Cum a ajuns Florian Coldea fondator al „statului paralel” și anchetat de DNA
Generalul în rezervă Florian Coldea, fost șef militar al SRI, cândva unul dintre cei mai puternici oameni din România, este cercetat sub control judiciar pentru trafic de influență, fiind catalogat în dosarul DNA drept fondator al statului paralel.
Florian Coldea a fost numit prim adjunct al SRI în 2005. Foto: Inquam
Florian Coldea a condus SRI, din postura de prim-adjunct, timp de 12 ani, fiind trecut în rezervă după izbucnirea scandalului public legat de protocoalele SRI cu instituții din justiție.
Cariera fulminantă a lui Florian Coldea a început odată cu criza ziariştilor ostatici în Irak. Pe atunci, el era ofiţer de la antitero al Serviciului Român de Informaţii şi a avut misiunea de a duce valiza cu banii pentru răscumpărare organizaţiei teroriste care îi răpise, operaţiune intermediată de Omar Hayssam , care ulterior a fost arestat.
Când a revenit în ţară cu ostaticii, a fost întâmpinat de însuşi preşedintele României de atunci, Traian Băsescu, care a devenit un susţinător al lui şi căruia îi şi datorează traiectoria carierei sale.
A fost vizat de o anchetă legată de dispariția unei sume de bani destinată răscumpărării jurnaliștilor, care ar fi ajuns la teroriști însă ancheta nu a o finalitate, Coldea devenind unul dintre oamenii de bază ai lui Traian Băsescu.
A fost numit prim-adjunct al directorului SRI în 2005, în 2008 a devenit general de brigadă, în 2012 a fost înaintat în gradul de general-maior, iar în anul 2014, general-locotenent. În toată această perioadă există suspiciunea că a fost un apropiat colaborator al serviciilor secrete din Statele Unite.
În ultimul an din mandatul lui Traian Băsescu, generalul SRI Florian Coldea a schimbat tabăra, devenind unul dintre opozanţii marcanţi ai fostului preşedinte.
Florian Coldea a fost un colaborator apropiat al Laurei Codruța Kovesi, atât în perioada în care aceasta a condus Parchetul General cât și când a fost șefă la DNA, SRI fiind implicat în dosare penale ale procurorilor anticorupție.
Cel care „l-a scos la pensie”, în 2017, a fost preşedintele Klaus Iohannis, în urma celebrului scandal declanşat de dezvăluirile lui Sebastian Ghiţă, care a publicat, printre altele, fotografii din vacanțe pe care cei doi le-au făcut împreună.
15 ore la DNA
După pensionare, Coldea s-a apucat de afaceri alături de alți foști angajați ai SRI, printre care Dumitru Dumbravă, fost șef al Direcției Juridice a SRI, care s-a remarcat prin afirmația conform căreia justiția e un câmp tactic. Firma de consultanță la care Coldea e asociat a ajuns în câțiva ani la un profit de 13.000.000, potrivit Newsweek .
De altfel, afacerile l-au și adus în atenția procurorilor DNA. După 15 ore de audieri, fostul șef din SRI a fost pus sub control judiciar vineri, cu o cauțiune de 500.000 de lei, alături de Dumitru Dumbravă și de avocatul Doru Trăilă, pentru fapte de corupție.
Acuzațiile
Mai exact, dosarul a fost deschis după denunțul omului de afaceri Cătălin Hideg. Acesta a declarat, joi, într-o intervenţie la Antena 3, că cei doi i-ar fi cerut, prin intermediul avocatului Doru Trăilă, suma de 600.000 de euro pentru a-l ajuta să obţină o pedeapsă cu suspendare, într-un dosar în care are o condamnare în primă instanţă de 4 ani închisoare pentru fraude cu fonduri europene.
Cătălin Hideg, patronul companiei Sanimed International, a fost condamnat în luna februarie de Tribunalul Bucureşti la patru ani închisoare cu executare pentru folosire de documente false şi spălare de bani, într-un dosar legat de o fraudă cu fonduri europene în valoare de trei milioane de euro.
Dosarul se află în prezent în faza de apel la Curtea de Apel Bucureşti.
