Ion Gheorghe Duca a fost asasinat pe peronul gării Sinaia, la 29 decembrie în 1933, la comanda legionarilor. Procesul asasinilor s-a încheiat la 5 aprilie 1934 prin achitarea principalilor fruntaşi legionari.

Secolul al XX-lea a adus cu sine şi o înmulţire exponenţială a atentatelor, reuşite sau eşuate, la viaţa unor personalităţi. În România violenţa politică s-a intensificat în deceniul al patrulea al secolului trecut, când nu mai puţin de doi prim-miniştri au căzut victime unor atentate.

Astfel, în 29 decembrie 1933 premierul liberal I.G. Duca s-a prăbușit sub gloanţele legionarilor Nicolae Constantinescu, Ion Caranica şi Doru Belimace pe peronul gării din Sinaia.

Ion Gheorghe Duca

După numai şase ani, la 21 septembrie 1939, prim-ministrul Armand Călinescu a fost împuşcat în Cadillacul său, de către o echipă de legionari, în timp ce se întorcea de la o şedinţă a Marelui Stat Major.

Care era contextul? În 1927 se formează organizaţia Legiunea Arhanghelului Mihail, avându-l în frunte pe Corneliu Zelea Codreanu, unul dintre principalii propagatori ai ideilor antisemite. Din Legiune făceau parte în special studenţii generaţiei anilor ‘20, iar obiectivul acesteia era lupta împotriva pericolului evreiesc. În 1930 ea îşi va schimba numele în Garda de Fier şi îşi va întări mesajul antisemit, cerând impunerea lui numerus nullus pentru evrei în universități, finanțe, economie și rezolvarea problemei evreieşti, în scopul protejării populaţiei creştine14 . Sub masca îndeplinirii unei misiuni divine, promovau asasinatul şi eliminarea celor care se opuneau cauzei „sfinte”. Metodele aplicate de către membrii Gărzii au determinat guvernul român să dizolve organizaţia. Însă, aceasta va replica la rândul ei, prin uciderea primului-ministru I.G. Duca, scrie Ioana Cosman în Caietele CNSAS.

Ion Gheorghe Duca, ucenic al „şcolii politice” a lui Ionel Brătianu, a devenit treptat cel mai apropiat colaborator al acestuia, fruntaşul liberal pregătindu-l din vreme să preia frâiele partidului liberal.

Duca a avut o ascensiune politică fulminantă, devenind deputat, ministru, preşedinte al PNL şi preşedinte al Consiliului de Miniştri. A fost unul dintre teoreticienii de elită ai liberalismului românesc, sintetizând în numeroase lucrări şi discursuri principiile doctrinei liberale în perioada interbelică.

La sfârşitul lunii decembrie 1930, Vintilă Brătianu a încetat din viaţă. Pe 28 decembrie 1930, Congresul PNL l-a ales pe Ion G. Duca în funcţia de preşedinte al partidului. Pentru a creşte credibilitatea formaţiunii sale, Duca s-a văzut nevoit să facă numeroase compromisuri regelui Carol al II-lea.

Duca era un monarhist, dar poziţiile neconstituţionale ale regelui erau privite şi criticate cu demnitate. În februarie 1931, la Congresul PNL, referindu-se la manevrele regelui care urmărea să instaureze o dictatură personală, abrogând Constituţia şi eliminând partidele, fruntaşul liberal declara: „Orice experienţe pot duce la deziluziuni amare şi orice abateri pot atrage consecinţe primejdioase”.

Ion Gheorghe Duca Wikipedia

Un astfel de compromis l-a reprezentat acceptul ca PNL să sprijine guvernul Nicolae Iorga, cu care a încheiat un cartel în alegerile parlamentare de la începutul lunii iunie 1931, prezentându-şi candidaţii pe listele coaliţii politice denumită Uniunea Naţională. În timpul celei de-a doua guvernări naţional-ţărăniste (1932 - 1933), PNL a desfăşurat o luptă acerbă împotriva politicii „porţilor deschise”, promovate de PNŢ în domeniul economic.

La 1 octombrie 1933, PNL a adoptat un program de guvernare care preconiza, printre altele, întărirea regimului parlamentar-constituţional, simplificarea aparatului administrativ, reducerea impozitelor, combaterea şomajului, luarea de măsuri împotriva mişcărilor anarhice, ş.a. De asemenea a fost declanşată a amplă campanie de răsturnare a guvernului.

În cele din urmă, Carol al II-lea a chemat la guvernare pe liberali, iar Ion G. Duca a fost desemnat prim-ministru pe 14 noiembrie 1933. Prima misiune a cabinetului a fost aceea de a organiza alegerile, iar data lor a fost stabilită între 20/29 decembrie. Duca îşi mai propunea, pe lângă stabilizarea economică în urma marii crize, asigurarea ordinii interne şi respectarea legilor.

Regina Maria şi premierul României I G Duca în curtea Mănăstirii Hurezi - Vâlcea

Ciocnirile dintre forţele de ordine şi legionari, care potrivit guvernului „urmărea schimbarea pe cale revoluţionară a ordinii legale în stat şi instaurarea unui regim social şi politic neconform Constituţiei şi Tratatelor de pace”, au dus la suprimarea presei legionare şi la arestarea unui mare număr de membri ai Gărzii de Fier. Mai mult, pe 9 decembrie, Legiunea Arhanghelului Mihail a fost scoasă în afara legii, ceea ce îi punea pe legionari în faţa imposibilităţii de a mai participa la alegerile din acea lună.

