„Very good in Cricklewood (Foarte bine în Cricklewood – n.r.)“, le spunea o fetiţă jurnaliştilor de la BBC, când aceştia au venit în România pentru a vorbi cu imigranţii care îşi fac drum în Marea Britanie. V-am mai povestit despre Cricklewood în episoadele anterioare ale serialului nostru. Este un cartier de imigranţi, din nord-vestul Londrei, unde magazinele româneşti sunt la fiecare colţ, iar pe străzi se vorbeşte româneşte. Dar se mai întâmplă şi altceva pe străzile astea. Tot româneşte.

În fiecare dimineaţă, începând cu ora 7.00, românii se strâng pe trotuarele de aici – cele pe care le construieşte nea Vasile Miculaş, muncitorul cinstit – şi aşteaptă „în piaţă, să vină englejii să ne ia la muncă“, după cum ne povesteşe unul dintre ei. Băieţii lucrează cu ziua, adică „la negru“ în ceea ce toţi ştiu să spună – chiar dacă vorbesc sau nu engleză: „labour“ (muncă – n.r.). Nu sunt doar români, competiţia e acerbă pe locurile „la zi“: bulgari, ucraineni, slovaci, toţi îşi caută un rost temporar.

„Forţa de muncă brută românească“

Ora 7 dimineaţa, într-o zi de miecuri din februarie. Cercetăm zona într-un taxi la volanul căruia se află un şofer român. Îi căutăm pe românii care au ieşit în bulevard să capete ceva de muncă. Din două-trei vorbe, şoferul nostru ne explică ce se întâmplă pe Cricklewood Broadway: „Aici munca începe cam pe la ora 8.00 şi builderii (constructorii – n.r.) realizează cam pe la 8.30 – 9.00 că nu au forţa de muncă necesară să-şi termine lucrarea. Şi atunci vin şi mai apelează la forţa de muncă brută românească. Aici sunt românii care aşteaptă să fie luaţi astăzi la muncă.“

Cu glugile trase pe cap, cu mâinile în buzunare sau fumând hoţeşte, românii s-au strâns deja în grupuleţe, la colţ de stradă. Unii sprijină pereţii clădirilor, alţii încearcă să se mai pună pe picioare cu câte o cafea aburindă. Plouă şi e întunecat. Şoferul a parcat pe o stradă mai retrasă, lângă o maşină cu numere de Bacău. De când am ieşit „la principală“, băieţii s-au alertat unii pe alţii de prezenţa unor jurnalişti. Ne-am împrietenit mai mult cu ţigări şi cu poveşti personale. Fiecare ştie să-şi justifice prezenţa în stradă, toţi îşi flutură cu hotărâre drepturile de cetăţeni europeni.

Lucrăm la negru, dar ce să facem, să spargem, să furăm? Am venit să muncim şi noi ca toţi oamenii
muncitor ilegal

Poliţia le încurcă iţele

„Lucrăm la negru, dar ce să facem, să spargem, să furăm? Am venit să muncim şi noi ca toţi oamenii“, povesteşte unul dintre băieţii supăraţi pe poliţie. Şi colegii lui de bulevard sunt cam certaţi cu ofiţerii care patrulează pe străzile de aici. Pentru că poliţia „ne fugăre, ne arestează, ne tratează ca pe nişte câini“, se confesează unul dintre băieţi. În timp ce alţii susţin că sunt săltaţi, băgaţi în dubă şi duşi la secţie. Când ei, de fapt, aşteaptă alte dube, care să-i transporte pe şantiere. Dubele care îi ajută să-şi câştige pâinea pe ziua de azi.

Românii din stradă sunt trişti, sunt şmecheri, muncitori, escroci, dezinformaţi sau ignoranţi. Toţi ştiu că restricţiile de pe piaţa muncii s-au ridicat de la 1 ianuarie 2014, dar asta nu le schimbă cu nimic situaţia. Ei erau aici şi înainte, ba chiar, unii dintre ei, şi acum 7 ani. Nu s-au obosit să-şi facă acte pentru a intra în legalitate. Se fac bani şi aşa, cu ziua şi cu spinarea, chiar dacă, de fapt, comit o infracţiune. Riscă să fie trimişi acasă, în România, şi să li se interzică intrarea în Marea Britanie pe viitor.

