membre să reintroducă controalele la frontieră, pe baza unei propuneri a Comisiei Europene.” Numai că, în cele mai multe cazuri, statele care au reintrodus controalele frontierelor nu au comunicat cu Comisia Europeană și nu au solicitat undă verde pentru asta.

Victime colatorale în războaiele interminabile politice, aceiași migranți au ajuns subiect de campanie electorală în Europa de Vest, iar partidele anti-imigrație și au alimentat creșterea prin exploatarea acestui subiect. Indirect, România și Bulgaria au avut la rândul lor de suferit. Austria a respins integrarea celor două țări în Schengen, iar principalul motiv invocat de Viena a fost că România și Bulgaria nu sunt capabile să oprească migrația ilegală.

Unde s-a greșit și unde se mai greșește și în prezent în politica de migrație, dar și ce se face bine și ce ar mai fi de făcut pe viitor expplică, într-un interviu pentru „Adevărul”, politologul Ruxandra Paul, cercetător la Universitatea Harvard. Ruxandra Paul, care este și profesor și cercetător la Amherst College (SUA), este expert în problemele de migrație europeană și democratizarea Estului Europei, Ruxandra Paul.

Europa le datorează prosperitatea și emigranților

Experta pornește de la ideea că economia Uniunii Europene, în special cea a țărilor vest-europene, depinde în continuare de muncitorii străini, iar o limitare radicală a numărului acestora ar însemna o mare greșeală. Acest lucru a fost evident în timpul pandemiei , amintește Ruxandra Paul, când

„Economia Europei de Vest depinde de forța de muncă importată din Europa de Est sau de mai departe. S-a văzut clar lucrul acesta în contextul pandemiei când guvernele au închis granițele. Economiști ca George Borjas sugerau că dacă nu sunt muncitori străini, localnicii vor acoperi până la urmă toate ocupațiile. Ei bine, COVID-19 a arătat că nu e cazul, cu toate că șomajul atinsese cote alarmante în Europa de Vest. Italienii, nemții, olandezii și austriecii nu au vrut defel să devină muncitori sezonieri în agricultură sau îngrijitori de bătrâni”, spune Ruxandra Paul.

Fără forță de muncă de afară, UE s-ar fi confruntat cu o criză fără precedent

Românca amintește că, în perioada în care statele europene au fost practic închise din cauza pandemiei, Europa s-a aflat la doar un pas de o criză alimentară de proporții.

„Am publicat un articol despre felul în care, în timp de lockdown, Europa risca să se confrunte cu cea mai mare criză alimentară de la cel de-Al Doilea Război Mondial încoace pentru că nimeni nu culegea recoltele de pe câmp. Era o situație dramatică. A fost nevoie ca guvernele să semneze acorduri bilaterale pentru a crea excepții la lockdownuri și stări de urgență, și ca Uniunea Europeană să creeze o categorie specială (muncitori esențiali europeni) permițând est-europenilor să revină la muncă, să culeagă fructele și legumele de sezon, să poată avea grijă de bătrâni și de copii pentru a permite cetățenilor să reînceapă activitatea economică”, adaugă ea.

Concluzia Ruxandrei Paul este că fără muncitorii veniți din alte țări, Europa ar fi intrat într-o criză greu de gestionat.

Și dacă în România și în celalalte țări europene nu există încă o dezbatere pe această temă, iar politicienii nu o iau încă în calcule, pe termen mediu și lung acest lucru va fi inevitabil și pentru societatea românească. Chiar dacă mult mai târziu decât țările dezvoltate din vest, statele est-europene încep să resimtă nevoia importului de forță de muncă externă. Criza demografică provocată de migrația de îmbătrânirea populației cu care se confruntă mai multe țări din această zonă, inclusiv România, lipsa forței de muncă și nevoile economiei fac deja ca tot mai mulți muncitori din diverse state africane și asiatice să muncescă în marile orașe românești. Iar procesul este ireversibil și tot mai accelerat.

„Fără muncitorii din străinătate nu s-ar fi putut redeschide economiile țărilor vestice. Acum situația se extinde la țări ca Polonia, Ungaria, Bulgaria și România unde apare deficit al forței de muncă și nevoia de a aduce muncitori străini pentru a compensa pentru lipsa cetățenilor care lucrează în străinătate”, susține Ruxandra Paul.

Ea amintește și de decizia fostului cancelar german Angela Merkel, care a dat semnalul unei politici de relaxare și chiar a invitat migranții din țări ca Siria să vină în Europa. Decizia Angelei Merkel a fost una controversată și este și în prezent contestată de anumiți experți, dar în egală măsură apreciată de alți specialiști.

