Cui foloseşte o suspendare ritualică a preşedintelui Traian Băsescu
Intrat în ultimele patru luni de mandat, preşedintele Traian Băsescu se confruntă din nou cu perspectiva suspendării, situaţie prin care a mai trecut de două ori în timpul celor două mandate de şef al statului. Totuşi, timpul scurt până la alegerile prezidenţiale l-ar putea aduce pe Traian Băsescu într-o situaţie insolită: ar putea fi suspendat de Parlament, fără să se ajungă însă şi la un referendum de demitere. Aşadar, o suspendare simbolică, aşa cum de mult îşi doreşte PSD.
Propunerea de suspendare a venit din partea preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, politician în legături strânse cu premierul Victor Ponta. Tăriceanu îl acuză pe Băsescu că a încălcat Legea Fundamentală când s-a întâlnit cu Elena Udrea la ceas de seară, la Cotroceni, săptămâna trecută, deşi, judecând în litera legii, nicăieri în Constituţie nu scrie că preşedintele nu poate primi vizitele politicienilor. „Nu este prima dată când încalcă grav prevederile Constituţiei, le desconsideră. Sigur că pentru demitere probabil nu mai este timp, dar suspendarea se poate declanşa în orice moment, până în ultima zi a mandatului actualului preşedinte, şi acest lucru este bine să fie ştiut de către opinia publică şi să îl amintim şi preşedintelui“, a spus Tăriceanu. Astfel, fostul lider liberal a făcut o buclă în timp: în 2007, din postura de premier, Călin Popescu Tăriceanu a pus umărul la suspendarea preşedintelui, deşi actorul principal a fost atunci Dan Voiculescu.
Imediat a venit şi binecuvântarea premierului Victor Ponta. „Evident că, de principiu, suntem de acord. Ideea domnului Tăriceanu e extrem de corectă şi are în totalitate susţinerea mea. Dacă Traian Băsescu va exagera cu încălcarea atribuţiilor de preşedinte şi se va manifesta în continuare doar ca şef de campanie al Elenei Udrea, evident că nu exlcudem absolut deloc ideea de a aplica prevederile constituţionale privind suspendarea“, a spus, ameninţător, Ponta.
„Referendum, în primul tur de scrutin“
Fireşte, de la aceste declaraţii, au prins repede viaţă câteva scenarii privind viitorul incert al preşedintelui Traian Băsescu. Toate variantele pleacă de la următoarea întrebare: pe cine ajută o nouă suspendare, în perspectiva alegerilor prezidenţiale? Uitându-ne pe calendar, vedem că o variantă plauzibilă, însă puţin probabilă, ar fi ca preşedintele să fie suspendat de Parlament, iar referendumul pentru demitere să fie organizat în primul tur al alegerilor prezidenţiale, mai excat pe 2 noiembrie.
Sociologul Sebastian Lăzăroiu, fost consilier prezidenţial, crede că un astfel de scenariu ar reduce campania electorală la o luptă în doi: între Victor Ponta şi Elena Udrea. „Parlamentul ar putea să îl suspende pe preşedintele în funcţie şi să stabilească referendumul de demitere chiar în ziua primului tur al alegerilor prezidenţiale. Astfel campania electorală se va transforma într-un vot pro sau anti- Traian Băsescu. Cum Elena Udrea se va revendica drept singurul candidat susţinut de preşedintele Traian Băsescu, atunci vom avea următoarea polarizare: anti-Băsescu-Ponta, pro-Băsescu-Udrea“, scrie Lăzăroui pe facebook.
Cât despre rezultatul referendumului, Lăzăroiu vede astfel lucrurile: „Dacă nu se întruneşte cvorumul (50%+1) atunci preşedintele rămâne în funcţie până pe 21 decembrie şi asta ar putea să-i afecteze şansele lui Ponta în al doilea tur de scrutin. Dacă se întruneşte cvorumul, atunci preşedintele este demis şi pierde 4 săptămâni din mandat, iar asta îi poate mări şansele lui Ponta în turul al doilea“.