De data asta dubele cu builderi n-au mai apărut, în schimb unul dintre băieţi primeşte un telefon: a venit poliţia! Românii nu se răspândesc pe străzile laturalnice, aşa cum ne-am fi aşteptat, ba chiar o iau la fugă înspre ofiţerii de poliţie. Credeam că o să avem parte de „ceva acţiune“, dar totul a decurs paşnic între băieţii noştri şi poliţişti. Ofiţerii nu făceau altceva decât să-i informeze pe oameni că munca la negru este considerată o infracţiune şi că ar face mai bine să intre în legalitate.

„Nexus“ – operaţiunea comună româno-britanică

„Mulţi români simt, evident, că nu-i lăsăm să-şi găsească de muncă, dar nu asta este situaţia. Ceea ce încercăm să facem este să-i ajutăm să-şi găsească de muncă, dar legal“, ne explică sergentul Bryan Wappat de la Poliţia Metropolitană, cel care a fost de câteva ori şi în România pentru schimburi de informaţii şi acţiuni de prevenire.

Alături de opt poliţişti români, ofiţeri de la Poliţia Metropolitană lucrează pe străzile din Londra pentru a reduce numărul unor astfel de cazuri. Sergenul Wappat este unul dintre cei implicaţi în operaţiunea Nexus, parte a proiectului Prospero – un proiect finanţat din fonduri europene –, care are ca obiectiv principal să-i ajute pe imigranţii români să trăiască şi să muncească legal în Marea Britanie.

Dar grupurile de români de care se simt ameninţaţi britanicii nu au ajuns doar în vizorul poliţiei. Ei sunt românii care au devenit favoriţii presei din Insulă. Cei scoşi pe primele pagini ca exemple negative folosite la adresa unei întregi naţiuni. Imigranţi care preferă să trăiască în case abandonate, în parcuri sau chiar pe străzi pentru că au auzit că într-o capitală ca Londra e loc de bani la negru. Fenomenul este încurajat şi de constructorii care se folosesc de spinările românilor.

„Încercăm să-i ajutăm pe români cu sfaturi, cu numere de contact de la biroul de ocupare a forţei de muncă, îi ajutăm să-şi facă actele, ca să câştige banii la care au dreptul, nu să se profite de ei în stradă“
sergent Bryan Wappat

George Ionescu, un poliţist român la Londra

Toţi aceşti oameni trăiesc de ani buni în Marea Britanie, dar niciunul dintre ei nu şi-a găsit un loc de muncă stabil. Statisticile arată că, dintre grupurile de imigranţi din Uniunea Europeană în Marea Britanie, românii sunt pe primul loc în topul infracţiunilor. Şi mulţi dintre ei ajung să o facă din disperare de cauză, ca pe o unică soluţie la supravieţuire, devenind astfel carne de tun în ofensiva britanică împotriva imigranţilor români.

„Multora dintre ei le este greu să se adapteze la specificul locului, la regulile pe care le impun autorităţile britanice şi legislaţia care este în vigoare aici, legată de a-ţi obţine un loc de muncă oficial, de a-ţi face toate formele necesare pentru a evita munca la negru“, spune inspectorul român de poliţie George Ionescu, cel care îi însoţeşte pe englezi în acţiunile din această zonă a Londrei. George Ionescu lucrează din luna octombrie 2013 în capitala londoneză, ca parte din operaţiunea „Nexus“, şi este cel care îi îndrumă pe români încotro s-o apuce pentru a intra în legalitate.

Împreună cu George şi cu un echipaj de poliţie britanic am participat la o operaţiune într-o casă despre care poliţiştii deţineau informaţii că ar fi fost ocupată abuziv. Locatarii: şapte români, fără forme legale, care muncesc la negru şi care trăiesc de pe azi pe mâine.