În campania electorală, ciocnirile dintre legionari şi forţele de ordine s-au înteţit, în urma schimburilor de focuri rezultând decesul a numeroşi legionari. De asemenea, Poliţia a făcut numeroase descinderi la domicilii şi sedii ale legionarilor, operând arestări. În cele din urmă, alegerile au fost câştigate de PNL, însă numai două zile mai târziu, primul ministru este chemat la Sinaia pentru o întrevedere cu Carol al II-lea, sub pretextul destituirii guvernatorului Băncii Naţionale, scrie Enciclopedia României.

În tren cu asasinii

Ion Gheorghe Duca a plecat cu primul tren, fără să ştie că într-un vagon alăturat călătoreau asasinii săi. Întrevederea cu regele a durat două ore. La ora 21:30, premierul urcă în automobil cu doctorul Constantinescu, spre gară. Asasinii se plimbaseră nestingheriţi toată ziua pe peronul din Sinaia. Nimeni nu i-a legitimat şi nu i-a întrebat cum îi cheamă. Trenul avea întârziere şi, anunţat, premierul soseşte în gară la orele 21.55. Automobilul care-l adusese opreşte la distanţă, iar Duca se îndreaptă spre vagonul ministerial, fără a fi însoţit de cei 8 poliţişti din gardă, pe care-i avea la Bucureşti, scrie Alex Mihai Stoenescu în „Istoria loviturilor de stat“.

Până la vagonul guvernamental mai avea câţiva paşi. Ar fi trebuit să intre prin biroul şefului de gară, dar cineva a uitat să-l anunţe. A urmat o explozie, un nor de fum, o simplă petardă aruncată în calea lui Duca. În panica momentului, legionarul Nicolae Constantinescu i-a pus o mană pe umăr şi apoi i-a tras o rafală de cinci gloanţe în cap. Duca a murit pe loc. Avea 54 de ani. Cadavrul său a fost recuperat de pe peronul Gării Sinaia şi depus într-o cameră lângă anexele servitorilor din Castelul Peleş.

Ziarul „Viitorul” din 31 decembrie 1933 scria : „Astăzi, la orele 22, pe peronul Gării Sinaia, a fost asasinat cu 5 focuri de revolver primul-ministru, Ion G. Duca, de un student de la Academia Comercială, anume Nicolae Constantinescu, care avea şi doi complici, Ion Caranica şi Doru Belimace. Nicolae Constantinescu este arestat. El a declarat că aparţine Gărzii de Fier şi că acest atentat a fost plănuit mai de mult”.

IG Duca pe catafalc după asasinarea sa în 1933 - Imagine de colecţie

Grupul acestor trei va fi denumit ulterior „Nicadorii”, creat prin combinarea primelor silabe din numele celor trei membri ai grupului.

La 1 ianuarie 1934, acelaşi cotidian nota: „Ştirile ce vin din întreaga ţară mărturisesc covârşitoarea durere pricinuită de moartea tragică a lui I. G. Duca. Pentru întreaga opinie publică, odiosul atentat nu răpeşte numai pe marele bărbat de stat Ion G. Duca, în momentul în care avea mai mare nevoie de el, ci răpeşte un om cunoscut şi iubit pretutindeni, pentru bunătatea, abilitatea şi onestitatea sa. Pretutindeni a fost iubit şi respectat”.

Implicarea lui Carol al II-lea

Ceea ce în epocă a părut ca o răzbunare politică a legionarilor, cercetările ulterioare au arătat o enormă conspiraţie care a stat la baza celei de-a doua asasinări a unui prim-ministru din România. Investigaţia a mers până la cea mai înaltă poziţie din stat, regele Carol al II-lea.

Dosarele păstrate la Arhivele Statului Bucureşti au arătat că ministrul de Interne şi şeful Siguranţei ştiau de atentat, dar nu au luat nici o măsură. Vagonul guvernamental a fost însoţit de un singur agent, iar asasinii au călătorit cu acelaşi tren către Sinaia. O singură măsură s-a luat la Sinaia pentru a apăra securitatea primului-ministru, aceea de a nu intra pe peronul gării prin intrarea principală, ci prin biroul şefului gării, deoarece vagonul cu care urma să călătorească Duca oprea în faţa acestuia, evitând astfel parcurgerea peronului. Dispoziţia nu a fost respectată.

Carol al II-lea fusese informat despre ce aveau de gând legionarii, după ce şeful poliţiei, Gabriel Marinescu, primise o notă care deconspira întregul plan, însă regele a dat următoarea dispoziţie: „Ţine nota la birou şi n-o transmite mai departe”. Informația apare la Florin Sinca în „Din istoria Poliţiei Române“ și la Gh. Buzatu, C .Ciucanu, C. Sandache în „Radiografia dreptei româneşti“. Informarea fusese făcută chiar de vărul lui Belimace, Alexandru Tale, care era informator al poliţiei. Procesul asasinilor s-a încheiat la 5 aprilie 1934 prin achitarea principalilor fruntaşi legionari.