„Fostul cancelar german Angela Merkel a fost printre ultimii politicieni care să afirme obligațiile Germaniei conform cu dreptul internațional și regimul refugiaților: Merkel a spus că primește refugiații din Siria cu brațele deschise. Conform cu principiul de non-refoulement, orice stat are obligația de a primi refugiați și de a nu-i trimite înapoi punându-i în situații care să le amenințe viața”, mai spune Ruxandra Paul.

„Nu le este indiferent unde ajung”

Evident că sistemul UE nu este unul perfect, iar în multe cazuri creează probleme suplimentare pentru unele state, dar și pentru migranți.

„Conform cu sistemul UE de procesare al refugiaților, cei care solicită azil politic pot fi trimiși înapoi către primul stat prin care au intrat pe teritoriul Uniunii, unde urmează să fie procesați și să se determine dacă îndeplinesc criteriile pentru acordarea statutului de refugiat. Asta creează multe probleme, împovărând disproporționat statele situate la granița externă a UE și negând faptul că refugiații sunt oameni care încearcă să acceseze anumite rețele informale și comunități diasporice aflate în străinătate. Refugiații din Siria încearcă să ajungă în Germania, de exemplu, pentru că acolo au o bază (membrii de familie, prieteni, cunoștințe). Nu le este indiferent unde ajung”, mai explică Ruxandra Paul.

Sistemul de redistribuire al migranților este, consideră experta româncă, unul complet neinspirat.

„ A încerca să ții cu forța sau să trimiți o persoană în pofida dorinței sale, printr-un sistem de redistribuire, în Ungaria sau Bulgaria este absurd: datele arată că solicitanții de azil politic mai degrabă renunță la statutul de refugiat decât să nu aibă posibilitatea de a alege țara în care vor trăi”, punctează experta de la Harvard.

Europa, un Eldorado pentru milioane de oameni disperați

Ruxandra Paul arată că migranții au sosit de cele mai multe ori în Europa alungați de războaiele interminabile, de sărăcie, lipsa oricărei perspective și de abuzurile la care au fost supuși în țările lor de origine.

„Migranții nu au fost chemați de nimeni. Sunt oameni care au fugit de război, sărăcie și opresiune. Sistemele migratorii de azi au cauze istorice, structurale, complexe. Țările vest europene au istorii coloniale și post-coloniale complicate care au stabilit relații economice și politice ce afectează în continuare economiile fostelor colonii. Guvernele Europei nu vor renunța la avantajele pe care le obțin prin exploatarea resurselor externe (vezi cursa pentru metale rare care se dă în Africa, pentru materii prime indispensabile pentru producerea oricărei baterii de telefon mobil, laptop sau mașină electrică). Intervențiile externe dislocă forță de muncă (ca să nu mai vorbim de exploatarea copiilor în minele de coltan)”, e o altă explicație.

De altfel, în unele cazuri sărăcia și problemele cu care se confruntă țările în curs de dezvoltare sunt amplificate inclusiv de politica unor țări vest-europene. Globaliarea are un preț, spune românca de la Harvard.

Dezvoltarea și globalizarea au un preț

„Să luăm alt exemplu: dacă europenii pescuiesc masiv, pescarii africani nu mai au cum să își câștige existența. Unii migrează, alții devin contrabandiști și fac bani ajutându-i pe cei care vor să plece să treacă Mediterana. Totul are un preț. Globalizarea are un preț”, mai spune ea.

Ruxandra Paul aduce în discuție și un alt aspect, mai puțin cunoscut în general.

„Dezvoltarea are un preț. Datele pe care le avem indică faptul că, la un nivel foarte scăzut de dezvoltare, locuitorii nu migrează pentru că nu își permit. Sunt mult prea preocupați de supraviețuirea de pe o zi pe alta. Paradoxal, când o țară începe să se dezvolte economic și politic, această dezvoltare coincide cu un val de emigrație. Oamenii au mai mulți bani și au resursele necesare să încerce să-și părăsească țara în căutarea unei vieți mai bune. De aceea programele de ajutorare internațională pentru a creea oportunități economice în țările de origine au rezultate neașteptate. Doar după ce o țară atinge un nivel ridicat de prosperitate apare o scădere a emigrației și oamenii preferă să rămână la ei acasă”, mai arată experta.

Uniunea Europeană și unele dintre statele vest-europene caută și au găsit unele soluții pentru reducerea așa-numitei migrații ilegale.

