Acum aproape 35 de ani aveau loc primele alegeri prezidențiale libere din istoria României. Era primul exercițiu democratic pentru un popor care trăise 45 de ani în comunism. A fost însă un eveniment umbrit de întâmplări grotești, scandaloase care nu aveau nimic în comun cu libertatea de expresie.

Ion Iliescu a devenit primul președinte al României FOTO Adevărul

La sfârșitul lunii decembrie 1989, mulți romani erau sătui până peste cap de regimul Ceaușescu. Înduraseră privațiuni fără precedent, care-i făcuseră aproape imuni chiar și la propagandă. În plus, în jurul lor comunismul se prăbușea. Pe 20 decembrie, la Timișoara, a fost dat semnalul revoltei. Pe 22 decembrie, la București, Ceaușescu era huiduit , pentru prima dată, de zeci de mii de români. Și-a dat seama că lucrurile au scăpat de sub control și a fugit cu un elicopter de pe clădirea Comitetului Central. După fuga dictatorului, sediul Comitetului Central este ocupat de revoluționari iar de pe străzile Bucureștiului haosul se răspândește în toată țara. Mulți români sunt nedumeriți, nu știu dacă este o glumă sau realitate.

Unii privesc consternați la televizor cum un grup de oameni, în frunte cu Ion Caramitru și Mircea Dinescu, le spun ”Fraților, am învins!”. Cu alte cuvinte, erau liberi, scăpaseră de Ceaușescu. Alții ies pe străzi și se alătură grupurilor care iau cu asalt sediile Consiliile Populare sau alte obiective. Erau și cei care stăteau și întrebau consternați ce va urma. Nu știau cum este să fi liber, nu știau ce era democrația. Unii auziseră de aceste concepte, ascultând fraudulos Europa Liberă. Pe 24 decembrie, Bucureștiul era un loc anarhic, un câmp de luptă, unde se trăgea și unde mureau oameni. Mai multe facțiuni din care făceau parte și foști nomenclaturiști își disputau puterea. Pe 25 decembrie, Nicolae Ceaușescu era judecat și condamnat la moarte. România rămăsese fără dictator, dar nu avea lider. Urmau luptele pentru putere și pregătirea primelor alegeri democratice post-comuniste din istoria României.

Prima dezamăgire post-decembristă

Pe 22 decembrie 1989 se constituia Consiliul Frontului Salvării Naționale(CFSN) care se erija într-o putere legislativă și executivă temporară pentru a evita vidul de putere, dar și pentru a face tranziția de la regimul comunist la cel democratic. În conducerea CFSN se afla și Ion Iliescu, fost nomenclaturist și un apropiat al soților Ceaușescu, îndeplinind mai multe funcții importante în timpul regimului comunist. De la finele anilor '70, Iliescu a fost însă marginalizat de soții Ceaușescu, fiind privit ca o amenințare. Din CFSN făceau parte, printre alții, și Petre Roman, Mircea Dinescu, Ion Caramitru, Andrei Pleșu și Doina Cornea. Pe 27 decembrie 1989, CFSN pregătea terenul pentru primele alegeri democratice din România post-decembristă, abolind partidul unic și decretând convocarea alegerilor. Marile partide interbelice, PNȚ și PNL, au fost reînființate și înregistrate oficial ca partide politice. Totul părea că merge pe un făgaș bun.

A venit și prima dezamăgire. Inițial, CFSN a anunțat că este doar un organism tranzitoriu, temporar, care asigura continuitatea politică și administrativă, dar și organizarea de alegeri libere, democrate. Membrii CFSN spuneau că formațiunea nu va deveni un partid politic și că nu va nominaliza niciun candidat la alegeri, tocmai pentru a nu profita de faptul că dețineau efectiv pârgiile puterii, dar și cea mai mare notorietate, la acel moment. Pe 23 ianuarie, însă, CFSN (sau FSN), contrar promisiunilor anterioare, a anunțat că se transforma în partid politic și că va nominaliza candidați pentru alegeri. Pe 6 februarie, FSN s-a transformat, oficial, în partid politic. Cu mici excepții, FSN controla presa din România, dar și mare parte din instituțiile statului, aflate într-o etapă de reformare. Înainte de transformarea FSN în partid politic, mai mulți membrii importanți precum Mircea Dinescu, Ion Caramitru, Andrei Pleșu sau Doina Cornea au demisionat. Alegerile prezidențiale, primele din istoria României, au fost fixate pentru data de 20 mai 1989.

Revolte în stradă și huliganism. ”Noi muncim, nu gândim”

Până la alegeri, primele luni de democrație românească au fost marcate de convulsii sociale, dar și evenimente reprobabile, grotești, de lumea a treia. Vestea că FSN și-a încălcat promisiunea și că se transformă în partid politic a stârnit un val de nemulțumire în rândul societății românești. Mai ales în rândul intelectualilor și al tinerilor care se temeau de neocomunisn și de o nouă dictatură, mai ales că din FSN făcea parte și foști reprezentanți de seamă ai PCR. Pe data de 28 ianuarie, partidele istorice, abia reînființate, adică PNȚ, PNL, dar și PSDR au organizat proteste în Piața Victoriei .

