CULISE/Totul despre Mafia PSD din Justiție care l-a eliberat pe Dragnea
Decizia de eliberare a fostului lider PSD Liviu Dragnea a fost decisă de judecătorii Tribunalului Giurgiu, Adriana Pencea și Andrei Buliga.
Adiana Pencea este chiar preşedintele Tribunalului Giurgiu. Ea a fost numită de Secţia pentru judecători a CSM în 2018 pentru un mandat de 3 ani, începând cu 1 ianuarie 2019 până pe 1 ianuarie 2022. Comisiile de examinare pentru funcţiile de conducere au fost desemnate de Secţia pentru judecători a CSM, au explicat mai mulţi magistraţi pentru G4Media.ro .
sursa foto: Inquam Photos/ Octav GaneaSecţia pentru judecători a CSM este dominată de gruparea judecătoarei Lia Savonea (foto), fostă şefă a CSM în 2019. În 2018, anul numirii Adrianei Pencea la şefia Tribunalului Giurgiu, şefă a CSM era judecătoarea Simona Marcu, soţia avocatului Gil Vasile despre care Riseproject.ro a dezvăluit în cadrul celebrei anchete de presă „Valiza” că a fost pe ştatul de plată al Tel Drum – compania despre care procurorii DNA susţin că este controlată de Liviu Dragnea – cu suma de 15.200 de lei.
Numele judecătoarei Adriana Pencea se află pe lista şefilor de instanţe care, în martie 2019, au condamnat protestele magistraţilor împotriva modificărilor operate de PSD-ALDE-UDMR la legile Justiţiei. Vezi aici.
Tribunalul Giurgiu este şi fieful actualului inspector şef al Inspecţiei judiciare, Lucian Netejoru, numit în funcţie tot de o comisie din care a făcut parte Lia Savonea. Netejoru a fost la conducerea Tribunalului Giurgiu, ca vicepreşedinte şi preşedinte, încă din 2006 până în 2015 când a câştigat primul mandat de inspector şef al Inspecţiei Judiciare.
Cum a ajuns eliberarea lui Dragnea la Tribunalul Giurgiu
Pe 27 aprilie 2021, Judecătoria Sectorului 5 a respins cererea de eliberare din penitenciar formulată de Liviu Dragnea. O lună mai târziu, pe 27 mai 2021, Tribunalul Bucureşti a confirmat decizia judecătoriei şi a stabilit că fostul lider PSD va putea cere din nou eliberarea condiționată abia după data de 27 august.
Judecătorii de la Tribunalul Bucureşti, Claudiu Corobana şi Ciprian Purice, care au luat decizia de respingere a eliberării condiţionate a lui Liviu Dragnea, au fost atacaţi în presa care susţine inculpaţii şi etichetaţi drept #Rezist.
Ulterior, Liviu Dragnea a formulat o cerere de strămutare la Curtea de Apel Bucureşti (CAB) pe motiv că în Capitală nu ar fi avut parte de judecători imparţiali.
Sursa Foto: Romanialibera.roPe 14 iunie, CAB a anulat decizia Tribunalului, a decis rejudecarea şi strămutarea procesului la Tribunalul Giurgiu. Judecătoarea de la CAB care a luat această decizie se numeşte Nicoleta Nolden (fostă Cristuș) şi este o apropiată a Liei Savonea, fostă şefă a Curţii de Apel Bucureşti, după cum a arătat G4media.ro în repetate rânduri.
În octombrie 2019, judecătoarea Nolden (foto) a mai luat o decizie favorabilă lui Liviu Dragnea. Ea a anulat hotărârea Secţiei pentru judecători a CSM din decembrie 2018 prin care a fost stabilită componenţa completurilor de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) şi hotărârile Colegiului de conducere al ÎCCJ privind numărul şi tragerea la sorţi a completurilor de 5 judecători pe 2019. Vezi detalii aici.
În vara lui 2019, judecătoarea Nolden a obligat Secția pentru procurori a CSM să îi prelungească activitatea în profesie procuroarei Puiu Zarafina de la Secția Specială după împlinirea vârstei de 65 de ani Procuroarea Puiu Zarafina o ancheta, alături de procuroarea Adina Florea, pe fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi în aşa zisul dosar al aducerii în ţară a fugarului Nicolae Popa, fost director al FNI. Puiu Zarafina îl cerceta pentru presupuse abuzuri şi pe procurorul Andrei Bodean, șeful DNA Constanța, anchetatorul lui Mazăre și Nicușor Constantinescu. Puiu Zarafina avea în lucru și un dosar al procurorului Cristian Ban, membru CSM.
Europa liberă a arătat aici că judecătoarea Nolden a suspendat un ordin al Vioricăi Dăncilă prin care a demis un secretar de stat din MAI. Fostul secretar de stat Adrian Petcu, apropiat de Carmen Dan, a rămas pe post cu ajutorul judecătoarei Nolden, deși a fost dat afară de Viorica Dăncilă.
Petcu fusese numit în funcţie pe vrema fostul ministru de interne Carmen Dan. Când aceasta şi-a dat demisia, pe 15 iulie 2019, Petcu nu a plecat odată cu ea, astfel încât a fost demis de Dăncilă o lună mai târziu. Încă de la primul termen de judecată, judecătoarea Nicoleta Nolden i-a dat dreptate lui Petcu şi a decis suspendarea decretului de schimbare din funcţie semnat de Dăncilă.
Europa liberă a arătat şi că Nicoleta Nolden a fost colegă de complet de judecată, în cadrul Secției Contencios Administrativ de la CAB, şi cu Alina Ghica, vicepreședinte al Curții de Apel București, și prietenă a Liei Savonea.
Interesant că judecătoarea Nolden a fost detaşată de CSM la Ministerul Justiţiei în martie 2020, la cererea ministrului PNL Cătălin Predoiu. Detaşarea ei a încetat în martie 2021, după ce ministrul Justiţiei a devenit Stelian Ion de la USR.
Nicoleta Nolden (ex-Cristuş) a fost consiliera lui Cătălin Predoiu în primul său mandat în fruntea Ministerului Justiției, a fost consilier de stat în aparatul de lucru al fostului prim-ministru Mihai Răzvan Ungureanu și a lucrat în Ministerul Afacerilor Externe, unde a ocupat funcția de consul în cadrul secției de afaceri consulare a Consulatului General al României la Bonn.
Potrivit declarațiilor sale de avere, Nicoleta Nolden este căsătorită cu un judecător german, Gerd Nolden, de la Curtea de Apel din Koln.
De notat că, la sosirea acasă de la penitenciar, Liviu Dragnea l-a pomenit în treacăt pe fostul ministru al Justiţiei Cătălin Predoiu. ”La mine a fost o comandă de sus, foarte clară. Flavia (avocata Flavia Teodosiu – n.r.) mi-a spus că i-a spus Predoiu, când era ministrul Justiției, că totul vine de la Iohannis”, a declarat Dragnea la sosirea acasă, după eliberarea condiționată din penitenciar.
Imediat, fostul ministru Justiţiei Cătălin Predoiu a dezminţit categoric. „Am luat act de declaraţia făcută la ieşirea din penitenciar de către Liviu Dragnea, condamnat penal recent liberat condiţionat, făcută la adresa subsemnatului şi o dezmint categoric. E o declaraţie incorectă, nu am fost interesat şi nu am făcut comentarii legate de niciun dosar al vreunui deţinut al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, inclusiv cel al lui Liviu Dragnea”, a scris Predoiu pe Facebook.