„Din perspectiva politicilor actuale, recent guvernele europene par interesate să adopte un nou model pe care noi, cercetătorii, îl numim externalizarea graniței, de fapt un sistem de outsourcing al controlului migrației. Țara care încearcă să scape de migranți sau să reducă nivelul imigrației identifică o țară mai puțin dezvoltată, ideal țară pe care migranții o tranzitează pe drum către țara de destinație, și oferă bani și asistență economică, tehnică, digitală, de infrastructură, diplomatică etc. În schimb, țara de tranzit se angajează să proceseze ea migranții și să îi oprească pe cei ilegali”, mai explică Ruxandra Paul.

Abuzuri și probleme interminabile

Un exemplu în acest sens este Italia, țară care s-a confruntat în ultimele decenii cu o criză a migrației. Cazul insulei insula italiană Lampedusa, asaltată de imigranți veniți de multe ori cu plute și ambarcațiuni improvizate pe Mediterana este de notorietate. Aici, într-o singură zi, au debarcat aproape 7.000 de imigranți africani. Mai mulți decât toată populația stabilă a insulei, au susținut atunci italienii, care au făcut apel la sprijinul Comisiei Europene, iar președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a promis o implicare superioară. De altfel, de experiența italienilor profită și alți europeni, spune Ruxandra Paul.

„UE a făcut pact cu Turcia. Italia are acorduri cu Libia și Albania. Recent, Premierul britanic Keir Starmer a mers in Italia să învețe de la premierul italian Giorgia Meloni, să ia exemplu de la modelul italian de outsourcing... Marea Britanie a considerat o înțelegere care i-ar fi permis să trimită migranți in Rwanda pentru procesare. Danemarca a adoptat legi care îi permit să trimită migranți la centre de azil în țări partenere în afara spațiului european și a negociat un parteneriat cu Rwanda. Cancelarul german Olaf Scholz a semnat parteneriate cu Uzbekistanul si Kenya pentru a repatria migranți ilegali și a importa mână de lucru”, mai afirmă Ruxandra Paul.

Aceste parteneriate funcționează de multe ori, însă sunt departe de a reprezenta soluția perfectă.

„Săptămâna trecută, la consiliul de interne al Uniunii Europene, miniștrii statelor membre s-au arătat interesați de găsirea unor soluții inovatoare pentru a crește numărul repatrierilor, inclusiv crearea unor centre de deportare (deportation hubs)”, mai arată Ruxandra Paul.

Vestea proastă este că de multe ori acești migranți sunt supuși unor abuzuri inimaginabile. Ruxandra Paul amintește cazul Tunisiei, țară care primește bani pentru a contribui la ținerea sub control a fluxului de migranți. Ea vorbește și despre faptul că pe viitor s-ar impune anumite modificări a normelor internaționale de drept umanitar prin dezvoltarea de noi modele și strategii de control. Totul cu un scop, pentru ca astfel de abuzuri să nu mai aibă loc sau cel puțin să fie reduse.

„Aceste soluții, împreună cu acordurile bilaterale, sunt considerate cu toate că asociațiile internaționale pentru drepturile omului cum ar fi Amnesty International sau Human Rights Watch au raportat, documentat și avertizat că migranții sunt supuși la abuzuri cumplite și tratați inuman în așa-zisele țări partenere. The Guardian a publicat un material terifiant despre bătăile și violurile pe care le îndură migranții de la garda națională a Tunisiei care primește fonduri UE și lucrează în parteneriat cu Italia pentru reducerea fluxurilor de migranți africani către Schenghen. Asta contrazice promisiunile cum că migranții sunt tratați absolut la fel în centrele de procesare din țări partenere... Modelul acesta de outsourcing nu se limitează la Europa. E aplicat și în Statele Unite, în relația cu Mexicul, de exemplu. În cursul de migrații internaționale pe care îl predau, analizez cu studenții acest moment de cumpănă în managementul mobilităților globale și posibila modificare a normelor internaționale de drept umanitar prin dezvoltarea de noi modele și strategii de control”, încheie Ruxandra Paul.

Cine este Ruxandra Paul

Ruxandra Paul a obținut doctoratul în Științe Politice – specializarea Comparative Politics – la Harvard University în anul 2014. În paralel cu activitatea de cercetător de la Universitatea Harvard, unde a și predat numeroase cursuri, românca are o activitate importantă de cercetător la Amherst College, unde este și profesor. Printre domeniile sale de interes sunt migrațiile internaționale și interacțile dintre politică și tehnologie (cyberpolitics). Alte arii tematice de expertiză includ următoarele subiecte: democratizare, design instituțional comparat, politica Uniunii Europene, cetățenie, globalizare și dinamici transnaționale. A publicat cărți și articole de specialitate în cele mai importante reviste academice și la edituri de prestigiu, inclusiv la Oxford University Press.