La 16 mai 1812, a fost semnată Pacea de la București prin care se încheia războiul ruso–turc. Jumătatea de est a Moldovei, care avea să fie denumită Basarabia, a fost ocupată de Rusia.

Pacea de la București din 1812 a fost un tratat de pace semnat între Imperiul Rus și Imperiul Otoman, la încheierea războiului ruso-turc din 1806-1812.

Prin acest tratat, Principatul Moldovei a fost redus la o zonă geografică care a inclus cea mai mare parte a Moldovei Occidentale, în timp ce partea orientală, atribuită Imperiului Rus, a devenit o provincie, denumită atunci Basarabia, a Imperiului țarist.

„Vă dau Prutul“

În noiembrie 1811, delegații ruși și cei otomani s-au întâlnit la Giurgiu pentru negocieri. Ruşii, care iniţial au cerut teritoriul până la Prut, au plusat, solicitând graniţa pe Dunăre, adică stăpânirea celor două ţări române. Solicitarea lor era susţinută şi de faptul că Napoleon fusese de acord cu acest lucru, la întâlnirea de la Erfurt, cu ţarul Alexandru I, scrie Bogdan-Alexandru Ciachir în Historia.

Informat, marele vizir, Laz-Ahmed Paşa, a spus: „Vă dau Prutul, nimic mai mult: Prutul ori războiul. Am jertfit grozav de mult până acum. Ismailul singur vă plăteşte războiul şi mai aveţi încă patru cetăţi - adică Chilia, Akkerman, Bender şi Hotin - şi o strălucită provincie, Bugeacul împreună cu ţinuturile Gregeni, Codru, Lăpuşna, Orheiu, Soroca şi părţile transprutene din ţinuturile Iaşi şi Cârligătura“. Practic, teritoriul dintre Prut şi Nistru era cedat de către otomani ruşilor.

Negocierile au continuat la Bucureşti, însă nu aşa rapid cum sperau ruşii, ameninţaţi de pericol, în condiţiile deteriorării relaţiilor cu Franţa. Ţarul s-ar fi mulţumit „cu Prutul“, numai că sultanul Mahmud al II-lea dorea să păstreze gurile Dunării, cu cetăţile Ismail şi Chilia, puncte strategice importante pentru Imperiu.

În faţa încăpăţânării otomanilor, ţariştii au reluat ostilităţile, forţându-l pe sultan să accepte cedarea în totalitate a Basarabiei. Pe 16 mai 1812, s-a semnat tratatul, care arăta că, „hotarul dintre cele două state să fie râul Prut, de la intrarea acestuia în Ţara Moldovei şi până la locul unde se întâlneşte cu fluviul Dunărea, iar de acolo să urmeze partea stângă a fluviului Dunărea, până la Gura Chiliei şi până la mare.

Imperiul ţarist intra astfel în posesia unui teritoriu de 43.630 km, care cuprindea cinci cetăţi, 17 târguri, 685 sate şi aproape 500.000 de suflete.

La 1918, acest tărâm s-a reunit cu patria-mamă prin actul Unirii. Basarabia s-a aflat între graniţele ţării până în iunie 1940, când am pierdut-o, pentru a o recâştiga în vara anului următor, prin luptă.

În anul 1918, Sfatului Țării din Basarabia (Republica Democratică Moldovenească) a votat unirea cu România. A fost primul pas al procesului de formare a României Mari.

Tot la Iaşi, într-o şedinţă de guvern, la care au participat Ion Inculeţ, David Ciugureanu şi Constantin Stere, s-a decis forma prin care urma să fie proclamată Unirea:guvernul român accepta solicitările de Unire venite din Basarabia şi urma să-şi exprime poziţia oficială după votul din Sfatul Ţării.

În după-amiaza zilei de 27 martie a avut loc şedinţa Sfatului Ţării, în urma căreia a fost adoptată hotărârea de Unire. Ion Inculeţ declara: „Şedinţa de azi, domnilor deputaţi, va fi o şedinţă istorică pentru poporul nostru. Noi trebuie să depunem toate silinţele ca să reuşim cu cinste în acest moment istoric”.

Ulterior a luat cuvântul Alexandru Marghiloman, care a subliniat dorinţa guvernului român de a respecta drepturile şi libertăţile câştigate, urmând ca Sfatul Ţării să se ocupe de „rezolvarea chestiunii agrare potrivit cu vrerile poporului”.

„În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum mai bine de o sută de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi al dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa, România”.

Declaraţia de unire se încheia cu cuvintele: „Trăiască unirea Basarabiei cu România de-a pururea şi totdeauna!”. A urmat o scurtă alocuţiune a lui Alexandru Marghiloman, care a declarat că ia act de Declaraţia de Unire în numele poporului român şi al Regelui, la final spunând: „Trăiască România, una şi nedespărţită”.

În cadrul dejunului oficial de la Palat, dat în cinstea delegaţiei basarabene, Regele a luat cuvântul, declarând, printre altele: „Salutăm în voi o parte frumoasă a unui vis care niciodată nu se va şterge... Trăiască copilul cel mai mic, dar poate cel mai voinic, al României Mame!”