„Am avut o întâlnire cu domnul Dumbravă, care l-a recomandat pe domnul Trăilă ca viitorul meu avocat. Am fost la dânsul la birou, la cabinetul de avocatură, unde mi-au spus iniţial că vor 700.000 de euro plus TVA. Ulterior, eu i-am spus că e o sumă foarte mare, că nu am mai văzut asemenea onorarii în România. Dânsul mi-a spus ca aşa a primit ordine de la domnii generali, că asta e suma pe care trebuie să o plătesc dacă vor să mă ia ca şi client. I-am spus că este foarte mult şi ofer suma de 500.000 de euro. Dânsul a zis: 'Bine, nu pot să decid eu, trebuie să vorbesc cu domnii în generali şi peste câteva zile să vă transmit care a fost decizia. Ulterior, m-am prezentat din nou la cabinetul domnului avocat Trăilă şi mi-a spus că singura variantă pe care o acceptă este de 600.000 de euro cu TVA, altfel nu putem încheia acest contract de asistenţă juridică. Şi am semnat contractul”, a afirmat Cătălin Hideg, la Antena 3.
În schimbul acestor bani, i s-ar fi promis „optimizarea problemelor sale din justiţie”, adică să primească o pedeapsă cu suspendare.
„Când am încheiat contractul, mi-au spus că dacă lucrurile decurg bine la instanţa de fond şi judecătorul, care a fost student al domnului Trăilă, va da o rezoluţie pozitivă, la Curtea de Apel va fi mai simplu şi că vom scădea aceşti ani", a spus Hideg.
Cătălin Hideg a mai susţinut că a plătit o primă tranşă de 100.000 de euro, însă nu a mai avut bani, după care ar fi fost ameninţat să achite restul sumei.
El a afirmat că a depus un denunţ la DNA şi peste 20 de înregistrări cu "probe clare" împotriva celor care l-au ameninţat.
În dosar sunt cercetate și fapte de corupție în legătură cu firme controlate de către oamenii de afaceri Bogdan Alexander Adamescu, fiul fostului acţionar majoritar al Astra Asigurări, Dan Adamescu, și Mihai Tufan, potrivit informațiilor „Adevărul”.
„Șefii statului paralel“
În dosar se face referire la influența pe care cei doi ar fi avut-o.
“Numitul Tocaci Dan – Victor i-a prezentat pe numiții Coldea Florian și Dumbravă Dumitru ca fiind fondatorii „statului paralel”, persoane puternice, cu influență asupra magistraților, creându-i martorului denunțător convingerea că sunt singurii care te pot salva atunci când „intri în malaxor””, se arată în ordonanța de începere a urmăririi penale, potrivit informațiilor Adevărul.
Procurorii relatează printre altele, că în cadrul discuțiilor cu martorul Hideg Robertino – Cătălin, numitul Tocaci Dan – Victor a susținut că influența lui Coldea Florian și a lui Dumbravă Dumitru în justiție este una reală, aceștia având în opinia sa „o putere fantastică”, fiindcă i-ar avea „pe toți la mână”, rostind numele procurorului-șef european Laura Codruța Kovesi.
Potrivit DNA, „Coldea Florian, Dumbravă Dumitru și Trăilă Doru – Florel au acționat în calitate de coautori. Fiecare dintre ei s-a prezentat sau a lăsat să se înțeleagă că este membru al unei „echipe” care are influență asupra magistraților și că acțiunile lor nu sunt acțiuni individuale ci acțiuni coordonate de „șeful cel mare”, respectiv de Florian Coldea”.
Cum se apără Coldea
Într-un comunicat de presă, Coldea spune că se consideră nevinovat, că a respectat legea și că are încredere în justiție.
“În condițiile intenselor campanii mediatice interesate, pe care le derulează anumite trusturi media, cu promovarea de afirmații defăimătoare la adresa mea care nu au nicio legătură cu realitatea și cu interesul public, ci cu interese obscure ale unor personaje decredibilizate, nu voi face alte declarații publice înainte de finalizarea anchetei“, a transmis fostul şef militar al SRI.
Cine instrumentează dosarul
Dosarul este instrumentat de procuroarea Mihaiela Iorga-Moraru, șefa Secției de Combatere a Corupției din DNA. Magistratul a avut un conflict deschis cu Laura Codruța Kovesi înainte ca aceasta să preia conducerea DNA, fiind unul dintre magistrații care s-au opus ca la șefia instituției să vină un om din afara Direcției. După instalarea lui Kovesi lucurile păreau să intre pe un făgaș normal, însă conflictul a fost reluat în 2017, când Iorga-Moraru a fost revocată de Kovesi din DNA. Ordinul a fost revocat de instanță, însă procuroarea a acuzat-o pe șefa DNA că ar fi cerut urgentarea dosarului unui fost ministru vehiculat pentru postul de premier. În 2018, Moraru a fost trimisă în judecată de DNA pentru favorizarea făptuitorului şi fals intelectual, însă instanța supremă a anulat rechizitoriu. Până să revină la DNA a activat la Parchetul General, în cadrul structurii care investighează magistrații.
Sursa: adevarul.ro