Culise. UDMR se agață de guvernare. Calculele din PSD și PNL

Culise. UDMR se agață de guvernare. Calculele din PSD și PNL

În ciuda faptului că portofoliile UDMR din guvernare ar putea fi reduse, iar unul din ministerele grele ar putea trece la alt partid, Uniunea nu face încă un pas în spate. De altfel, și raportarea PSD și PNL față de UDMR diferă.

Ministerul Dezvoltării, condus de Cseke Attila, e râvnit de alte partide FOTO Inquam Photos

Ministerul Dezvoltării, condus de Cseke Attila, e râvnit de alte partide FOTO Inquam Photos

UDMR se lasă greu dat la o parte de la guvernare, demers care părea că o să aibă loc, după mai multe zile tensionate la nivelul Coaliției. Escaladarea tensiunilor a avut loc după ofertele făcute de PSD și PNL celor din UDMR.

Potrivit unor surse politice din Coaliție, primul pas a fost anunțarea UDMR că rămâne fără Dezvoltare. Iar reprezentanții PSD și PNL au pus pe masă mai multe variante de lucru, pentru continuarea în formula de trei cu UDMR. O primă variantă a fost ca UDMR să aibă, vicepremier, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, dar și Ministerul Culturii.

A doua variantă, vicepremier din partea UDMR, MIPE și Mediu, dar ar fi avut loc discuții privind o reașezare a altor funcții din eșalonul doi, dat fiind că Uniunea ajungea să aibă tot două ministere importante. A treia variantă, vicepremier UDMR , MIPE și alt portofoliu, dar nu categoria celor mai bine cotate.

Paralela Transporturi - Dezvoltare

În acel moment Kelemen Hunor și colegii au plecat de la negocieri. După consultarea din Prezidiul Uniunii, care a avut loc vineri după-amiază, UDMR a hotărât continuarea negocierillor.

Primarul municipiului Sfântul Gheorghe, care este și membru al Prezidiului Uniunii, a fost liderul care a confirmat public faptul că UDMR revine la masa negocierilor. Edilul a făcut și o paralelă legată de raportarea la modul cum și-a făcut treaba un ministru.

Decizia luată este de a continua negocierile. Noi încă mai sperăm că un acord politic semnat de nişte lideri politici în România secolului 21 trebuie respectat sau poate fi respectat. De la această premisă pornim şi anume că este un acord politic semnat între PNL si PSD şi el va trebui respectat. Dacă se doreşte reducerea numărului de ministere, atunci suntem de acord să fie şi UDMR parte a reducerii şi să rămânem cu două ministere în loc de trei, după comasarea Ministerului Sportului, dar dacă argumentul PSD de păstrare a Ministerului Transporturilor este faptul că domnul Sorin Grindeanu este eficient, atunci în aceeaşi măsură putem spune că domnul Cseke Attila este un ministru eficient. Şi noi considerăm că miniştrii şi secretarii de stat ai UDMR au adus o plus valoare în actul de guvernare. Nici nu am primit vreun reproş privind activitatea miniştrilor UDMR”, a explicat Antal Arpad, vineri, pentru News .ro.

Potrivit informațiilor „Adevărul”, la reînceperea negocierilor, care nu se știe când va avea loc, dacă discuțiilor vor fi suspendate până la trecerea de problemele sociale, UDMR va merge ca plan a tot cu revendicarea Dezvoltării. Însă există și un plan B, de acceptare a variantei MIPE și a Mediului. Însă Kelemen Hunor are mână liberă să ia orice decizie, adică nu e obligatoriu să accepte orice, dacă mai sunt alte răzgândiri la PNL și PSD.

Raportarea la UDMR

Dintre cele două mari partide ale Coaliției, PSD este cel care ar vrea mai mult să îi aibă aproape și pe cei de la UDMR. Surse social-democrate au precizat că vor să aibă UDMR lângă ei pentru că sunt un partener stabil, iar în cazul unor sincope cu liberalii, care pe măsură ce se apropie 2024 ar putea să mai piardă din oameni, dată fiind creșterea atitudinii anti-PSD, e mai bine să fie o rezervă de voturi. Și la lansarea ideii că negocierile pentru nou guvern ar trebui să fie suspendate, UDMR s-a poziționat imediat lângă PSD .

În schimb, în interiorul PNL Uniunea văzută ca o formațiune care a căutat să obțină mai mult decât îi era permis procentul de la alegeri. Așa că acum fie acceptă ce li se oferă, fie ies de la guvernare. Mai precis, fie ieșirea parțială, doar la nivel de miniștri și secretari de stat, fie completă, fiind decuplați total de la putere.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”