„Am fi consideraţi neserioşi“
Analistul politic Radu Magdin îi avertizează pe politicieni să nu strice din nou relaţia cu partenerii externi, doar dintr-un capriciu. „Suspendarea este o pisică electorală arătată într-un moment nepotrivit, pentru că ne aflăm într-un context geopolitic foarte complicat. Vedem ce se întâmplă în Ucraina şi să nu uităm că preşedintele este, totuşi, şeful CSAT. În plus, nu ne putem permite pe plan extern un alt scandal de tipul celui din 2012. Să ne amintim care au fost atunci reacţiile, darămite acum. Preşedintele Traian Băsescu se află în ultimele trei-patru luni de mandat, influenţa sa este tot mai mică, ceea ce americanii numesc lame duck (n.r. – neputincios). Nu sunt motive suficiente de suspendare. Am da semnale extrem de dure faţă de partenerii noştri externi. Am fi consideraţi neserioşi. Acei oameni ne vor întreba: Voi chiar nu mai puteţi avea răbdare trei luni? E ceva de neînchipuit. Cei care se gândesc serios la acest scenariu nu cred că înţeleg lumea în care trăim“, a spus Radu Magdin.
Analistul politic nu crede că Elena Udrea şi Victor Ponta vor avea mult de câştigat de pe urma faptul că toate luminile campaniei se vor aşeza pe ei şi ne aminteşte de campania pentru alegerile europarlamentare. „Să nu uităm că războiul dintre Băsescu şi Ponta din primăvară i-a ajutat teoretic. Şi PSD, şi PMP a luat mai puţin decât şi-au propus atunci. Acum, ACL, cu un Iohannis care face apel la seriozitate, cred că ar avea cel mai mult de câştigat. Simpla acţiune de suspendare a preşedintelui va aduce mari prejudicii de imagine Guvernului şi majorităţii parlamentare. Dacă Băsescu va fi suspendat, iar următorul preşedinte va proveni din actuala majoritate - fie el Ponta sau Tăriceanu - timp de doi va trebui să refacă imaginea României pe plan extern“, a conhis Radu Magdin.
„Un moment de slăbiciune“
Sociologul Alfred Bulai este de părere că implicarea lui Traia Băsescu în campanie, ca urmare a suspendării, nu i-ar aduce, automat, un plus electoral Elenei Udrea. „Dacă PSD îl suspendă, e clar că Băsescu va folosi din nou tema victimizării şi a vulnerabilităţii. Asta nu însemană că Elena Udrea va câştiga direct, mai ales că doamna Udrea s-a impus pe un moment de slăbiciune al lui Băsescu. Asta cred eu. În plus, o parte din voturile lui Băsescu vor merge direct către Monica Macovei, care, pe tema justiţiei, o spulberă pe Udrea“, spune Bulai.
Ponta nu vrea dezbateri, ci popcorn
Premierul Victor Ponta a fost întrebat, vineri, la Tulcea, dacă va răspunde provocării lansate de Elena Udrea pentru o confruntare într-o dezbatere publică. „Îi răspund de pe acum că între turul unu şi turul doi, cu mare plăcere, dacă doamna Udrea este în turul doi, ne vom întâlni“, a spus premierul. „În turul I îmi voi lua popcorn şi mă voi uita la dezbaterile dintre doamna Macovei, doamna Udrea, domnul Diaconescu, sunt doi domni Diaconescu, domnul Iohannis. Va fi o cafteală la care nu doresc să particip. În turul II e altceva“, a mai spus Ponta.
Câţi oameni votează
Numărul alegătorilor din ţară este de 18.336.254, iar al celor din străinătate este de 530.446 pentru primul tur de scrutin, iar pentru turul doi, din 16 noiembrie, acesta este de 18.344.071 pentru ţară, respectiv 530.652 în străinătate, informează Autoritatea Electorală Permanentă. Numărul de votanţi este aproximativ acelaşi cu cel de la referendumul de suspendare din 2012, când PSD acuza că nu este posibil să existe atât de mulţi oameni cu drept de vot în România. De altfel, puţin peste 18 milioane de oameni au avut drept de vot şi la alegerile europarlamentare din mai.
Sursa: adevarul.ro