Cu Poliţia în acţiune

Se crapă de zi, e noroi mult şi o linişte sumbră. Poliţiştii fac lumină cu lanternele, suntem aproape de casa despre care aveau informaţii că a fost ocupată abuziv, nu departe de Cricklewood. „Aveţi grijă pe unde călcaţi!”, ne avertizează inspectorul Ionescu. Pe măsură ce ne apropiem de intrarea în casă, pe jos sunt tot mai multe gunoaie, ambalaje, haine murdare şi chiar excremente.

Poliţiştii intră în casă pe o fereastră fără geam, iar dinăuntru se aud glasuri confuze, în româneşte. „Bună dimineaţa, Poliţia! Pregătiţi-vă actele de identitate!“ le spune ofiţerul Ionescu bărbaţilor care se grăbesc să-şi tragă ghetele-n picioare.

„Sunt bine, sănătos aici“

Miroase a fecale şi a mucegai în casă, pereţii sunt acoperiţi cu tapet ieftin, cartoane şi măzgălituri. În camera de jos, o fostă sufragerie, doi bărbaţi dorm pe saltele, printre mormane de gunoi. Pe peretele cu şemineu se văd urme de fum – în serile mai reci, românii fac focul aici. La vederea camerei de filmat, unul dintre băieţi le transmite un mesaj celor de acasă: „Sunt bine, sănatos aici, stau de-atâta timp la părăseala asta. Ştie toţi de acasă, le-am spus şi... asta e.“

Acţiunea e doar un ceas deşteptător mai puternic, dar nimic neobişnuit pentru ei. În urmă cu zece zile, 30 de români fuseseră evacuaţi din aceeaşi casă. Asta însă nu i-a împiedicat pe unii să se întoarcă. Este singurul acoperiş pe care îl au în Londra.

Duş în schimbul a două lire

La etaj, ofiţerii aşteaptă liniştiţi ca alţi patru bărbaţi să se dezmeticească pentru a le prezenta documentele. Poliţiştii le vorbesc şi-n engleză, şi-n română. La fel de mizerabil este şi sus, o sticlă de apă plată cu etichetă românească stă pe un pervaz, printre conserve goale de mâncare, iar un grătar e folosit pe post de suport pentru lumânări – singura sursă de lumină în casă. Pe uşă e lipit un afiş de avertisment de la Poliţie, rămas de la vizita trecută.

Asta e camera lui Gavril, 42 de ani, un român originar din Timişoara care a muncit vreo 17 ani în Grecia, până a venit criza, şi s-a hotărât să-şi încerce norocul în Anglia. E muncitor cu ziua şi stă aici de două săptămâni, pentru că a refuzat să locuiască într-o altă „părăseală“, alături de 35 de români. În cinci ani de Marea Britanie, Gavril tot n-a reuşit să-şi obţină acte pentru a munci legal. Nici măcar nu ştie cum s-o facă, susţine el. Îşi împarte camera cu un alt coleg zilier, pe restul din casă însă nu-i cunoaşte.

Bărbatul ne povesteşte cum, pentru două lire, poate face duş într-o casă din apropiere, fiindcă locuinţa de-acum nu are utilităţi. Gavril scoate o hârtie prin care îi dovedeşte sergentului Wappat că adresa lui în Marea Britanie este în altă parte, aici, în casă, stă doar temporar.

O rută spre pierzanie: Braşov – Texas – Londra

Printre atâţia bărbaţi, se aude o voce de femeie care se lamentează într-o engleză de Hollywood: „De ce mă tot treziţi aşa devreme?“. Ofiţerii o cunosc deja pe Britney Hilton, românca adoptată de o familie din Texas, SUA. S-a născut în Braşov, iar acum îşi face veacul în Marea Britanie, în case părăsite, laolaltă cu proxeneţi, infractori şi zilieri.

Femeia în vârstă de 27 de ani susţine că e chelneriţă în Londra, deşi bărbaţii din casă spun că mai degrabă Britney este sub protecţia „domnului Ilaşcu“. Cel cu care îşi împarte viaţa aici. Britney e deja celebră: femeia făcea parte din grupul de 68 de imigranţi români care au transformat un fost teren de fotbal aparţinând clubului Hendon într-un oraş de carton, în vara anului trecut.