A fost un miting de protest uriaș la care au participat mulți tineri și susținători ai partidelor istorice. Oamenii se simțeau trădați de FSN. De cealaltă parte, reprezentanții FSN, în frunte cu Ion Iliescu, președintele interimar al României, s-au apucat să organizeze o contra-manifestație. Au fost mobilizați numeroși muncitori și aduși cu pancarte pro-FSN și anti-partidele istorice, tot în Piața Victoriei. Muncitorii strigau „Jos cu fiii de chiaburi şi legionari!” sau „Iliescu nu ceda, ţara e de partea ta!”. Între cele două grupuri au avut loc ciocniri, dar ce era mai grav abia urma să se întâmple. Iliescu a chemat muncitori din țară, mai ales mineri, pentru a împrăștia protestatarii. În multe orașe, consiliile populare transformate în consilii județene, controlate în mare parte de FSN, pregăteau deja spărgătorii de proteste pentru a-i trimite la București. Pe 29 ianuarie s-a ales praful de proaspăt instaurata democrație românească. Peste 5000 de mineri înarmați ca pentru o bătălie medievală, cu bâte și alte unelte, au ajuns la București. Pe lângă aceștia au venit și alte câteva mii de muncitori din țară pentru a pune la punct protestatarii anti-FSN.

„A doua zi dimineaţa, apelurile insistente lansate de Ion Iliescu, preşedintele interimar al ţării, au adus în Bucureşti 5.000 de mineri înarmaţi cu bâte şi unelte de muncă. S-au adăugat acestora zeci de camioane şi autobuze cu muncitori din ţară, care au venit în Piaţa Victoriei alături de mineri. Au fost semnalate incidente violente între mineri şi locuitori ai capitalei, iar la sediile unor partide istorice şi organizaţii nefavorabile puterii au avut loc raiduri, percheziţii şi reţineri ilegale”, precizează Constantin Petre ,expert IICCMER, într-un material publicat pe site-ul instituției.

A fost, de fapt, prima mineriadă din istoria tulbure a primului deceniu de democrație românească post-decembristă. Mulți oameni au fost bătuți, sediile partidelor de opoziție distruse, oameni sechestrați. Liderul PNȚCD, Corneliu Coposu , a fost scos din sediul partidului cu ajutorul unui vehicol blindat, la ordinul lui Petre Roman, pentru a nu fi cotonogit de minerii care devastau sediul partidului. Pe străzi, minerii și muncitorii urlau sloganuri grotești, de genul :„Moarte intelectualilor!” şi „Noi muncim, nu gândim!”. Ca urmare a acestor incidente, FSN a devenit CPUN, adică Consiliul Provizoriu de Uniune Națională, în care erau incluse și partidele politice din opoziție. Protestele nu s-au oprit însă aici. Pe 18 februarie 1990 a avut loc o altă manifestație anticomunistă. De această dată lucrurile au degenerat iar o parte a protestatarilor au intrat în sediul Guvernului provocând distrugeri, dar și răniți în confruntările cu poliția. Minerii au ajuns din nou, prompt, la București cu tot arsenalul din dotare. De această dată nu și-a mai asumat nimeni resposanbilitate. Protestele au continuat și în luna aprilie, atunci când manifestanții anti-comunism și anti-FSN s-au instalat în Piața Revoluției. Protestarii se plângeau că de fapt Revoluția din decembrie a fost deturnată în favoarea noii forțe politice, compusă inclusiv din foști nomenclaturiști. Manifestații au lansat ”Imnul golanilor”, așa cum au fost numiți de Ion Iliescu.

Iliescu, primul președinte al românilor. Cei mai acerbi susținători în Moldova și Oltenia

În ciuda protestelor care practic au definit viața politică și socială în primele luni de democrație românească, FSN-ul, care de altfel avea toate pârghiile posibile, a triumfat la alegeri. Scrutinul a avut loc pe 20 mai 1990, în Duminica Orbului, adică a șasea duminică după Paște. Contracandidații lui Iliescu erau Ion Rațiu și Radu Câmpeanu, de la PNȚCD, respectiv PNL. Fiind primele alegeri libere, dar și duminică, zi liberă, românii s-au prezentat în valuri la urne. Prezența la vot a fost record în istoria recentă a României, peste 86% dintre români exercitându-și dreptul la vot. Adică 15 milioane de cetățeni. Ion Iliescu a fost ales președinte al României de o majoritatea covârșitoare. Nu mai puțin de 12 milioane de români l-au votat, cel mai mare scor obținut vreodată de un președinte al României. Totodată, Ion Iliescu a fost și singurul președinte al României care a câștigat din primul tur. Cei mai mulți susținători și votanți ai lui Iliescu au fost înregistrați în Moldova și Oltenia. "A-ţi fi mai puţin frică de omul de lângă tine, de ziua de mâine, a-ţi fi mai puţin frică pentru viitorul copilului tău, pentru viitorul ţării tale. Toate acestea reprezintă paşi spre libertate”, au fost primele cuvinte rostite oficial de Ion Iliescu, în calitate de președinte al României. La numai o lună de alegerea sa ca președinte al României, minerii aveau să facă, din nou, ravagii în București.