Cuba: Miguel Diaz-Canel a preluat puterea după fraţii Castro, dar linia partidului unic va fi menţinută

Cuba: Miguel Diaz-Canel a preluat puterea după fraţii Castro, dar linia partidului unic va fi menţinută

Cuba a întors luni pagina fraţilor Fidel şi Raul Castro, odată cu retragerea celui din urmă la vârsta de 89 de ani, o schimbare cu puternică semnificaţie simbolică, dar care nu va schimba deloc supremaţia partidului comunist ca partid unic, transmite AFP.

''Cel mai revoluţionar, în Revoluţie, este să aperi mereu Partidul, la fel cum Partidul trebuie să fie cel mai mare apărător al Revoluţiei'', a subliniat Miguel Diaz-Canel, în vârstă de 60 de ani, preşedinte al Cubei din 2019 şi ales acum prim-secretar al partidului de către cei 300 de delegaţi la congresul formaţiunii.

El a amintit anterior că pentru Cuba ''19 aprilie este o zi istorică'', luni fiind marcată a 60-a aniversare a atacului din Golful Porcilor, orchestrat de SUA şi dejucat de Cuba, un motiv de mândrie în această insulă.

Transferul puterii survine însă într-un moment critic pentru Cuba, afectată de cea mai rea criză economică din ultimii 30 de ani, de pandemie şi de consolidarea embargoului impus de SUA în anul 1962.

''Existenţa unui partid unic în Cuba a fost şi va fi mereu ţinta campaniilor duşmanului (SUA), hotărât să fragmenteze şi să divizeze cubanezii cu cântecele de sirenă ale sacrosanctei democraţii burgheze'', a afirmat la rândul său Raul Castro, care a îndemnat noile generaţii să ''apere cu zel'' partidul comunist.

Odată cu retragerea sa, generaţia istorică a fratelui său Fidel Castro care a făcut revoluţia din 1959 a ieşit şi ea din biroul politic, nucleul puterii în Cuba. Însă media de vârstă a noului birou politic nu coboară sub 61,6 ani, iar din 14 membri numai trei sunt femei.

În timpul congresului, zeci de militanţi, jurnalişti independenţi şi artişti au scris pe Twitter că poliţia nu le-a permis să plece de acasă, un procedeu folosit pentru a împiedica orice adunare, în timp ce alţii s-au plâns că li s-au tăiat telefonul şi internetul.

De altfel, internetul a fost în ultimele luni motorul manifestării unor nemulţumiri sociale. În replică, partidul a adoptat o rezoluţie pentru consolidarea ''activismului revoluţionar pe reţelele de socializare'' şi combaterea ''subversiunii'' acestora. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”