Acţiunea poliţiei din casa părăsită nu a fost vreuna spectaculoasă, cu mişcări bruşte, ameninţări sau focuri de armă. Ba din contra, s-au strâns mâini, s-au dat sfaturi, s-au făcut promisiuni. Poliţiştii ştiu însă că vor mai avea de tras cu imigranţii români care preferă să fie mai degrabă săraci în Londra decât săraci în ţară. Viaţa în Albion nu este un drum cu lapte şi miere, a obţine un job aici, înainte de a veni, este crucial, spune sergentul Bryan Wappat.

Cum ajung zilieri în Londra

Oameni ca Gavril, Britney sau ceilalţi din casă ajung să lucreze la negru în Marea Britanie şi din cauza presiunilor din ţară, spune Andrew Dismore, consiler local în Londra.

„Presiunea vine din două direcţii. Parţial, din România, de la muncitorii necalificaţi care au aflat că există o cale de a munci „la negru“ în Regatul Unit. Apoi, există oameni care-i organizează pe muncitorii „la negru” din Anglia, fără niciun fel de contract – gangmasters –, care strâng grupuri de muncitori ilegali pentru a lucra pe bani puţini în construcţii, spre exemplu“, explică el.

Şi lucruile par să fie întocmai. Pe străzile centrale din capitala londoneză, la o aruncătură de băţ de Big Ben, în faţa unui birou de ocupare a forţei de muncă – Job Centre Plus – l-am surprins pe un român încercând să racoleze câţiva conaţionali. Îi pândea dintr-o dubă parcată în faţa clădirii, când îi auzea vorbind româneşte, cobora să le spună că actele nu îi vor ajuta să obţină un loc de muncă oficial în Marea Britanie. În schimb, le promitea nou-veniţilor – care abia dacă ştiau limba engleză, darămite legislaţia – că îi poate angaja el, la una dintre firmele lui. Totul, bineinteles, „la negru“.

Însă povestea românilor din Marea Britanie nu începe şi nici nu se termină aici. În Regatul Unit trăiesc tot felul de români: oameni care au înţeles că trebuie să lucreze legal pentru a nu fi arătaţi cu degetul, oameni cu identităţi pierdute voluntar, cu ani de muncă în ţări străine, cu familii de hrănit acasă, cu istorii triste sau greu de crezut.

Citeşte mai multe din serialul „Adevărul despre românii din Marea Britanie“:

Printre românii din Marea Britanie există şi poveşti de succes, dar şi situaţii tragice. În presa britanică au apărut nenumărate articole despre românii care comit infracţiuni sau trăiesc în condiţii mizere. Presa română a încercat să ofere o contrapondere prin promovarea elitelor române din Anglia. Însă între aceste două extreme, cei mai mulţi dintre românii din Anglia trăiesc modest, dar cinstit. Nu câştigă milioane de lire, dar nici nu fură.

Serialul „Adevărul despre românii din Marea Britanie“ continuă astăzi cu poveştile românilor de succes, aproape necunoscuţi în Insulă. Cei trei jurnalişti de la „Adevărul“ vă introduc în vieţile oamenilor mai puţin interesanţi pentru publicul britanic, dar care contribuie esenţial la economia ţării.

Timp de o săptămână, trei jurnalişti de la „Adevărul” au fost la Londra pentru a înţelege cum au devenit imigranţii români carne de tun pentru mare parte din presa britanică. Sub influenţa politicului, tabloidele din Insulă i-au transformat pe români, pentru prima dată în istorie, într-un popor invadator.

„Pădure fără uscături nu există”. O zicală românească greu de tradus în engleză, dar care a devenit laitmotivul sub care sunt ascunse toate problemele pe care statul român nu le-a putut rezolva nici înainte de aderarea la UE, nici după. Acum, comunitatea românească din Marea Britanie a devenit ţinta celor mai agresive atacuri mediatice şi politice. Totul din cauza unui joc politic la nivel înalt.

Pe bulevardul din Cricklewood – cartier de imigranți din nord-vestul Londrei , românii așteaptă să le pice un job la negru FOTOGRAFII Alex Varninschi

Imagini din aceeasi galerie

Distribuie imaginea

Sursa: adevarul.ro

Distribuie Distribuie Comentarii