Culiță Sterp a fost reținut/Iubita manelistului, mesaj cu tupeu

Culiță Sterp a fost reținut/Iubita manelistului, mesaj cu tupeu

Manelistul Culiță Sterp a fost reținut după ce a făcut accident, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii spun că Sterp ar fi făcut mai multe ilegalități:

  • A fost surprins de aparatul radar cu viteză mai mare decât cea permisă
  • Nu a oprit la semnalul agenţilor
  • Ulterior a intrat într-o intersecţie pe culoarea roşie a semaforului
  • Și a lovit în plin un autoturism.
  • Sterp a plecat de la locul accidentului, fiind găsit de poliţişti în apropierea Teatrului.
  • La verificări Sterp a fost găsit că a condus băut, sub influența alcoolului.

După accident, iubita sa, Daniela Iliescu, a transmis un mesaj pe contul său personal de Instagram prin care și-a anunțat fanii că artistul se simte bine și că își dorește ca totul să treacă cât mai repede. De asemenea, iubita manelistului nu a putut trece cu vederea comentariile negative apărute după incident, așa că le-a atras atenția haterilor.

„Fac postarea asta în special pentru prietenii noștri care chiar se îngrijorează, mă sună și îmi dau mesaje și nu pot face față să le răspund tuturor (…)

Culiță este bine, sănătos!

Le mulțumesc oamenilor care chiar sunt alături de familia noastră, care știu prin ce perioadă stresantă trec (cu noul brand) care trebuia să fie una mai frumoasă, dar Dumnezeu știe ce lecții avem de învățat și de ce ne pune la încercare. Îi mai mulțumesc lui Dumnezeu ca totul este bine, lucrurile materiale oricum nu au contat și nu vor conta vreodată pentru noi.

Iar pentru cei care comentează aiurea, speculează și aruncă cu hate, mai uitați-vă și la viața voastră. O fi ea chiar perfectă și sunteți îndreptățiți doar să o comentați pe a altora?”, a scris aceasta pe contul personal de Instagram.

În mașină cu manelistul era o dansatoare care a participat la filmarea unui videoclip. Aceasta s-a ales cu o sperietură zdravănă, scrie clujust.ro .

În fotografia de mai jos, Culiță Sterp este în stânga în treningul roz, iar tânăra este dusă de asistenta de pe Ambulanță.

Manelistul Culita Sterp accident cu masina

Manelistul venea cu mașina dinspre Bulevardul Eorilor, cu viteză excesivă, a intrat pe roșu direct în fața unui taximetrist care circula normal, având verde la semafor, arată stiridecluj.ro.

”În cursul nopții, în jurul orei 02.00, polițiștii rutieri au fost sesizați pentru a interveni în urma producerii unui accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme, la intersecția străzii Eroilor cu Piața Avram Iancu, din municipiul Cluj-Napoca.

Conform cercetărilor preliminare, impactul ar fi avut loc între autoturismul condus de un bărbat, în vârstă de 30 de ani, din județul Hunedoara și un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat, de 32 de ani, din județul Cluj.

Masina lui Culita Sterp implicata in accident

În urma evenimenului rutier, conducătorul auto de 32 de ani a fost transportat la o unitate medicală pentru investigații de specialitate, însă nu a rămas internat, în cazul acestuia testarea cu aparatul etilotest indicând rezultat negativ.

După producerea evenimentului rutier, conducătorul auto în vârstă de 30 de ani nu ar fi rămas în zona respectivă, fiind ulterior identificat de polițiști. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatului fiindu-i recoltate probe biologice la o unitate medicală.

Masina lui Culita Sterp implicata in accident

Știrea inițială:

Cântărețul de manele Culiță Sterp ar fi fost implicat într-un accident, azi-noapte, în Cluj-Napoca, fiind băut la volan, potrivit surselor G4Media.ro.

Manelistul ar fi fugit de la locul accidentului.

Poliția a anunțat detalii despre accident, fără a dezvălui identitatea șoferilor implicați:

În cursul nopții, în jurul orei 02.00, polițiștii rutieri au fost sesizați pentru a interveni în urma producerii unui accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme, la intersecția străzii Eroilor cu Piața Avram Iancu, din municipiul Cluj-Napoca.

Conform cercetărilor preliminare, impactul ar fi avut loc între autoturismul condus de un bărbat, în vârstă de 30 de ani, din județul Hunedoara și un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat, de 32 de ani, din județul Cluj.

În urma evenimentului rutier, conducătorul auto de 32 de ani a fost transportat la o unitate medicală pentru investigații de specialitate, însă nu a rămas internat, în cazul acestuia testarea cu aparatul etilotest indicând rezultat negativ.

După producerea evenimentului rutier, conducătorul auto în vârstă de 30 de ani nu ar fi rămas în zona respectivă, fiind ulterior identificat de polițiști. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatului fiindu-i recoltate probe biologice la o unitate medicală.

În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, în cadrul anchetei urmând a fi stabilite cu exactitate condițiile în care a avut loc evenimentul rutier.



populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…